Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Stomahul şi mădulările

                        Chiar ca astăzi, în vechime

                        Mulţămit n-au fost mai nimeni.

                        O zi-n Roma de Senat

                        Tot poporul dezbinat

                        Zis-au: Lauda ş-orice bine

                        La boierii ţării vine,

                        Când în pace şi-n război

                        Purtăm sarcina tot noi!

                        Împutând deci în mânie

                        Pe Senat de tiranie,

                        Iute iese din cetate

                        Tot poporul ca să-şi cate

                        Nouă patrie, alt pământ,

                        Şi deodată se aşează

                        Pe un munte ci-i zic Sfânt.

                        Dar Senatu-i deputează

                        Pre Menenius înţelept,

                        Ce-mblânzind nedreaptă ură

                        Prin a sa cimilitură

                        Îl aduse îndărăt.

                        Romanului deci popor

                        Zise cesta senator:

                        Mădulările rebele

                        Imputau o mii de rele

                        Rânzei lor şi mai ales

                        Că un trai ş-ar fi ales

                        Spre mâncare şi spre somn;

                        Deci şi ele-au vrut să facă

                        Fiecare ca un domn.

                        Fără noi, zise-ntre sine,

                        Bârdăhanii nimic sânt,

                        Ş-ar trăi doară de vânt?

                        Când şărbindu-i foarte bine

                        Asudam ca nişte vite,

                        Iar stomahu-n loc s-ajute

                        Osteneala ni înghite,

                        Ca să prindă la vârtute!

                        Decât şerb să fii tu trist,

                        Mult mai bine-i egoist!

                        Cele zise-au şi făcut,

                        Talpa-n loc au şi stătut.

                        Nici pic braţul se întinde,

                        Mâna la nimic nu prinde,

                        Şi stomahului zic toate:

                        Lucre singur, dacă poate!

                        Îns-aceast-a lor mânie

                        Au fost mare nebunie;

                        Fiecare mădulare

                        Pe stomahul tot întârtă,

                        Dar pe sine însăşi ceartă,

                        Că-n curând au obosit,

                        Şi când toate au amorţit

                        Mădulările rebele

                        Cam târziu au înţeles

                        Că spre comun interes

                        Mai mult lucră decât ele

                        Cela cărui zic bârdan,

                        Leneş, trândav şi tiran!