Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Răţuşca Maca

        De cum se ridică zorii, mama Ro, o raţă durdulie, cu picioarele scurte, cu mersul legănat, îşi ia cele zece răţuşte şi porneşte în grabă mare pe cărăruşa ce duce spre lac.

Poveşti de Emilia Plugaru - Răţuşca Maca

        – Mai iute, mai iute, îşi tot îndeamnă ea răţuştele. Să ajungem înaintea gânsacilor că dacă ajung ei primii, nu mai avem ce căuta astăzi pe lac!

În acea zi mama Ro avea de gând să le dea lecţie de înot odraslelor sale.

        – O raţă nu mai e raţă dacă nu posedă arta înotului, îi place ei să zică mereu. Eu, de exemplu, sunt cea mai bună înotătoare dintre toate orătăniile ogrăzii şi sunt mândră de asta! Voi trebuie să fiţi la fel!

Mama Ro vorbeşte fără să privească îndărăt. Cele zece răţuşte aleargă gâfâind pe urmele ei. De pe o pajişte verde, presărată cu flori de tot felul, cineva o salută pe mama Ro:

        – Bună dimineaţă, doamnă! Încotro aşa grăbită?

        – Ah! Se opreşte bătrâna raţă. Dumneata erai, doamnă Clo? Bună, bună dimineaţa! Îmi duc răţuştele la baltă. Să le învăţ arta înotului. Astăzi, mititelele, vor încerca apa pentru întâia oară.

        – Ptiu, face cu dispreţ doamna Clo. Noi, găinile, când ne murează ploaia suntem atât de nenorocite, darmite să ne aruncăm în apă de bună voie?! Ferească sfântul!

        – Aşa e, doamnă, aşa e. Fiecare cu feleşagul său…

        – În schimb ne place grozav să ne bălăcim în colbul din mijlocul drumului, continuă să pălăvrăgească găina, dar mama Ro nu prea are timp şi… schimbă tacticos tema discuţiei:

        – Dar unde-ţi sunt puişorii, doamnă?

        – O! Puişorii mei! Sunt pe aici, prin iarbă. Ei! strigă cloşca, veniţi iute la mama!

Cinci pufuleţe gălbui îşi ridică căpşoarele din troscotul înalt şi aleargă sub aripa întinsă a mamei.

        – Să nu le fie de deochi, exclamă încântată raţa. Sunt atât de drăgălaşi… să-ţi trăiască, doamnă! Îmi pare rău că nu dispun de timp, altfel aş mai zăbovi pe aici, acum însă mă grăbesc. Îmi cer iertare. Trebuie să plec. La revedere, doamnă, la revedere, puişori!

Alaiul de raţe îşi continuă drumul.

        – La revedere, la revedere, strecoară printre dinţi mama cloşcă, apoi bolmojeşte ca să n-o audă nimeni: "Auzi tu? Cică se grăbeşte? Şi le merge unora, nu şagă. Priviţi ce de-a pocitanii aleargă din urma ei… de-ar da vulpea peste ele că nu ar fi mare scofală… Eu, care am clocit mulţime de ouă, m-am ales doar cu câţiva puişori, iar ea? Cu un cârd întreg. Uf…"

Mama Ro e abia la jumătate de cale.

        – Am obosit, am obosit, scânceşte cea mai mică răţuşcă pe nume Maca. Să ne oprim un pic! Doar un pic…

Mama Ro îşi întoarce capul:

        – Cine a mai obosit?

        – Eu.

        – Şi eu.

        – Toate am obosit…

Mama Ro priveşte spre cer.

        – Bine, cedează ea. Să ne odihnim! Soarele e încă jos. Aşa ori altfel – tot vom ajunge înaintea gânsacilor…

Ce mai bucurie pe capul răţuştelor. Imediat se contopesc cu iarba înaltă, închid ochişorii şi gata – au aţipit.

Mama Ro le priveşte cu drăgălăşenie.

        – Sunt încă atât de firave, mititelele. Dar nu mă îndoiesc că vor deveni nişte raţe puternice. Înotul le va întări…

Deodată raţa observă că cineva aleargă în direcţia lor.

        – Ia te uită, face mirată mama Ro, zboară, nu alta…

Răţuştele o aud.

        – Cine zboară? Sar ele din iarbă. Unde? Păi ăla e Azorică! Azorică! Azorică! Strigă răţuştele în cor. Suntem aici! Vino!

Şi iată-l pe Azor, un căţeluş năstruşnic cu o ureche albă lăsată în jos, cu cealaltă neagră – ridicată în sus, gâfâind din greu, dar fericit că e în mijlocul cârdului de răţuşte.

