Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
În unire stă tăria

                        Nu-n zădar e scris pe aur

                        În latinelor rostire:

                        Crescunt parvae res concordia

                        (Lucruri mici cresc prin unire);

                        Făr-unire nu-i vârtute

                        În familii, nici în stat,

                        Cum exemple mii trecute

                        De ajuns au arătat.

                        Un părinte bătrân foarte,

                        Propiet acum de moarte,

                        Vrând uni pe fiii săi,

                        Zis-au lor: Blem, feţii mei,

                        Cercaţi dac-a frânge poate

                        Cel mai tânăr dintre voi

                        Ceste dârzi unite toate,

                        Iar în urmă spune-voi

                        Ceea care tari le face.

                        Din fii unul le-au luat,

                        Dar zădarnic au cercat,

                        Şi dând altui mai ghibace

                        Întrunit acel baston,

                        Zis-au: Eh, de eşti Samson!

                        Şi acestui opinteală

                        Au dat numelui sminteală.

                        Mai cercat-au fiul mic,

                        Ce şi el n-au frânt nimic.

                        Cu toţi timpul lor pierdură,

                        Că unite-n legătură

                        Nici o dardă nu s-au frânt.

                        Atunci tatăl lor li zice:

                        Moale braţe văd aice;

                        Să v-arăt ce încă sânt

                        În asemene-ntâmplare!

                        Dar când astă lăudare

                        O iau fiii lui drept şagă,

                        Bătrânelul tremurând

                        Întâi dărzile dezleagă

                        Şi le frânge-apoi pe rând,

                        Zicând: Fie-vă de ştire

                        Că puterea stă-n unire.

                        Deci şi voi, o, fiii mei,

                        Într-un cuget fiţi tustrei,

                        Unul altui de-ajutori!

                        Cât trăia bătrânul lor

                        Li-nnoia adeseori

                        Acest sfat mântuitori,

                        Şi-n minutul de pe urmă,

                        Care firul vieţii curmă

                        Cu o inimă ş-o gură

                        Fiii lui unirea-i jură.

                        După aceasta au găsit

                        Multe-averi de moştenit,

                        Dar plântate-n socotele

                        Şi-interesuri având grele.

                        Flămândă se-ndeasă-ndată

                        De vecini şi veri o ceată.

                        Unii fac pretenţii-n bani,

                        Alţi în sate şi-n ţigani,

                        Însă-a fraţilor unire

                        Este scut de mântuire

                        Ş-apărându-se-mpreună

                        Teferi stau în grea furtună.

                        Dar duioas-armonia lor

                        N-au avut un trainic spori;

                        Deşi sângele-i îmbină,

                        Egoismul îi dezbină.

 

                        La-mpărţelile averii

                        Unul darmă pe celalalt,

                        Cu vecinii atunci verii

                        Înnoiesc a lor asalt

                        Şi aflând pe tustrei fraţi

                        Între sine dezbinaţi,

                        Strămoşeasc-a lor avere

                        Se împrăştie şi piere.

                        Venindu-li-n urm-aminte

                        Pilda bunului părinte,

                        Despre cele dârzi legate,

                        Dezunite-apoi sfărmate,

                        Dorea fieşcare fiu

                        A-i urma, dar pre târziu!