Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Mincinosul

        Motanul Dungă stă tolănit în grădiniţa cu flori. E atât de plăcut să inspiri aerul parfumat, să fii mângâiat de razele primăvăratice ale soarelui, mai ales după ce ai petrecut o iarnă lungă şi friguroasă în compania şoarecilor din pod. Dungă s-a cam săturat să vâneze şoareci. Aici, în grădiniţă se adună vrăbiuţele şi e cea mai bună ocazie să se înfrupte cu cărniţă dulce de păsărică. Atâta doar că vrăbiuţele nu sunt chiar atât de descreierate. Nu e uşor să pui gheara pe ele. Guralivele cenuşii chiar dacă nu strălucesc de prea multă minte – au aripi.

Poveşti de Emilia Plugaru - Mincinosul

        – Şi de ce, mă rog, astea trebuie să aibă aripi, iar dânsul – nu? Dungă e revoltat. Dar nu are ce face. Aşteptă momentul când vreo delicioasă micuţă cu pene îşi va pierde frica şi se va băga după semincioare chiar sub botul său. Şi atunci… Nici o aripă nu o va ajuta. Căci reacţia lui e de invidiat. Iar stomacul mereu îi cere delicii. Vrăbiuţele însă nu se grăbesc să fie jumulite, de aceea bietul motan înghite în sec, închide ochii, din când în când îi deschide şi priveşte cu invidie la fluturaşii ce roiesc in jur.

        – Ia nu vă mai fandosiţi atât cu aripioarele voastre colorate! le strigă Dungă. Credeţi că doar voi puteţi zbura? Ba bine că nu. Ca să zbori nu e neapărat nevoie să ai aripioare. Eu în fiecare noapte, îşi umflă pieptul motanul, îmi fac avânt şi cât ai clipi ajung până la lună. De-aţi şti cât de frumos e acolo… Luna, dragii mei, nu e un balon strălucitor pe care îl vedem aici, pe Pământ. O vedem aşa fiindcă e luminată de soare, însă de fapt Luna e altfel…

        – Cum e? Cum e? se îmbulzesc fluturaşii spre el. Hai, povesteşte! E atât de interesant!

        – Păi… zice Dungă şi se opreşte, căci de fapt idee nu are cum o fi acolo, pe lună. Acuşi vă povestesc… Trebuie doar să mă concentrez… Am emoţii. Vă ziceam, continuă motanul simţind că născocirile îi curg din gură precum laptele din ulcică.

        – Eh, oftează el, ce păcat că pe lună nu trăiesc prietenii mei şoriceii, altfel nu m-aş m-ai întoarce acasă… ce flori, ce iarbă… Parcă astea pe care le admiraţi voi aici sunt flori? Spini, buruieni – în comparaţie cu acelea. Câtă frumuseţe… Peste tot e atât de curat… Când plouă – stropii de apă sunt calzi, iar cerul rămâne la fel de senin. Şi principalul, pe lună nu există iarnă sau frig. Întotdeauna e cald, dar niciodată nu e zăpuşeală. Într-un colţ îndepărtat mi-am construit un palat cu totul şi cu totul de cleştar. Să-ţi construieşti palat pe lună e o nimică toată. E îndeajuns să gândeşti şi cât ai clipi palatul e gata. Eu şi cu pisicuţa mea ne lăfăim în odăile mari, dormim pe saltele din puf şi puful nu e, doamne fereşte, din pene de păsărele, căci acolo păsărelele sunt la mare cinste, mai ceva ca motăneii.

        – Dar fluturaşi atât de frumoşi ca mine pe lună sunt? îi întrerupe povestea un fluture mare şi negru. Dungă vrea să-i răspundă, însă în loc de răspuns scoate un miorlăit prelung, îşi înghite cu plăcere saliva, îşi întinde lăbuţa căci chiar în faţă observă o vrăbiuţă ce-l priveşte cu ochii plini de consideraţie.

        – Dar fluturaşi atât de frumoşi ca mine sunt? întreabă iarăşi fluturele băgăcios şi se aşează înaintea vrăbiuţei, o atinge cu aripa, vrăbiuţa speriată se fereşte apoi îşi ia zborul.

        – Miauuu! urlă disperat motanul. Nicăieri pe lume nu există asemenea monştri de fluturi! Uită-te cât eşti de urât! Ce să caute unul ca tine pe lună!? Există fluturi, desigur că da! Căci fără de fluturi nu ar fi nici flori, se linişteşte Dungă şi iarăşi porneşte pălăvrăgeala turnând verzi şi uscate.