        – Ham! Ham! Ham! Ham! se bucură căţeluşul fluturând vesel din codiţă. Am ajuns! În ogradă fără de voi îmi era atât de urât… Tata Grivei doarme, cu doamna Clo nu mă înţeleg, curcanul ăla îngâmfat mereu mă ciupeşte aşa că am hotărât să vă însoţesc până la baltă. Ce ziceţi? Mă luaţi?

        – Bineînţeles, Azorică! Bineînţeles… Dar mai întâi de toate, arată-ne cum poţi tu să zbori?

        – Eu? Face mirat Azorică. Eu? Pot să zbor? Ah, da! Se dumereşte în sfârşit căţeluşul. Bineînţeles că pot să zbor. E foarte simplu. Acuşica vă arăt. Priviţi, zice el plin de importanţă, deci aşa… Te sprijini pe picioarele de dinapoi, ridici picioruşele din faţă şi…

        – Terminaţi hârjoneala, intervine mama Ro. E vremea să mergem. Răţuştele nu o contrazic.

Mama Ro în frunte, răţuştele după ea, Azorică după ele – tot alaiul vesel e pornit la drum.

        – Ce zi minunată, şopteşte Maca la urechea cea neagră a lui Azor.

        – Minunată, încuviinţează căţeluşul fluturând un pic urechea cea albă.

        – Soarele e atât de vesel, cerul e atât de albastru, florile atât de mirositoare, hai să rămânem aici!

Azorică se opreşte din mers.

        – Cum, să ne oprim aici? Întreabă el mirat. Fără permisiunea doamnei Ro?

        – Păi da. O să te convingi, nimeni nici n-o să observe. Crezi că-i pasă cuiva de noi?

        – Ţstt, te aud surioarele. Mai încet…

        – Adică refuzi? întreabă bosumflată Maca. Aşa să înţeleg? Bine, cum vrei. Eu una nu merg mai departe…

        – Ştiu eu, începe să ezite Azor, dar dacă dăm de vreo belea?

        – Ce fel de belea, Azorică? Eşti neserios, zău… din contra, ne vom distra de minune. La ce-mi trebuie mie apa aia bâhlită? Zi şi tu? Pe când aici, pe toloacă, e pur şi simplu minunat.

        – M-ai convins, se dă bătut căţeluşul. Rămân. Dar cu o condiţie…

        – Ce fel de condiţie, Azorică?

        – Eu voi fi bosul, înţelegi? Adică va trebui să asculţi întru totul de mine. Nici o mişcare aparte…

        – Eh, Azorică! Sare Maca în sus de bucurie. Eşti pur şi simplu un căţeluş nemaipomenit! Te voi asculta ca pe un frate mai mare…

Pe neobservate cei doi încetinesc pasul, rămân tot mai în urmă, tot mai în urmă, apoi, când mama Ro şi cele nouă răţuşte dispar după cotitură, Azorică şi răţuşca Maca aleargă fericiţi pe câmpia plină de flori.

        – Vreau să zbor, Azorică! Strigă Maca. Vreau să zbor! Arată-mi, învaţă-mă!

        – Şmechero, îi răspunde căţeluşul. Iată de ce ai dorit să rămâi pe câmpie…

        – Ei şi? Ce e rău în asta? Toate raţele, odată şi odată, învaţă să zboare.

        – Da, dar orişice lucru e bun la timpul său.

        – Ştii ceva? se bosumflă iarăşi Maca. Nu-mi ţine tu mie morală! Mai bine zi-mi, mă înveţi sau nu mă înveţi să zbor?

        – Te învăţ, te învăţ, mormăie Azor.

        – Atunci arată-mi ce trebuie să fac!?

Rolul de învăţător şi de frate mai mare lui Azor îi place enorm.

        – Aşa, zice el flatat, ridici picioruşele de dinainte, te sprijini pe cele de dinapoi şi îţi iei avânt, uite-aşa… Eu zbor, Maca, strigă Azorică sărind fericit peste tufişurile întâlnite în cale. Maca-a-a! Rămâi acolo! Mă întorc imediat!

Astfel, tot zburând, Azorică nici nu observă când se pomeneşte în mijlocul celorlalte răţuşte.

        – Unde e Maca? îl iau imediat la trei parale răţuştele. Unde ai lăsat-o pe surioara noastră? Mama Ro e atât de supărată încât de te vede – îţi rupe imediat urechiuşele…

        – Liniştiţi-vă, se bâlbâie speriat Azor. Maca e pe câmpie, acuş o aduc…

        – Vine mama Ro! Strigă o răţuşcă.

        – E cu nenea Grivei, zice alta.

        – Acum chiar că am dat de belea, se gândeşte amărât Azorică…

Rămasă singură, Maca încearcă să-şi ia avânt. După cum o învăţase Azor. Dar răţuşca are doar două picioruşe şi de îndată ce se smulge de la pământ, cade zgomotos în iarbă. Ce bine e că iarba e moale.

