Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Vulpea şi Veveriţa

                        Ori peste cine vezi c-a dat năpasta,

                        De nimeni să nu râzi pe lumea asta.

                        Chiar dacă n-ai păcate sau cusururi,

                        Au crezi că fericirea ta-i de-a pururi?

                        Esop ne dă şi el la fel povaţă,

                        Dar astăzi iau o pildă chiar din viaţă.

 

                        Făcea cumătra Vulpe, odată, mare haz

                        De-o Veveriţă mică, ajunsă la necaz,

                        Ce se juca-ntr-un paltin, cu toată voioşia,

                        Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.

                        – Cu coada ta stufoasă în van ţi-acoperi mutra

                        (Striga la ea de jos, din ierburi, cutra),

                        Că vântul te snopeşte cu cât te sui mai sus!

                        Nu-ţi mai aduci aminte, surato, ce ţi-am spus?

                        Umblai după înalturi cu trăsnetul vecine.

                        Vezi ce păţişi, neghioabo? Mai bine e de mine:

                        Dau fuga, la nevoie,-n vizuină.

                        Dar mai aştept puţin acum, vecină,

                        Ca să te văd zdrobită la tulpină!

                        Şi, dând târcoale-ncoace şi-ncolo după pui,

                        Mai gâtui destui.

                        Avea îndată vântul mânia să şi-o curme

                        Şi iar trona în slăvi seninul soare.

                        Un Vânător din preajmă, pornind la vânătoare,

                        Zări lângă bârlogul Cumetrei nişte urme.

                        „Aci erai? (îşi zise-n gândul lui).

                        Stai că te satur eu de pui:

                        Am să-ţi atârn, Cumătră, blana-n cui!”

                        Şi puse-ndată câinii bârlogul să i-l scurme.

                        Văzând-o pe Cumătra-nhăţată de grumaz,

                        Şi Veveriţa noastră putea să facă haz,

                        Dar se-nvăţase minte din propriul ei necaz.