        – Râurile şi izvoarele de pe lună sunt din lapte curat, uite-aşa, curge laptele, du-te şi bea cât încape în tine. Uneori, când mă plictisesc de palatul meu de cleştar, îmi construiesc o căsuţă simplă din unt şi smântână. Încet, încet, toată noaptea ling smântâna şi untul, mă trezesc cu cerul liber deasupra capului, mă întristez, mi se face dor de şoricei, dar cel mai tare mă păleşte dorul de vrăbiuţe şi… mă întorc acasă. Da! Da! Poate nu mă credeţi? zice Dungă cu atâta suflet încât e cu neputinţă să nu-l crezi. Mai ales datorită vrăbiuţelor mă întorc acasă, continuă să minciunească el. Are şi luna vrăbiuţe. Dar cum să le compari cu ale noastre? Cum?

        – Vai, zice un fluturaş alb cu picăţele roşii, mi-aş da viaţa să mă aflu pe lună. Ia-mă cu tine. Vreau sa văd florile de acolo…

        – Cu cea mai mare plăcere, răspunde Dungă, însă… Florile de pe lună nu ar dori să te vadă, căci ele sunt deprinse doar cu fluturaşii lor. Orişice insectă străină o înghit imediat, apoi o scuipă. De ce ar trebui să te prăpădeşti pe aiurea, când ai de trăit o viaţă frumoasă aici? În schimb Luna chiar noaptea trecută m-a rugat să revin însoţit de vreo vrăbiuţă. Le-aş duce pe toate în spaţiu, sărmanele merită mult mai mult decât le oferă Pământul. Dar nu e posibil. Pe spatele meu încape una singură, cel mult două, zâmbeşte Dungă şi spre bucuria lui o observă iarăşi pe micuţa vrăbiuţă apropiindu-se.

        – Aş vrea să fiu prima vrăbiuţă pământeană ce vizitează Luna, şopteşte ea cu timiditate. Mama şi bunica îmi tot zic că eşti rău, fioros, că trebuie să mă ţin cât mai departe, însă… nu le cred. Eşti atât de bun, atât de simpatic, sunt gata să merg oriunde cu tine.

        Albinuţele ce roiesc printre floricele nu au timp de taclale, trag totuşi cu urechea la ce se vorbeşte.

        – Motanul ăsta e un mincinos, se conving ele, dar îl lasă în pace atâta timp cât nimeni nu are de suferit. Acum însă miroase a rău. Dungă e pregătit să atace. Întinde laba şi… Vai!!! O prinde pe mica vrăbiuţă, cască o gură cât o şură şi hop… primeşte în bot o duzină de ace.

        – Aoleu! aleargă Dungă spre o băltoacă de apă ca să-şi potolească durerea. Nenorocite veninoase! ţipă el, căci ştie, timp de o săptămână nu va putea deschide botul nici să bea, nici să mănânce, nici să miaune. Deci prea curând nu poate fi vorba de cărniţă proaspătă de păsărică.

        Dungă are stomacul lipit de spinare. Îi e o foame de moare. Stă într-un tufiş şi visează râuri, izvoare de lapte. La vrăbiuţe nu îndrăzneşte să se gândească. Cu greu îşi dă seama că este chemat:

        – Dungă, îi spune cineva pe nume. Sunt eu, vrăbiuţa. Ti-am adus un ulcioraş cu lapte, bea! Trebuie să te întremezi, altfel nu vom putea zbura până la Lună. Şi încă ceva, adaugă ghemuleţul cu pene, ţi-am pregătit nişte bomboane. Li se zice lapte de pasăre. Mănâncă, îţi vor da puteri, plus că sunt foarte gustoase.

        – Mda, se bucură motanul în timp ce gustă din minunatele dulciuri. E clar… Peste câteva zile fălcile-i vor fi în stare să rugume orice. Nu-şi bagă lăbuţa în foc pentru toate vrăbiile, dar aceasta precis că nu are pic de minte…

        Dungă stă în cumpănă. Totuşi e atât de blândă şi de bună la inimă… Uneori chiar şi lui îi vine să strige: Sărmană vrăbiuţă! Nu mai fi atât de naivă, atât de prostuţă!