        – Ah, oftează răţuşca. Niciodată nu voi zbura ca Azor. Niciodată…

De pe o floare o urmăreşte atent un fluturaş roşu cu picăţele negre pe spate.

        – Ha, ha, ha, ha, râde fluturaşul. Nu cunosc vreo pasăre sau vreun fluturaş, care ar fi zburat cu picioruşele! Tu ai aripi, Maca! Ia-ţi avânt cu aripile! Priveşte cum o fac eu! Hai, ce mai stai?! Ridică-ţi aripioarele! Urmează-mă!

        – Am aripi? e nedumerită Maca. Adevărat? Adevărat! Strigă ea. Sunt o pasăre! Voi zbura cu aripile mele! Şi Maca îşi întinde aripioarele, apoi luându-se după fluturaş, străbate câmpia în fuga cea mare crezând ca şi Azor că zboară. Nu-şi dă seama cât durează zborul. Se dumereşte abia după ce în jur se face întuneric. Speriată, Maca priveşte prin părţi. Nici pomină de câmpie sau de fluturaş. De jur împrejur doar arbori înalţi ce acoperă cerul. Crengile arborilor se clatină şi vin spre ea ca nişte limbi de balaur. Exact ca în poveştile mamei Ro. Maca e îngrozită. Deodată, din hăţişuri apare o doamnă. Doamna are ochii mari, verzi, botul ascuţit şi e îmbrăcată într-o blană roşcată.

        – Azorică! Strigă Maca. Unde eşti, Azorică?! Salvaţi-mă! Mamă Ro! Nene Grivei! Unde sunteţi?! Apoi răţuşca închide ochii şi fără să mai stea pe gânduri, la nimereală, aleargă spre o mică luminiţă care abia-abia se mai întrezăreşte prin desişul pădurii. Când deschide ochii, vede că se află într-o arătură cu bolovani mari cât casa lui nenea Grivei.

        – M-am rătăcit, scânceşte Maca. Ce mă fac? Cum să găsesc drumul spre casă? Azorică! Strigă iarăşi răţuşca. Vino de mă ia! Mi-e frică!

        – De ce ţipi, micuţo? aude un glas. Ai cumva nevoie de ajutor? E aceeaşi doamnă cu blana roşcată. Are la piept o floare roşie cu mijlocul negru şi floarea seamănă foarte mult cu fluturaşul de pe câmpie. Chiar dacă glasul ei e dulceag, Maca o priveşte cu neîncredere.

        – Azorică! Continuă să strice răţuşca, Azorică, vino!

        – Ce tot ţipi? Se încruntă deodată doamna. Nu mai fă atâta zarvă. Prin părţile noastre cei care tulbură liniştea sunt pedepsiţi.

Maca amuţeşte.

        – Ai înţeles deci? Bravo. Acum povesteşte-mi, cum ai nimerit pe-aici?

        – Cine eşti? Nu te cunosc, abia deschide pliscul răţuşca.

        – Nu mă cunoşti? Zâmbeşte larg blana roşcată. Atunci e vremea să facem cunoştinţă. Eu sunt doamna Portocală. Poate ai auzit de acest nume.

        – Nu, nu am auzit.

        – E bine, zâmbeşte mătuşa. Tu cum te numeşti, micuţo?

        – Maca, răţuşca Maca.

        – Oooo, ce nume frumos! Te cheamă aproape la fel ca pe această floare, priveşte, ea e floarea de mac.

        – Seamănă leit cu fluturaşul care m-a învăţat să zbor.

        – Se prea poate, se prea poate… Cum ai ajuns tu în această arătură?

        – Am vrut să zbor… începe să povestească răţuşca Maca. M-am luat după un fluturaş, fluturaşul a zburat până-n pădure şi… şi… m-am rătăcit. Maca plânge:

        – Vreau acasă. La mămica mea, la nenea Grivei, la Azorică…

        – Vai micuţo, ţi-am spus doar, fără lacrimi, nu pot să suport lacrimile, se încruntă mătuşa. Mai bine zi-mi, cine-i acest Azorică?

        – Azorică e prietenul meu. E un căţeluş ce are o urechiuşă albă, ridicată în sus şi altă urechiuşă neagră – lăsată în jos. Azorică mă va căuta şi mă va găsi, ştiu bine…

        – Ei, nu mai zi… chiar te va găsi?

        – Bineînţeles, nu mă îndoiesc nici o clipă.

        – Ştii ceva? Până te găseşte Azor, hai să te duc eu acasă! O cunosc bine pe mămica ta.

        – Da?! Se bucură Maca. De unde o cunoşti?

        – Păi, păi… eu sunt protectoarea tuturor păsărilor din împrejurimi. E de datoria mea să le cunosc pe toate. Iată acum te-am cunoscut şi pe tine…

        – Atunci, sare Maca în sus de bucurie, ce mai stăm? Să mergem!

