Poveşti


Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Mica Pasăre-Uriaşă

        – Auzi? zice tatăl Pasăre-Uriaşă. Mi se pare că puiul ăsta nu e al nostru…

Poveşti de Emilia Plugaru - Mica Pasăre-Uriaşă

        – Cum adică!? se supără foc mama Pasăre-Uriaşă. Am văzut cu ochii mei când a ieşit din oul pe care eu, nu altcineva l-a ouat şi clocit. Erau trei, la fel de mari. Mai întâi au plesnit ouăle din care au ieşit cei doi puişori uriaşi, ăsta nicidecum nu dorea să plesnească şi fiindcă nu mai aveam răbdare – l-am spart cu ciocul. M-am mirat grozav când am observat că în găoace se află un prăpădit de puişor, care nu doar era micuţ, dar şi abia de mai respira. L-am scos de acolo, a stat câteva clipe, apoi imediat a început să alerge, să ciripească, mi-a zis mamă, mi-a zâmbit, ba chiar m-a sărutat, în timp ce fraţii lui nici până azi nu s-au învăţat să meargă căci de, ştii şi tu – noi păsările uriaşe mergem greu, nemaivorbind că numindu-ne păsări – niciodată nu ne înălţăm. E o adevărată minune ce se întâmplă cu mica Pasăre-Uriaşă. Dar oricum, e puiul meu. Priveşte-l, e foarte drăgălaş. Şi penele şi ciocul şi picioruşele sunt exact ca ale noastre, doar că sunt cu mult mai mici.

        – Nu ştiu, nu ştiu… stă la îndoială tatăl. În neamul nostru nu s-a întâmplat să se nască asemenea piticanii. Totuşi ai dreptate, la celelalte ne seamănă. Însă ce se va întâmpla atunci când iarba va creşte? Se va pierde printre picioarele păsărilor uriaşe, cineva din greşeală îl va strivi…

        – Să nu dea Domnul! Îl voi purta toată ziulica pe spatele meu! strigă speriată mama Pasăre-Uriaşă. Doar să nu păţească nimic!

        Şi iată că iarba se înaltă, puiul cel mic stă cocoţat pe spatele mamei, mama aleargă gâfâind de ici colo, ceilalţi se uită chiorâş, dar cu ce e vinovat bietul că s-a născut mic printr-o mulţime de păsări mari? Nu-i pare bine, e mereu trist, vrea să facă ceva util, smulge un fir de iarbă, îl pune în cioc şi începe să cânte. O melodie nemaipomenit de frumoasă izvorăşte din acel firicel de iarbă… Sau poate din gâtlejul său? Nici el nu ştie. Toate păsările stau în loc, ascultă melodia şi nu pricep de unde vine căci neam din neamul lor nu a cântat. În fiecare dimineaţă, frumoasa melodie le trezeşte, în fiecare noapte adorm mângâiate de ea, le place la nebunie şi poate dacă ar şti cine o cântă nu l-ar mai urî atât pe puiul pitic. Mica Pasăre-Uriaşă nu are prieteni. Într-o zi, stând pe spatele mamei, tocmai când mama se odihneşte, fâlfâie din aripi şi aripile îl înălţă. Se urcă până pe sub nori, străbate în zbor câmpia şi imediat îşi dă seama că nu mai are nevoie de ajutorul nimănui. E minunat să zbori! E mult mai bine decât să poţi păşi. Toate acestea i se întâmplă fiindcă nu s-a născut atât de mare ca toţi cei din specia lui. S-a născut ca să zboare.

        – Voi zbura departe! îşi zice puiul de Pasăre-Uriaşă. Voi găsi un loc unde iarba nu e prea înaltă, voi ciuguli fire de iarbă, voi merge, voi cânta, îmi voi face mulţi prieteni printre păsările care nu sunt uriaşe. Acum când zboară, nu va mai sta ca un trântor pe spatele altcuiva. Îşi va ogoi foamea acolo unde nu există primejdia să fie strivit.

        Şi mica Pasăre-Uriaşă hotărăşte să plece. O sărută pe mama, îşi ia rămas bun, se înălţă, face câteva rotocoale pe deasupra cuibului, apoi dispare în zare.

        Nu-i pare rău de nimic, ştie că a venit timpul să se descurce de unul singur. Zboară până pe deasupra unei ape întinse, coboară pe mal. Vede că malul e frumos, iarba e verde, mustoasă, presărată cu fel de fel de floricele. Pe apă plutesc mulţime de păsări mici, viu colorate, îi place şi hotărăşte să se oprească aici. Ciuguleşte iarbă, apoi se aşează să se odihnească după drumul lung.

        – Nimeni nu se va mai uita chiorâş, căci acum, în comparaţie, sunt mare şi voinic, îmi voi face cu uşurinţă prieteni, se gândeşte puiul. La picioarele lui vede o vietate stranie, verde, care sare foarte nostim. Nu pricepe cine e, dar mama îi povestise că pe lume trăiesc o mulţime de vietăţi foarte mici.

        – Eşti o păsărică? Cum te numeşti? întreabă el.

        – Oac! Oac! râde cu toată gura vietatea verde. Eu? Păsărică? Sunt o broscuţă! Nu ai mai văzut broscuţe?

        – Nu, recunoaşte puiul. Broscuţele sunt păsări?

        – Au! De pe ce lume vii? Cum poate o broscuţă să fie pasăre? O broscuţă e o… broscuţă. Nu are pene. Ea nu zboară, doar cântă. Printre altele, există unele păsări rele care ne înfulecă pe noi – broscuţele. Nu cumva eşti una dintre ele?

