Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Mincinosul

                        Întorcându-se din călătorie

                        Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,

                        Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare

                        Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie

                        Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.

                        Dar, în sfârşit, au strigat:

                        „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut

                        Că voi mai vedea în viaţă,

                        Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,

                        Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;

                        Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.

                        Iar acolo unde am fost eu,

                        Îi mai frumos decât în rai.

                        Oh, fraţilor, ce trai!

                        Oh, cât sufletul meu plânge

                        Şi cât îmi pare de rău

                        Că am venit pe aice!

                        În sfârşit, n-am ce mai zice,

                        Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,

                        Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,

                        Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,

                        Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,

                        Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete

                        Într-o grădină sub un perete,

                        Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte”…

                        „Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,

                        Când pământul este plin de aceste minuni multe;

                        Precum şi eu înadins

                        Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,

                        Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.

                        Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,

                        Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,

                        Însă este minunat,

                        Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,

                        Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jmătate,

                        Şi podul s-au prăbuşit de la sine;

                        Iar acel ce minciuni nu spune,

                        Şi în caretă să treacă poate”…

                        „Dar gârla adâncă este?”

                        „Oamenii zic că fund n-are.

                        Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,

                        Ca aceste,

                        Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte”…

                        „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare.”

                        „Şi cât casa nu se poate,

                        Însă orişicum să fie,

                        Dar tot, mi se pare mie,

                        Podul mai curios este decât minunile toate,

                        Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,

                        Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut

                        Doi călători lăudoşi:

                        Apoi aceasta îi mai de crezut

                        Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi.”

                        „Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,

                        Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,

                        Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?”

                        „Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,

                        Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec.”

                        Atunci călătorul zise: „Şi eu mă unesc cu tine,

                        Să trecem prin vad mai bine…”

 

                        Judecaţi câtă ruşine

                        Pate omul mincinos;

                        Deci, oare, nu-i mai frumos

                        Să vorbim puţin şi bine?