Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Oile

                        Eu nu ştiu di ce acuma, ca în timpul cel trecut,

                        Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuţie?

                        Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au ştiut

                        Esop, Lafonten în Franţa şi nu-s Cine-n Românie[1]

                        Zburătoare, târâitoare şi cvadrupede animale

                        Discutau politici chestii prin camere şi tribunale.

 

                        Pe atuncea de oi turme cu ai lor berbeci şi miei

                        Alegeau acele câmpuri unde ierbele-s mai bune,

                        Rumegau trifoi şi cimbru pe podişuri şi prin văi,

                        Fără a fi privigheate de păstori pe la păşune,

                        Nici de zer şi d-a lor lapte n-au fost vasele umplute

                        Nici de lână dispoiete sau la măcelari vândute.

 

                        Îns-acea independenţă şi dorita liberta

                        Către care ş-oaia aspiră au avut defecte grele,

                        Cum în viaţa sa putut-au fiecine observa

                        C-orice stare au meserie nu-i scutită de-a ei rele,

                        Noi vedem pe toată ziua pentr-a omului păcate

                        Că cu binele şi rele deseori sunt îmbinate.

 

                        C-atunci când lânoasa turmă păştea-n pace, deseori,

                        Îndemnat de foamea cruntă, stând la pândă în pădure,

                        Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior,

                        După instinctul ce natura dădu cestor creaturi,

                        Negăsind o rezistenţă de pe câmp, au chiar din stână,

                        Sugruma şi înghiţea oaia cu ciolane şi cu lână.

 

                        Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pământ,

                        La ea oamenii şi toate animale-s osândite,

                        Acel mic să face prada celor ce puternici sânt,

                        Precum cel mai mănunt peşte de cel mare să înghite

                        Ş-operaţia asta-n lume tot asemenea s-a face,

                        Dacă cel ce au urzit-o în alt fel n-o va preface.

 

                        Dar precum în toate zile nimeni nu s-a îndoi

                        Că abuzuri învechite şi deprinderile rele,

                        De ar fi nepedepsite, într-atâta ar spori,

                        Încât nu numai de lână, ce ni-ar despoia de piele;

                        Când asemenea sisteme pe la oameni aplicate,

                        Între ii ar stârpi o parte pe cealaltă jumătate.

 

                        Aşa deci, precum ceruse interesul general

                        A lua-se fără preget o energică măsură

                        Contra răului lăţire, ce la toţi ar fi fatal,

                        Dizvălindu-se o chestie de asemenea natură,

                        Au voit să se consulte în obşteasca Adunare

                        În ce mod să se ferească de acel pericol mare.

 

                        A să şti se mai cuvine că în secolul antic

                        Societatea primitivă ce au fost încă sălbatică

                        De guvern avea o formă, precum cronografii zic,

                        Parte aristocratică, iar parte democratică,

                        Şi-n congres când chema legea, neputând toţi merge deci,

                        Trimiteau din sânul turmei deputaţi pe-ai lor berbeci.

 

                        Doară nu c-ar fi berbecii de natură alt popor,

                        Căci şi ei ca şi confraţii născuţi fură tot din oaie,

                        Dar mărimea şi puterea, respectul şi mare onor

                        Ce avea în Zodiacul prezentatul a lui Gioae

                        Pe berbeci considerat-au ale turmei scutitori,

                        Venerat-au ş-ascultat-au ca părinţi şi senatori.

 

                        Încât oile adunate în colegi electoral,

                        În complect, toţi mandatarii c-o foarte majoritate

                        Au ales berbeci puternici prezidenţi la tribunal,

                        A comunei cvadrupede legiuit reprezentate,

                        Având fiecare instrucţii ş-un imperativ mandat,

                        De care să nu s-abată pe a lor coarne au jurat.

