Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Şarlatanul şi bolnavul

                        La un neguţător mare

                        Cărui vederea-i slăbise

                        Fără nici o invitare

                        Un doctor vestit venise.

                        Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,

                        Însă avea atestate

                        Numai în aur legate,

                        Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,

                        Prin ţări care niciodată

                        Nu au figurat pe hartă,

                        Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,

                        D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit.

                        Bunul pătimaş îl crede,

                        Doctorul vreme nu pierde,

                        Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,

                        Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat

                        Că are să şază astfel o săptămână deplin

                        Întinde mâna… pe masă era un frumos rubin,

                        Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;

                        Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc

                        Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,

                        Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă,

                        Luă câte unul-două

                        Din lucrurile mai scumpe câte în casă găsi.

                        Când se-mplini săptămâna, pe bolnav îl dezlegă:

                        „Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?” îl întrebă.

                        „Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind,

                        Şi din averile sale nimica nemaizărind.

                        Cum văz? nu ştiu, frate, atât numai poci să zic

                        Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.”

 

                        Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez

                        Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.