        – Ce vorbeşti? Eu mănânc doar iarbă şi frunze. Nu-ţi fie teamă. Hai să fim prieteni! Ce-i drept aş vrea foarte mult să prietenesc cu păsările, dar nu sunt împotrivă să am prieteni şi printre… broscuţe.

        – Nici eu nu sunt împotrivă, mai ales că e pentru prima dată când am ocazia să fiu prietena unei persoane atât de mari şi de impunătoare. Deci, prieteni!?

        – Prieteni!

        Şi uite-aşa puiul de Pasăre-Uriaşă îşi găseşte un amic de nădejde pe noul tărâm. Broscuţa Oachiu îi face cunoştinţă cu împrejurimile şi fiindcă e pasionată de cântec – nu ratează ocazia să se laude ce mare cântăreaţă e.

        – Oac! Oac! Oac! Oac! cântă broscuţa cât o ţine gura, iar mica Pasăre-Uriaşă nu pricepe.

        – De ce ţipi, întreabă el nedumerit, ai păţit ceva?

        – Nu ţip, cânt, răspunde broscuţa. Pot să te învăţ… sau poate că tu ştii deja a cânta?

        – Da… răspunde cu modestie puiul. Cântam când eram acasă… Din firul de iarbă… Aici nu există astfel de iarbă. Voi încerca să cânt din gură… Şi mica Pasăre-Uriaşă îşi drege glăsciorul, apoi din gâtlejul lui izvorăsc nişte sunete atât de frumoase, de mângâioase încât toţi locuitorii lacului se opresc în loc ca să le asculte. De unde aceste sunete? se întreabă. Văd pe mal o Pasăre-Uriaşă, dar nu-şi pot închipui că anume ea e posesoarea minunatului glas.

        – Vai! Strigă broscuţa, îmi place! Acum că suntem doi cântăreţi, hai să facem aşa… Eu voi cânta noaptea, căci toată lumea s-a deprins să adoarmă ascultând cântecul meu, iar tu îţi vei cânta melodia la revărsatul zorilor. Vei trezi soarele, se vor trezi păsările, iarba, furnicuţele şi toate gâzele îşi vor începe ziua frumos datorită cântecului tău, ce zici? De acord?

        Puiul de Pasăre-Uriaşă uită de necazurile din trecut, cântă în fiecare dimineaţă, trezeşte toată suflarea, e fericit, doar că vrea nespus de mult să facă cunoştinţă cu păsările de pe lac. Ca să ajungă până la ele trebuie să înveţe să înoate. Nu e o problemă, având o prietenă ca broscuţa Oachiu. Abia de atinge suprafaţa apei că şi lunecă pe oglinda strălucitoare. Se îndreaptă spre un cârd de raţe sălbatice, broscuţa îl însoţeşte, dar apropiindu-se, raţele îşi iau zborul strigând îngrozite:

        – Aoleu! Monstrul! A venit monstrul! Salvaţi-vă! O sa ne mănânce! strigă ele şi la strigătele lor tot păsăretul se înalţă în aer. Doar lebedele rămân, privesc nepăsătoare, ba chiar cu dispreţ la mica Pasăre-Uriaşă şi la Oachiu, iar faptul că graţioasele păsări albe nu şi-au luat zborul, broscuţa îl înţelege drept un semn apreciere pentru cântecul minunat al prietenului său.

        – El este autorul… şi interpretul cântecului ce ne trezeşte la fiecare revărsat de zori, zice ea cu timiditate, am venit să vă fac cunoştinţă căci e un cântăreţ cum nu s-a mai văzut, cum nu s-a mai auzit…

        – Ăsta!? strigă plină de sine una din lebede. Nu mă face să râd! Cine suntem noi şi cine e el!? Plecaţi imediat de pe lac! Niciodată o frumoasă lebădă nu va fi de acord să-şi arunce măcar privirea asupra unei păsări atât de… Nici nu vreau să vorbesc, adaugă ea cu dezgust. O pasăre enormă nu are cum să şi cânte frumos. Barem de ar avea o înfăţişare cât de cât agreabilă… Mai întâi să-şi privească chipul în oglindă! Hai, gata! Ce mai aşteptaţi!? Plecaţi! Nu sunteţi binevenite aici! Şi cârdul de lebede se îndepărtează în grabă.

        – Nu fi trist, încearcă să-şi mângâie prietenul cu o vorbă bună Oachiu. Lebedele sunt nişte îngâmfate! Au spus vorbe grele, nedrepte. Dar dacă vrei… pot vorbi cu Zâna Câmpiei să te prefacă într-o păsărică mică, mică. Nimeni nu va mai zice că eşti un… monstru. Toată lumea te va respecta, îţi va cinsti cântecul… Mie însă îmi va fi întotdeauna dor de tine, de cel de… acum.

        În fiecare dimineaţă, într-un tufiş de pe malul lacului cântă o păsărică căreia i s-a dus vestea în lume. Nu există o altă fiinţă ce ar putea-o întrece. Toată lumea o aude, o ascultă, rar însă cine o vede. Ea stă ascunsă printre frunzele tufişului, îi place singurătatea, nu are nevoie de prieteni. Uneori vine să o vadă o broscuţă pe nume Oachiu. Zâmbeşte când îşi aminteşte că a fost o pasăre mică printre păsările uriaşe, a fost o Pasăre-Uriaşă printre păsările mici, iar acum e cea mai obişnuită păsărică. O păsărică fericită ce are un mare şi adevărat prieten de care nu se va despărţi niciodată şi acest prieten se numeşte – Cântecul!