Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Lupul şi păstorul

                        Lupul oarecând,

                        Lângă stână stând

                        Şi prin gard privind,

                        Au văzut ciobanul alegând un miel,

                        Ce au fost mai gras,

                        Şi tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare,

                        Iar câinii se uita stând lângă el.

                        Deci lupul, oftând, în lături s-au tras,

                        Zicând către câini cu ciudă prea mare:

                        „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc aţi face,

                        Iar păstorul îl şi frige şi stâna cată şi tace!”

                        Aşa şi stăpânitorii dau porunci cu străşnicie,

                        Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie.

                        Aşa şi sânţii călugări ne spun din amvon cuvinte,

                        Să nu iubim avuţie, că iadul ne va înghite.

                        Şi apoi ei însuşi fac

                        Cu noi cum li-i mai pe plac.

                        Deci şi noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim,

                        Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim,

                        Şi iarăşi păcătuim.

                        Motanul şi bucătarul

                        de Constantin Stamati

 

 

 

 

                        Un oarecare bucătar, fiind şi cam învăţat

                        Şi foarte evlavios,

                        Într-o zi s-au dus la crâşmă în sat,

                        Iar în cuhne au lăsat

                        Pe-al său motan credincios

                        Bucatele să păzească de şoarecii stricători

                        Şi de guzganii răpitori.

                        Dar întorcându-se vede,

                        Şi nu poate crede,

                        Găsind motanul pe masă,

                        Ce se trudea mâncând

                        Şi spârcuind

                        O găină grasă.

                        Atunci el, ca un orator şi ca un om învăţat,

                        Au strigat:

                        „Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege!

                        Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece,

                        Onorul să-ţi feşteleşti, făcând lucru de ruşine,

                        Mâncând bucate străine!

                        Sau poate că ai uitat

                        Că toţi vecinii vor zice că motanul cel smerit,

                        Ce ni se părea cinstit

                        Şi ruşinos,

                        Îi ca un lup mâncăcios,

                        Şi trebuia izgonit sau îndată spânzurat!

                        Când eu către toţi aşa te-am lăudat,

                        Că motanul meu

                        Se teme de Dumnezeu…”

                        Motanul însă ascultă aceste sfaturi şi tace,

                        Forcăieşte şi mănâncă, căci găina-i place.

                        Acole ritorul nostru nu ştie ce să mai zică,

                        Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă…

 

                        Iar eu bucătarului i-aş zice

                        Să nu umble cu vorbe înţelepte,

                        Dacă nu vrea motanul să-i mănânce

                        Găina

                        Sau slănina,

                        Ce mai bine să-l deştepte

                        Cu un băţ, făr’ a-i spune multe,

                        Dacă vrea motanul să-l asculte.

                        Sunt şi mulţi din dregători

                        Ca motanii stricători.

 

 

                        Aceste pilde-nţelepte,

                        Pentru omul făr’ de cuget şi plin de năravuri rele,

                        Sunt fabule şi jucărele,

                        Căci într-însul fapta bună nu poate să se deştepte.