Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Iepurele şi broaştele

                        Un iepure şedea pe gânduri, în vizuina sa,

                        Căci ce putea în adăpostu-i să facă altceva?

                        Căzuse într-o sumbră stare:

                        E trist şi ros de-nspăimântare.

                        „Fiinţele – spunea – fricoase din natură

                        Nenorociri îndură!

                        Nu pot să-nghită-n pace

                        Mâncarea ce le place.

                        N-au bucurii depline; primejdii calea le-o aţin.

                        Şi eu trăiesc asemeni: această spaimă rea

                        Îmi stinghereşte veşnic somnul, deschişi chiar dacă ochii-i

                        Ţin.

                        – îndreaptă-te! – să spună ar putea

                        O minte înţeleaptă.

                        Dar frica se îndreaptă?

                        De altfel, ştiu, această frică

                        Nu este nici la om mai mică.”

                        Tot frământând acestea-n gând, i-i mintea ca năucă.

                        De grijă şi de spaimă,

                        Stă cu urechile ciulite şi vorba o îngaimă.

                        O umbră sau un foşnet – şi febra îl apucă.

                        Deodată bietul animal

                        Aude chiar un fâşâit,

                        Pe care-l ia drept un semnal

                        Că trebui să fugă – şi-ndată a fugit.

                        Tot alergând, ajunse la o baltă.

                        Trezite, broaştele din mal, ca la un semn, se saltă

                        Şi-n apă au ţâşnit.

                        „Şi eu pe alţii – zise – îi înspăimânt, vezi bine,

                        Întocmai cum şi alţii mă sperie pe mine.

                        Îndată ce mă văd,

                        Fug animalele ca de prăpăd.

                        De unde-mi vine atâta voinicie?

                        Să fiu eu un războinic? – Ce să fie?”

 

                        Nu e fricos pe lume – s-ar zice, în sfârşit –

                        Ca-n spaimă să nu fie de altul depăşit.