Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Esop şi ştrengarul

                        Şi-n anticul timp d-eroi

                        Ştrengari erau ca la noi,

                        Carii din exces de minte

                        Derâdeau şi cele sfinte.

                        Cel ce nu li semăna

                        Prin minciuni se defăima.

 

                        Spune istoria c-Esop

                        Au fost hâd, ghebos şi şchiop,

                        De el pruncii se speriau,

                        Iar nebunii îl derâdeau.

 

                        Îns-acea tristă figură

                        Era vas d-învăţătură,

                        Ce prin fabule o mie

                        Au ajuns şi-n Românie.

 

                        Esop, sclav când fu-n Efes,

                        De patronul său trimes,

                        Trecând în o zi pin stradă,

                        Alungat au fost d-o ceată

                        De ştrengari ieşiţi din şatră,

                        Dintre care-unul cu-o piatră

                        Nemeritu-l-au în şale,

                        Că-i veniră ameţeli.

 

                        Neputându-şi răzbuna,

                        Pe ştrengarul lăuda

                        Esop pentru ghibacie

                        Şi i-au zis: Rău pare mie

                        Că nu pot să fac alt dar

                        Decât numai d-un dinar.

 

                        Dar vezi cela ce-au trecut,

                        Decât mine-i mai avut;

                        Pre el de vei nemeri,

                        Înzecit te-i folosi.

                        Deci ştrengarul lăudat

                        De câştig s-au apucat

                        Ş-aşa bine au chitit

                        Că-n cap ţinta au nemerit.

 

                        Îns-acest avut bărbat,

                        Fiind public magistrat,

                        Un sergent privighitor

                        Prins-au pe cel praştiilor.

 

                        Şi în loc de mulţămită

                        Dădu ceartă-agonisită.

                        Iar poporul adunat

                        La dreptate au aplaudat.