Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Diogenes

                        Diogenes, în Atena,

                        Unde strălucea lumina,

                        Un bărbat era mintios,

                        Însă judecat pe dos.

                        Că-i filozof unii spun,

                        Alţii că au fost nebun!

                        Dar de asta nu mă mir

                        Căci un om cu caracter

                        Nebunie când nu face,

                        Care cetei oarbe place,

                        Deseori în astă lume

                        De nebun câştigă nume.

 

                        Cu sistemul ce avea,

                        Cu puţin se sătura,

                        Cu apusul adormea,

                        În răsărit se scula;

                        Toţi ziceau că e smintit,

                        Dar el era fericit.

                        A lui port ş-a sa figură

                        Nu făcea măcar trei bani;

                        La frig cum şi la căldură

                        El purta de treizeci ani

                        O manta de tot cârpită,

                        Pălărie bortelită,

                        Locuia în un antal,

                        Unde vorbea de moral.

 

                        Ospătând odată-o ceapă

                        Şi cu palma băund apă,

                        Văzu piaţa-mpodobită

                        Cu o statuă sculpită.

                        La ea merge,-n genunchi pică

                        În sus mâinile rădică,

                        Şi plecat ca cerşitor

                        I cerea un ajutor.

 

                        Dar un grec, trecând, i zisă:

                        Filozoafe, pare-ţi-se

                        Că di-i cere noapte, zi,

                        Ruga ta s-a auzi!

                        Ori nu vezi c-acea figură

                        E de piatră săpătură,

                        Fără cuget şi simţire,

                        Vrun suspin nu o pătrunde!

 

                        Diogene atunci răspunde

                        Însemnat-acest cuvânt:

                        Oamenii ce alta sânt?

                        Prin a petrei închinare

                        Eu aice mă învăţ

                        Pe al omului dispreţ

                        Ca să-l sufăr cu răbdare!