Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan

        – De ce toate pisicuţele au noroc şi doar eu nu am avut noroc de o stăpână blândă şi cumsecade? se gândeşte pisicuţa Lulu în timp ce tremură de frig în mijlocul ogrăzii. Mare scofală, îşi zice ea cu necaz. Am lins un pic de smântână… De parcă ar fi ultima smântână pe care o are stăpâna…

Poveşti de Emilia Plugaru - Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan

        Chiar ieri prietena sa, pisicuţa Lili, i s-a lăudat ce bucate alese mănâncă, cât de frumos e tratată, toţi o iubesc, o mângâie, o sărută şi este lăsată să doarmă în casă, la picioarele stăpânilor. Nu în ger împreună cu orătăniile. Că e o pisică, o pisică de casă, nu una sălbătăcită prin lăzile de gunoaie. A vrut doar să se simtă mai deosebită, a gustat din smântânică, cel puţin ca să-i ştie gustul, altfel nici nu are ce-i povesti prietenei sale Lili. Şi tocmai atunci a trebuit să între stăpâna. Ce tărăboi, ce ţipete pentru ţâra aia de smântânică… Şi tare gustoşică mai era! S-a ascuns sub pat, a început să miaune jalnic crezând că va fi iertată, dar de unde? Au scos-o cu mătura, au dat-o afară, nici măcar în tindă nu i-au permis să stea, şi acum iat-o în mijlocul ogrăzii. Are blană, însă ce folos, gerul o străpunge până la oase. Va muri, va îngheţa şi ce bine îi va părea nesuferitului de Ţâgan, care acum o priveşte bucuros din căsuţa sa. E adevărat, şi ea s-a bucurat atunci când l-au legat, dar l-au pus în lanţ pe bună dreptate, nu avea ce să latre zi şi noapte la toţi copiii de pe drum, căci de, copiii sunt copii. Câte unul mai arunca cu pietre, ceilalţi însă erau copii cuminţi. De speriat, câinele ăsta negru ca dracul îi speria pe toţi laolaltă. Bine, copiii… Însă dânsa? Dânsa cu ce se făcuse vinovată că o fugărea de i se rupea inima-n piept de frică? Odată a fost nevoită să urce hăt în vârful casei ca să scape cu blăniţa întreagă. Nu ştie de ce o urăşte atât de tare Ţâgan, ea nu-i poartă pică, ba chiar îi pare rău ştiindu-l legat, singur în frigul cel mare. Ce răi sunt stăpânii şi ce naiv e Ţâgan… Cu toate că îndură frig, uneori foame şi sete, dulăul le este credincios, e gata oricând să-şi dea viaţa pentru ei. Ea nu-i va ierta. Dacă bineînţeles va rămâne vie, ceea ce nu prea crede… Negreşit că vor găsi-o mâine dimineaţă îngheţată, le va părea rău, dar va fi târziu…

        Zăpada e atât de rece încât îi pare fierbinte. Îi frige picioruşele. Aleargă un pic, puterile o părăsesc, se aşează nu departe de cuşca lui Ţâgan, se gândeşte cu groază că uite-acuşi acesta se va repezi, o va încolţi, însă poate e mai bine aşa. Stăpânii vor auzi ţipetele ei, vor veni să o salveze, va sta iarăşi lângă soba fierbinte. Stăpânei i se va face milă, îi va da să mănânce smântânica pe care oricum a început-o. Bineînţeles că atunci o va ierta pe stăpână. I se va lipi ca mai înainte de picioare, se va lăsa mângâiată, va prinde şoarecii din pod, iar când se va lua cina în casă, va aştepta cu răbdare să i se arunce câteva fărâmituri de pe masă. Toate acestea acum depind doar de Ţâgan. De ce tace? Pare-se nici gând nu are să se repeadă. Doarme de parcă nu ar fi pe aproape o pisică.

        – Bine, bine, se enervează pisicuţa. Dacă nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mohamed! Aşa îi aude pe oameni zicând uneori şi fără să ezite se bagă în cuşca lui Ţigan.

        – Doar să apară cât mai repede stăpânii! se gândeşte ea cu groază. Apoi se aşterne pe un mieunat sfâşiitor de ţi s-ar fi rupt inima dacă ai fi auzit-o. Nimeni însă nu aleargă. Ţâgan se trezeşte, o priveşte mirat, apoi îi face loc alături.

        – Încetează, zice el împăciuitor. Îmi spargi timpanele. Dacă ai venit, fii binevenită. Lasă mieunatul. Nu te-aude nimeni, nu-i pasă nimănui… Dormi. Îmi va fi şi mie mai cald, nici tu nu vei îngheţa…

        Pisicuţa nu pricepe nimic:

        – Ăsta e Ţâgan sau e altcineva? Dar nu… E Ţâgan. Ce-o fi păţit? Aşa ceva nu are cum să fie! Şi Lulu o zbugheşte din cuşcă, vine la uşa casei, bate cu codiţa, miaună de nu mai poate, nimeni nu-i deschide. Nu are încotro. Se întoarce în cuşcă, se cuibăreşte alături de Ţâgan, aici e cald de parcă ar sta lângă sobă. Adoarme, visează un lac plin cu smântână şi se trezeşte abia când aude glasul stăpânei:

        – Priviţi! strigă aceasta. Lulu a noastră doarme alături de Ţâgan! Ha! Ha! Ha! Un câine şi-o pisică! Nu-mi vine să cred! Lulu e cu pielicica întreagă! Ha! Ha! Ha! Mâţa asta chiar că e şmecheră!

        Afară e ziuă albă…

        – Mda… se gândeşte Lulu. Aş vedea eu unde-ai dormi dumneata dacă ai îngheţa de frig…

        Şi fiindcă noaptea trecută a fost lăsată nu doar să îngheţe, ci şi să moară de foame, supărată foc, pisicuţa trece pe lângă stăpână şi merge în pod să vâneze şoareci.

        Din acea zi Lulu şi Ţâgan sunt mari prieteni. Împart aceeaşi încăpere, ba chiar mănâncă din aceeaşi strachină, căci pisica nu mai intră în casă. Uneori Lulu se urcă pe spatele dulăului şi îi scarpină pielicica. Alteori îşi permite să-l plesnească cu lăbuţa, Ţâgan nu se-nfurie, se întâmplă din joacă. Cine ar fi crezut că o fiinţă atât de fioroasă la înfăţişare poate avea o inimă atât de bună? Toată lumea se miră de o asemenea prietenie de parcă nu ar şti că uneori anume necazul îi apropie pe cei necăjiţi…