Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Stejarul şi trestia

                        Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei aşa:

                        – Poţi să te plângi de soarta ta.

                        O pasăre micuţă îţi este o povară

                        Şi chiar uşorul vânt

                        Ce faţa apei mişcă, din simplă întâmplare,

                        Te-apleacă la pământ

                        Şi te doboară –

                        În timp ce fruntea mea de Caucaz semeţ

                        Nu numai că opreşte chiar razele de soare,

                        Ci-nfruntă şi furtuna, îndrăzneţ.

                        Ce pentru tine este crivăţ, zefir e pentru mine

                        Şi de te-ai fi născut încaltea

                        Sub ramurile mele-nalte,

                        Ferită de furtuni te-aş ţine.

                        Dar tu te naşti, vezi bine,

                        În umede ţinuturi de vânt cutreierate.

                        Natura ţi-e ingrată, cum nici nu se mai poate.

                        Şi trestia îi spuse-ndată:

                        – De o atare milă mă simt profund mişcată.

                        Dar să lăsăm aceasta, căci după cât îmi pare,

                        Îi e ‘Nălţimii Voastre cu mult mai de temut

                        Decât e pentru mine, când bate vântul tare:

                        M-apleacă, nu mă frânge puternica-i suflare.

                        În ce priveşte însă tot ce aţi susţinut –

                        Că rezistaţi din temelii

                        Oricărei vijelii,

                        Să aşteptăm sfârşitul dar. Abia rostise-acest cuvânt,

                        Că dinspre nord s-a năpustit cel mai teribil vânt.

                        Rezistă la-nceput stejarul şi trestia se înmlădie.

                        Dar vântul creşte, creşte, şi celui care până-n cer

                        Îşi înălţase capul, deodată forţele îi pier…

                        Izbit şi smuls din rădăcină, s-a prăbuşit pentru vecie.