Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Momiţa la bal masche

                        Un filozof, ce aflase

                        A ştiinţelor secret,

                        De pe lume adunase,

                        Pentru public cabinet,

                        Dupre sistematic plan:

                        Scoici, peşti din ocean,

                        Fiare, paseri cu verzi pene,

                        Bolovani şi buruiene,

                        Crocodili de pe la Nil

                        Şi tablo de Rafael.

                        Iar apoi cel învăţat,

                        De un gust, de o căpriţă,

                        Pentru sine-au cumpărat

                        Mare, tânără momiţă.

                        Care-i zic orangutan

                        Şi-i de ţărmul african.

                        În cărţi ziua îngropat

                        Şi-n negreală împlântat,

                        După lucru-ostenitor

                        Iubea şaga uneori,

                        Şi, lăsând deoparte tomul,

                        Învăţatul meu, ca omul,

                        Să se poată răsufla,

                        Cu momiţa se juca.

                        Deci, voios vrând să petreacă

                        Seara unui carnaval,

                        Pus-au straie ca să facă

                        Cei momiţe pentru bal,

                        Ca s-o ducă acolo

                        Măscuită-n domino.

                        În costum înaurit

                        Contrabandu-au mistuit;

                        A ei ceafă-i învelită

                        Cu o freză încreţită,

                        Pune-n capul cel flocos

                        Un beret cu fiong tufos,

                        Mijlocul cu brâu încinge,

                        Şi în scarpe talpa-i strânge,

                        Brânca-ascunde în mănuşi;

                        Nasul, roş ca pipăruş,

                        Ş-a ei bot, să nu-l cunoască,

                        Le acopere cu mască.

                        Aşa merg, fără ciocoi,

                        La teatru amândoi.

                        Filozoful intră-n sală

                        Şi momiţa cu-ndrăzneală,

                        Ce cu graţie cochetă

                        Ţine-n brâncă o lornetă.

                        Aici află adunare,

                        Mii lumini şi vuiet mare,

                        Sărituri, cacofonie,

                        Graţii date cu chirie.

                        Fiecare, ca turbat,

                        Intră unde-i îndesat;

                        Unul altuia în pripă

                        Sub nas, la ureche ţipă;

                        Multe masce sunt frumoase,

                        Dar ca lumea-s mincinoase;

                        Aici vezi pe un nălban,

                        Având portul şi organ

                        Unui doftor la consult,

                        Latineşte vorbind mult.

                        Vezi din şcoală un băiet

                        Cu cunună de poet;

                        Dama care-o lume-nşeală

                        Vezi cu hohot de vestală;

                        Jidovul din Podul-Vechi,

                        Îmbrăcat ca erou grec;

                        Ş-advocatul cel limbut

                        Joac-aice rol de mut.

                        Prin astfel de iarmaroc

                        A mei oaspeţi îşi fac loc.

                        Filozoful prin desime

                        Trece, dar nu-l caută nimeni;

                        A momiţei pas mărit

                        Şi străina ei figură

                        Asupra-i tot au ţintit

                        Adunării căutătură.

                        Cu zâmbire fiecare

                        I şoptea niscai cuvinte,

                        Dar momiţa cu-ngâmfare,

                        Tăcând, trece înainte.

                        O asemene tăcere

                        Şi măreaţa ei vedere

                        Pe toţi umple de mirare,

                        Încât sună întrebare

                        Cine masca cea să fie?

                        Şi idei s-aud o mie.

                        Cu respect unii se-nchin,

                        Crezând că-i un prinţ străin.

                        Unul zice: L-am aflat,

                        Il arăt a sale-odoare

                        Al Ungariei magnat.

                        Altu-apoi: O, frăţioare,

                        Din tăcerea sa nu vezi

                        Că-i un milord irlandez?

                        Jură însă-a lui vecin

                        Că-i de Hina mandarin.

 

                        Fiecare-au socotit

                        Că pe mască au gâcit;

                        Pre ea toţi în jur urmează

                        Şi i se recomendează.

                        Iată, pentru rande-vu

                        I dă-actriţa-un bile-du;

                        Poliţă i dă bancherul

                        Minunatul hap spiţerul,

                        C-un cuvânt, pe cea momiţă

                        Toţi o cred d-aleasă viţă.

                        I fac curte şi-i să pleacă,

                        Ca protectoră s-o facă,

                        Iar pe omul învăţat

                        Nici în samă l-au băgat.

                        El atunci, plin de mânie,

                        Ast-a lumii nebunie

                        Ca să rabde nu mai poate,

                        A momiţei mască scoate

                        Ş-apoi zice asta vorbă:

                        Fără crier, turmă oarbă,

                        Tot e bun ce e strein,

                        Vezi la cine te închini!

                        Sistema ţi-i părtinire,

                        Interesul şi-njosire;

                        Meritul cel învăţat,

                        Cugetul cel mai curat,

                        Sentiment de omenire

                        N-au la tine preţuire,

                        Şi mai bine-ţi place-o vită,

                        Ce-n minciuni îmbrobodită,

                        Neştiinţa şi-nfoiere

                        Le ascunde prin tăcere!