 

                        Aşadar la o poiană într-o zi s-au adunat

                        Din cătunurile ţării deputaţi de toate trepte,

                        Şi-n secrete comiteturi şi-n complect au debutat

                        Diferite combinaţii şi proiecte înţelepte;

                        Dar în cursul a discuţiei, ca în toată adunare,

                        Bune vorbe s-auziră, dar şi toante deseoare

 

                        Propuneau unii cu-energie pe-acei lupi a-i înfrâna

                        Prin canale-n jur săpate c-o puternică tărie,

                        Alţii propuneau îndată turmele a le muta

                        Între râpi, stânci şi corhane unde lupii să nu vie;

                        Progetau însă şi alţii în jur curse să întindă

                        Şi pe lupii ca pe şoareci chiar de vii pe toţi să-i prindă.

 

                        În cea criză naţională ajutori unii au cerut

                        De l-acei ce între sine au simpatie animală,

                        Aleanţie cereau alţii cu condiţie de tribut,

                        Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală,

                        Încât lupii cei mai ageri, deşi plini de răutate,

                        Nu ar cuteza să calce încheiatele tratate.

 

                        În acel minut mult critic un măreţ berbec şi gras,

                        Cărui frunte coronară două coarne maiestoase,

                        Întâi membru al Adunării au venit cu mândru pas

                        La care cu umilire toţi cerbicea o plecase,

                        Căci ca ist-alt nu fusese între toate turme în lume,

                        Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume.

 

                        El în limbă academă au zis: Zelul patriotic

                        Laud mult, dar văd că este aist caz cam climateric,

                        Rostul vostru mi se pare că de tot este exotic,

                        Şi proiectul patriotic eu îl judec prea himeric;

                        Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic

                        Şi nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic.

 

                        Drept aceea, ascultaţi-mă! Eu expune-voi acum

                        Alt proiect, pre care-l rumeg nu în gât ce-n capul meu,

                        Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum.

                        Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău,

                        Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic

                        Am putea ca să ajungem la un caz încă mai critic.

 

                        Între mii fiinţe-n lume eu cunosc un animal

                        Ce atâta spirit are şi mijloace diferite

                        Că întrece a noastră gintă în putere şi-n moral

                        Şi de el să-ntitulează împărat celor urzite,

                        Încât nu ni-a fi ruşine la atâtea virtuţi bune

                        Pentru a noastră mântuire chiar cerbicea a-i supune.

 

                        Animal-acel e omul, ori pe unde ochii-ntorc

                        Nu văd alt mai bun; pe dânsul l-au ales prin toate forme

                        Boul, asinul şi calul, şi chiar filantropul porc,

                        Care sub a sa protecţie roade, grohăieşte, doarme;

                        Dupre cum a lui strămoşii petrecut-au pân-azi bine,

                        Totdeauna exemple antice a urma ni se cuvine.

 

                        Un om vrednic şede aice nu departe de la noi,

                        Mare amic de cvadrupede, ce-i iubeşte ca un frate;

                        Are turme, herghelie, animale de tot soi,

                        Livezi, câmpuri şi pădure, cinci odăi şi patru sate;

                        Pentru cazul nostru, credeţi, pe el soarte ni-l trimete;

                        Să ne folosim de dânsul până n-a fi de el tăiate.

 

                        Dar condiţii reciproce, tot câte un paragraf,

                        Lămurit să se înscrie pe hârtie timbruită,

                        Să se publice prin foaie, nu cumva vrun plastograf

                        Documentul, şarta noastră, să-l prefacă pentru o mită,

                        Şi condiţia aceasta de n-a fi drept observată,

                        De părţit ambe să rămâne chiar de sine răsuflată.

 

                        Blânde oile atuncea l-acel plan s-au conformat,

                        Consultând în plebiscitul[2] prin voturile comune,

                        Mic şi mare, surd şi mutul, liber toţi au declarat

                        Din cea zi fără de preget omului a se supune

                        Ş-a-ntroduce pentru vite liberale parlamente

                        Spre a dezbate interesul prin solide argumente.

 

                        După ce să lămuriră toate articole-n congres,

                        Se decise diplomatic un ministru a trimete,

                        Pentru care, ca cel ager, Korn-Mintosul s-au ales

                        De a supune cazul public conferenţiei secrete.

                        Datu-i-s-au vulpea veche secretar şi consiliere

                        Şi un corb pentru depeşe ca să fie curiere.

                        (a se urma)