Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Desaga

                        – Tot ce este vietate, spuse Joe, într-o zi,

                        Să poftească-aici la tronu-mi, fiind liber a grăi

                        Dacă i-am zidit făptura, pe-undeva, nepotrivit,

                        Căci doresc să-ndrept eroarea, fără vorbă, negreşit.

                        Hai, începe tu, maimuţo, cea dintâi a cuvânta

                        Şi compară frumuseţea orişicăror animale

                        Cu cea a fiinţei tale.

                        Spune-ne, eşti mulţumită?

                        – Cum să nu, răspunde ea,

                        N-am şi eu ca ele, oare,

                        Tot atât, patru picioare?

                        De privesc oricând portretu-mi,

                        Văd că-i fără de cusururi,

                        Însă fiindcă mi se cere ca să dau părerii curs,

                        Am să spun că-aşa cum este chipul fratelui meu urs

                        E neterminat, se vede, şi la fel va fi de-a pururi.

                        Ursul când vorbi, la rându-i, nu se plânse despre sine,

                        Ci-ncântat de forma-i, spuse că se simte foarte bine.

                        – Cât priveşte elefantul – spuse ursul – se cuvine

                        Coada să-şi mai prelungească,

                        Din urechi să-şi mai cioplească;

                        E diform, urât, în fine.

                        După-aceea, elefantul, gândul vrând să şi-l prezinte,

                        După capu-i înţelept,

                        Socoti că este drept

                        Să se poarte-asemeni celor ce vorbiseră-nainte.

                        Ca atare,

                        Arătă ce deformată lui balena îi apare.

                        Şi furnicii, după-aceea, ce îi dete-n cap să zică?

                        Spuse că e uriaşă faţă de-altă gâză mică.

                        Dar văzând tot ce prin minte şi prin inimă le trece,

                        Tuturor din faţa-i Joe ordin le dădu să plece.

 

                        Şi cu toate astea-n lume nu-i ca omul un alt soi.

                        Suntem lincşi faţă de alţii şi soboli faţă de noi.

                        Orişice greşeală-a noastră ne-o iertăm fără sfială,

                        Iar pe-a altora o scoatem cât mai iute la iveală.

                        Ne uităm în jurul nostru nu cu-aceiaşi ochi cu care

                        Ne privim noi fiecare.

                        Ne-a-nzestrat pe toţi natura, dându-ne câte-o desagă

                        Tuturor de ieri şi astăzi pentru existenţa-ntreagă –

                        Lipsurile noastre, toate,

                        Ni le rânduim la spate

                        Şi-ale altora le ducem numa-n faţă aşezate.