Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Cerbul la fântână

                        Într-o fântână limpide,

                        La codru, pe la munte,

                        Văzându-şi cerbul coarnele

                        Ce-i se-nalţă pe frunte,

 

                        Lăuda podoaba gemene,

                        Dar bănuit-au foarte

                        Cum şi picioare-asemene

                        Nu-i dă nedreapta soarte,

 

                        Zicând Ramosul creştetul,

                        Mândria frunţii mele,

                        Chiar ca copacii codrului

                        Se nalţă către stele

 

                        Aleu, cum şi picioarele

                        N-au formă, nici tărie,

                        Că ele chiar ca fusele

                        Sunt făr-analogie

 

                        Dar când aşa se critică,

                        Răsună-n jur tufarii,

                        Din care fără tropote

                        Ies sprintenei ogarii

 

                        Cerbul de spaimă tremură

                        C-un salt la fugă împunge

                        Şi din câmpină repede

                        Între tufari ajunge

 

                        Urâte mădulările

                        L-ar fi putut s-ajute,

                        De nu-i era de piedică

                        Podoabele cornute

 

                        Cerbul în dese ramuri

                        Intrând, abia s-aburcă,

                        Căci lăudate-i coarnele

                        La trecere-l încurcă

 

                        Dar când ogarul dintele

                        Încruntă-n şold, sărmanul

                        Cerbul odoru-şi blastămă

                        Ce-i creşte pe tot anul!

 

                        Decât folosul, multe ori

                        Deşertăciunea place,

                        Care apoi de-a pururea

                        În daune se preface.