Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Momiţa

                        Pentru-un spirit ce nu doarme

                        Nu-i nimica mai uşor

                        Decât planuri de reforme

                        Ca să deie la popor.

                        De sunt bune, de sunt rele,

                        Destul fie frumuşele.

                        Aşa odată o momiţă,

                        Din filozofilor viţă,

                        Care nimica creează,

                        Ce toate le imitează,

                        Prin formal act s-au fost prins

                        Marea toată să o sece

                        Şi că-n sec prin ea va trece.

                        Pentru asta au aprins

                        Toţi copacii din pădure

                        Şi din pietre făcu zgure.

                        Atunci, iacă, cu mirare,

                        Animalii toţi strigară:

                        Ce invenţie minunată!

                        Iar momiţa îngâmfată

                        Li făcu acest cuvânt:

                        Multe averi de bun pământ

                        Şi ogoare eu voi da

                        Focul apa de-a seca,

                        Iar despoticul guvern

                        Chiar de astăzi voi schimba

                        Şi republica-n etern

                        Pentru voi s-a proclama.

                        După ce mai bună parte

                        De moşii mi se va da,

                        Restul n-are să să-mparte,

                        Ce-n comun s-administra.

                        Atunci patriei reformate

                        Dulce soarta va să fie,

                        Comunismul de frăţie,

                        Libertate,

                        Egalitate,

                        De a lua lucruri străine

                        Privilegiu e pentru-oricine,

                        Legile şi dreptate,

                        Ca strigoaie răsuflate,

                        Mai veche de piramide,

                        S-aibă ca invalide

                        Şi căzute-n hebeţie

                        Pensie din Visterie.

                        Dar pe când ea declama,

                        Pe un asin întreba

                        Dacă scad a mării unde.

                        Încă nu, ista-i răspunde.

                        Nu să turbură încă apa?

                        Parcă doarme,-i zice iapa.

                        Dar momiţa prefăcută

                        Elementelor impută

                        Că nu i s-au nemerit

                        Cele ce au profeţit.

                        Ş-operaţia tot aşteaptă.

                        Oare ce-au urmat în faptă?

                        Au ars arbori din pădure,

                        Iar din marea cea adâncă

                        N-au scăzut o picătură.

                        Mai ales sporit-au încă.

                        Codrul daună grea au atras,

                        Marea, mare au rămas,

                        Aşa câte un şarlatan

                        Ni propune un frumos plan,

                        Zgură chiar cu poleială

                        Care ploaia curând spală.