De departe se aude un lătrat de câine.

        – E Azor! Strigă Maca. E Azor! Azorică, vino, sunt aici! Dar glasul lui Azor se pierde şi iar e linişte-n jur.

        – Nu e Azor, scânceşte Maca. Mi s-a părut…

        – Şi eu zic că ţi s-a părut, confirmă mătuşa Portocală. Nu-ţi mai face atâtea griji. Ţi-am spus că te duc eu acasă şi o să mă ţin de cuvânt. Ori poate nu mă crezi?

        – Te cred…

        – Atunci e bine, zice mătuşa mângâind-o pe răţuşcă pe cap. Fii şi tu un pic mai veselă! Hai, povesteşte-mi, atât de mititică cum eşti, când încă nici penele nu ţi-au crescut, cum de-ai reuşit să zbori?! Arată-mi, vreau să văd cum zboară o răţuşcă ca tine.

        – Uite-aşa, zice Maca şi aleargă în jurul mătuşii cu aripioarele întinse.

        – Prostuţo, râde doamna Portocală. Păi ăsta numeşti tu zbor? Parcă aşa trebuie să zboare o răţuşcă adevărată?

        – Dar cum? e nedumerită Maca.

        – E simplu, zice roşcovana. Ca să zbori în primul rând trebuie să prinzi la puteri. Dar ca să prinzi la puteri trebuie să ciuguleşti, uite, câteva semincioare din astea. Le vezi?

        – Le văd. Ce e cu ele?

        – Sunt seminţe de mac şi au însuşiri miraculoase. Vrei să le guşti?

        – Ştiu eu, e nedumerită Maca. Dar nu sunt otrăvitoare?

        – Ei, hai… Ai spus-o. Parcă aş putea să-i fac rău unei răţuşte atât de simpatice?

        – Dă-mi una, se hotărăşte Maca. Ce se întâmplă după ce o mănânc?

        – O! Rânjeşte mătuşa Portocală, imediat aripioarele ţi se vor întări şi vei zbura până la cer, hăt până la soare! Ei, cum? E nerăbdătoare să afle mătuşa, ţi-a plăcut?

        – Da, zice Maca, e foarte dulce, pot să mai iau?

        – Bineînţeles, Maca, bineînţeles. Eh, rânjeşte pe sub mustăţi Portocala, ce m-aş face fără de proastele astea de raţe? Dacă ar avea măcar un pic de creier, probabil că de mult aş fi fost nevoită să rod ca şi ele imaşul… Te simţi bine, mititico? Întreabă doamna Portocală văzând-o pe Maca ameţită. Ha, ha, ha, râde ea cu poftă, acum mai strigă dacă poţi! Strigă-l pe dulăul ăla de Grivei! Sau pe ţâncul lui Azorică! Strigă-i, ce stai?!

La început răţuştei i se păru că se urcă sus, sus, pe un nouraş albastru şi că totul în jur e atât de luminos încât i se închid ochii de atâta lumină. Maca vrea să strige, dar limba n-o mai ascultă. Seminţele doamnei Portocală îşi fac efectul – îi paralizează vorbirea. Nouraşul albastru se destramă şi Maca se afundă în întuneric. Răţuşca simte că tot ce o înconjoară se prăbuşeşte odată cu ea. De undeva, de departe totuşi aude parcă un lătrat de câine. Îl visează pe nenea Grivei…

        Când îşi revine se vede înconjurată de mama Ro, de Azor, de nenea Grivei, de doamna Clo şi de simpaticii ei puişori.

        – Doamne, Doamne, îşi fărâmă aripile doamna Clo dându-se pe lângă nea Grivei, cum crezi, întreabă ea în şoaptă, va supravieţui mititica? Îmi pare atât de rău, scumpă doamnă Ro…

        – Va fi bine, îi linişteşte pe toţi nenea Grivei. S-a născut în cămaşă. Dacă mai întârziam un pic… nici nu vreau să-mi închipui ce ar fi putut să se întâmple…

        – Unde e mătuşa Portocală? Abia şopteşte Maca. Am visat? Am dormit şi am visat?

        – Ba nu, există o astfel de mătuşă, zice Azorică. Însă nicidecum nu se numeşte Portocală…

        – Îmi pare rău, adaugă nenea Grivei, că nici de data asta nu am reuşit să pun laba pe ea. Mare păcat… Mi-a scăpat. Dar tot o prind eu… Până atunci însă, voi, cei mici, nu vă lăsaţi păcăliţi atât de uşor. Principalul e să-i ascultaţi pe cei mari. Sper că ei au mai multă minte ca voi… Azorică şi-a primit deja pedeapsa. Pentru tine, Maca, cele întâmplate cred că îţi vor sluji pe viitor drept lecţie bună. Să nu uiţi să le spui şi altora!