Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Împăratul cel bun

        Demult, foarte demult, la marginea unei împărăţii peste care domnea Împăratul cel Bun creştea un crâng de o frumuseţe rară. În mijlocul crângului îşi întindea oglinda un lac cu apă dulce şi cristalină.

Poveşti de Emilia Plugaru - Împăratul cel bun

Într-o zi, Zâna Pădurilor veni la Împărat:

        – Mărite Împărate, vorbi ea, mă închin în faţa Măriei tale şi rogu-te să mă asculţi căci vin cu o mare rugăminte!

        – Spune, răspunse binevoitor acesta.

        – Vinde-mi crângul de stejari de la marginea împărăţiei. Voi face din el un loc fermecat în care orişice suflare omenească va putea să-şi odihnească trupul şi sufletul.

La început împăratul refuză, apoi după ce se mai gândi hotărî să-i dăruiască Zânei crângul. Aşa era el – un om cu sufletul bun şi darnic. De când se ridicase la tron împărăţia sa devenise bogată şi foarte puternică. Vecinii îi purtau pizmă şi deseori îl iscodeau vrând să afle unde-i stă ascunsă puterea. Pentru toată lumea Împăratul avea un singur răspuns:

        – Puterea mea, zicea el, e în copilaşii împărăţiei mele.

        – Îşi bate joc, se căzneau invidioşii. E adevărat, copiii din această împărăţie sunt diferiţi de copiii din celelalte împărăţii. În obraji le înfloresc bujorii, chiftesc de sănătate şi ceea ce-i deosebeşte cel mai mult e că sunt întotdeauna veseli. Dar oricum… Un împărat cum e Împăratul cel Bun nu-şi va ascunde puterea în nişte fiinţe atât de firave.

        – Dacă am reuşi să-i aflăm secretul, plănuiau ei, atunci negreşit că am ajunge la fel de puternici, la fel de bogaţi.

Vremea trecea. Toate îi sporeau Împăratului celui Bun. Bogăţia şi puterea i se înmulţea, doar un lucru îl mai întrista: şi el şi împărăteasa aveau deja părul nins, dar Dumnezeu nu-i învrednicise încă cu un moştenitor.

        – Cui vor rămâne toate, se întrista adesea împăratul. Însă tristeţea îi dispărea imediat ce îşi amintea de copilaşii ţărişoarei sale. Tuturor le purta o grijă şi o dragoste deosebită, de parcă aceştia ar fi fost propriii săi copii. Cei rămaşi orfani erau aduşi la curte. Împăratul şi împărăteasa le arătau atâta bunăvoinţă încât sărmanii uitau că sunt singuri pe lume.

        Între timp Zâna Pădurilor se ţinu de cuvânt. Prefăcu crângul într-un loc tihnit, frumos, din care odată ajuns nu mai vroiai să pleci. Mulţime de cărărui pietruite şerpuiau printre arbori sfârşind în poieniţe cu iarbă înaltă şi mătăsoasă. Brebenuşii, viorelele şi lăcrimioarele înfloreau anul împrejur, de parcă aici ar fi fost mereu primăvară. Iepuraşi cu blăniţe albe, pufoase, cerbi şi căprioare graţioase se plimbau fără teamă printre bătrânii stejari, căci nici un animal de pradă nu trecea hotarul crângului. Lacul avea o apă atât de limpede că puteai să observi orişice pietricică, orişice fir de nisip de pe fundul său. Peştişori coloraţi se zbenguiau în apa curată, la mal înfloreau nuferi, iar în nopţile cu lună perechile de lebede păreau nişte bărcuţe care staţionează. Malurile lacului, acoperite cu nisip de aur, se îngemănau cu o fâşie de iarbă tivită cu floricele prin care toată ziua se plimbau fluturând din frumoasele lor cozi păuni şi păuniţe mândre.

        Venea lume de pe lume să vadă această minune. Oamenii simpli observară că pruncii stropiţi cu apa din lac cresc sănătoşi şi după scăldătoare tot anul dorm liniştiţi. Ocupat cu treburile împărăţiei, Împăratul cel Bun nu găsea nici o clipă liberă ca să viziteze crângul. În schimb megieşii, de îndată ce auziră povestea, veniră şi rămaseră cu gurile căscate de uimire.

