Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Iepurele şi amicii săi cei mulţi

                        Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită,

                        Decât s-aibă amic de suflet ş-o femeie-nduioşită.

                        De iubeşti pe mulţi deodată, la mulţi dacă te închini,

                        Ajutori nu afli în nimeni când nevoile îţi vin.

 

                        Un sur iepure odată,

                        De o fire minunată,

                        Între iepuri filantrop,

                        Trăind viaţa în galop,

                        Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea,

                        Şi pe vita mică-au mare văr şi frate o numea.

 

                        Într-o zi de dimineaţă,

                        Sorbind roua din verdeaţă,

                        Iac-aude prin strâmtori

                        Buciumând pe vânători,

                        Şi haliciul din seneaţă,

                        Îi trecu pe la musteaţă.

 

                        Cum că-i foarte slut la Prut

                        Sărmănelul acum vede;

                        Fără-a pierde un minut,

                        În călcăii lui se-ncrede.

                        Se rădică-n două, aleargă,

                        Tremură chiar ca o vargă,

                        Stă, răsuflă-un pic, ascultă,

                        Mânat iar de spaimă multă

                        Prin râpi fuge şi tufari.

                        A lui urme ca să-nşele,

                        Face multe vârtejele,

                        Până scapă de ogari,

 

                        Ş-obosit de fugă, acum

                        Se lungeşte chiar în drum.

                        Ah, ce dulce bucurie

                        În cumplit-acela val

                        Au simţit, când pe câmpie

                        Alergând văzu un cal.

                        Zisu-i-au deci: Frăţioare,

                        Ca să scap de vânătoare

                        Să te-ncalec puţinel,

                        Sprinten tu, eu uşurel,

                        Este-a cailor virtute

                        Pe vecinul său s-ajute!

 

                        Nechezând calul îi zice:

                        Vei da jos de pe cerbice!

                        De aceea-alege-n urmă.

                        Călăuz mai bun din turmă.

                        Vinea taurul cel gras,

                        Însă cu mai iute pas.

                        Pre el iepurele jură

                        Ca să-l scape de friptură.

 

                        Cornoraticul vecin

                        I răspunsă c-un suspin:

                        În secretu-ţi spun că-n luncă

                        Mă aşteaptă-o mândră juncă;

                        Şi tu iepure galant

                        Datoria ştii d-amant!

 

                        După taur vine-apoi

                        Un bătrân bărbos căproi,

                        Dar nici ista vrea să-l ducă,

                        Zicând că la mers hurducă.

 

                        Iată că-ntre cei ce trec

                        Vinea ş-un lânos berbec;

                        Ce şi el ceru iertare

                        Că de-ajuns povoară are,

                        Ş-apoi jocuri de noroc

                        Nu vrea peste-al său cojoc.

 

                        Spre viţelul care rage

                        Bietul iepure se trage

                        Ş-ajutori ceru duios

                        De la vărul credincios.

                        Să mă-ncaier, zise acum

                        L-aşa certe de pe drum?

                        Senior iepure, ţ-oi spune

                        Razim în mine nu pune,

                        Când bătrânii din cireadă

                        Nu s-amestecă la sfadă.

                        Că sunt fraged, tu ştii bine;

                        Plânge-voi deci după tine,

                        Şi-n pieire timpurie

                        Mângâierea asta-ţi fie!

                        Mă despart de tine greu,

                        Că ogarii vin, aleu!