        – Da! Îşi ziseră ei. Probabil aici îşi ascunde puterea vecinul nostru. Puterea sa e în apa fermecată a acestui lac.

        – Să găsim o vrăjitoare care să facă descântece! Să prefacă apa într-o apă obişnuită, după care îi vom declara război Împăratului celui Bun! Îi vom lua totul! Bogăţia şi puterea! Noi vom fi cei bogaţi şi puternici!

Fără să stea pe gânduri, slugoii împăraţilor porniră în căutarea Vrăjitoarei. Cutreierară pământul în lung şi-n lat. În sfârşit dădură de o hârcă de babă care tare se mai bucură când auzi despre ce e vorba. Treaba era că baba avea şapte fete urâte de mama focului. Încercase toate vrăjile de pe lume ca să-şi facă odraslele frumoase, dar nimic nu-i reuşise. Într-o noapte visă chiar că ea şi fetele vor primi o nouă înfăţişare doar dacă se vor scălda în apa fermecată a lacului de la marginea împărăţiei Împăratului celui Bun. I se mai spusese în vis că imediat ce vor intra în lac – apa îşi va pierde farmecul. Întrebase o lume întreagă cum să ajungă în împărăţia Împăratului celui Bun. Nimeni nu avea ştire şi iată că norocul veni singur la ea.

        Ca să nu piardă din timp, Vrăjitoarea, fiicele sale şi solii împăraţilor făcură repejor cale întoarsă. Dar trebuia să treacă vreme până ajungeau pe tărâmul Crângului şi a lacului cu apa care face minuni.

        În vremea asta, fără să bănuiască ceva, Împăratul cel Bun continua cu acelaşi sârg să îngrijească de ţară. Văzând câtă inimă pune pentru semeni, tocmai când nu se mai aştepta – Dumnezeu îi dărui un moştenitor. Veni pe lume un copilaş atât de frumos încât la soare te puteai uita, dar la dânsul ba.

        Toată împărăţia chefui timp de trei zile, apoi fiecare îşi căută de treburile sale. Şi doar împăratul nicidecum nu putea să se dezlipească de pătucul fiului său. De parcă i-ar fi fost teamă ca acesta să nu zâmbească, să nu facă vreo mişcare pe care să nu o observe. Uită că are în grijă o împărăţie întreagă.

        Când copilul împlini anişorul Împăratul îşi luă fiul, urcă în caretă şi porni prin împărăţie. Era fericit să ştie cât de iubit este. Oamenii îi întâmpinau cu strigăte şi urale, dar Împăratul cel bun, care acum nu avea ochi decât pentru fecior, nu le observă chipurile triste. Copilaşi desculţi, rufoşi, cu obrajii palizi dădură buluc să-l vadă pe moştenitor.

        – De unde aceşti vagabonzi? Se îngrozi Împăratul. Apoi, de frica infecţiilor, de teamă pentru sănătatea copilului – se grăbi să facă cale întoarsă.

Ajuns la palat dădu ordin să fie adunaţi şi izolaţi toţi vagabonzii. Dar prinţul oricum se îmbolnăvi. Îşi pierdu pofta de mâncare, deveni trist, mereu plângea, nu scotea nici o silabă şi toate astea erau motiv de mare îngrijorare pentru Împărat. Doftori aduşi de pretutindeni nu pricepeau ce are copilul. Părinţii ar fi putut să-i dea până şi luna de pe cer, dar acum priveau neputincioşi cum odorul li se topeşte cu zile.

        Odată, nemaiştiind ce să facă, împăratul îmbrăcă haine ţărăneşti şi merse în stradă.

        – Poate aflu ceva de la oamenii simpli, se gândi el. Întâlni o femeie înconjurată de o gloată de copilaşi.

        – Ai dumitale sunt toţi? întrebă el mirat.

        – Ai mei, ai mei, ai cui să fie? Răspunse cu mândrie femeia.

        – Cam slăbuţi mititeii, dar principalul că sunt veseli, continuă împăratul.

        – Eh, om bun, oftă femeia. Îţi dai seama că nu e uşor să hrăneşti atâtea guri. Noi însă nu ne plângem… Îi dăm crezare împăratului nostru… De când Dumnezeu i-a dăruit un prunc – nu mai are timp pentru alţii.

        – Da, da… Ştiu… Şi noi, iată… Necăjim cu un… nepoţel. Plânge şi plânge. Nimic nu-i lipseşte. De ce plânge, nimeni nu ştie.

        – Aoleu, om bun, strigă speriată femeia. Precis că nu l-ai stropit cu apă fermecată. Du-l de îndată! Să vezi cum se linişteşte!

        – Nu am auzit… Despre ce fel de apă vorbeşti?

        – Ascultă atent ce-ţi spun! La marginea împărăţiei noastre e un crâng. În crâng e o apă fermecată de către Zâna Pădurilor. La început de an toată lumea îşi ia copilaşii şi merge într-acolo. Oamenii îşi aruncă pruncii în apă, copilaşii se bălăcesc cât le pofteşte inima după care anul împrejur sunt veseli, sănătoşi, dorm bine şi au poftă de mâncare. Altceva e că nu au ce să mănânce…

        – Cum adică?! Îi aruncă?! Se sperie împăratul. Nu le este frică să se înece?

        – Cum să se înece, om bun? Apă e fermecată! Te ţine la suprafaţă! Ca pe o frunză, ca pe o petală. Nu o singură dată am fost acolo. Pe toate le-am văzut cu ochii mei. Îţi jur că îţi spun adevărul! Ia-ţi de îndată nepotul şi pleacă! O să mă pomeneşti de bine.

A doua zi, printr-o poartă lăturalnică, din palat ieşi o caretă. Nimeni nu ştia că în caretă se află Împăratul, Împărăteasa şi Prinţul. Spre seară careta ajunse la malul lacului. Soarta vru însă ca Împăratul să ajungă cu o zi mai târziu decât vrăjitoarea şi cele şapte fiice ale ei. Împăratul nu avea de unde să ştie că imediat ce vrăjitoarele se aruncară în lac – apă le trase la fund. La suprafaţă se ridicară opt broaşte hidoase. Aceasta era acum noua lor înfăţişare. Iar apă îşi pierdu farmecul. Bietul împărat îşi lăsă împărăteasa singură şi plecă să deshame caii. Când se întoarse nu o găsi nici pe ea, nici pe copilaş. O strigă dar nu-i răspunse nimeni. Abia când răsări Luna şi în jur se lumină – îşi dădu seama de marea nenorocire care i se întâmplase. Pe fundul lacului, alături de prinţ, liniştită de parcă dormea, stătea Împărăteasa. Îi păru că băieţelul îi flutură din mânuţă. Fără să ezite, Împăratul se aruncă în lac.

        A doua zi, Zâna Pădurilor, aşa cum o făcea la fiecare început de an, veni să înnoiască apa lacului. Se îngrozi de ceea ce văzu. Cu beţişorul ei fermecat atinse suprafaţa apei. Pricepând care e cauza tragediei, cu acelaşi beţişor împunse pe cele opt broaşte prefăcându-le în opt grămăjoare de cenuşă. Imediat un vântuleţ uşor le înălţă şi le destrămă sus, în bolta cerului. În câteva clipe Împăratul, Împărăteasa şi fiul lor se ridicară la suprafaţă. Vii şi nevătămaţi. Împăratul cel Bun şi soţia sa erau acum tineri, frumoşi, cu părul negru strălucitor, ca atunci când de-abia îşi jucaseră nunta. Copilaşul avea obrăjorii rumeni, râdea şi în timp ce Împăratul îl strângea la piept, pronunţă primul cuvânt – tată.

        Făcură cale întoarsă, dar nu înainte de ai mulţumi lui Dumnezeu şi Zânei că toate se sfârşiră cu bine. Acasă însă îi aştepta o nouă năpastă. În lipsa lui vecinii îi declarară război. Chiar în acele momente, la hotarul Împărăţiei se dădeau lupte crâncene. Împăratul de îndată încălecă roibul şi ca vântul se repezi în vâltoarea războiului. Alături de bravii săi soldaţi, copii pe care îi îngrijise cândva cu multă dragoste şi bunăvoinţă, alungă duşmanul şi scăpă ţara de robie şi de umilinţă.

        Abia după asta înţelese Împăratul cel Bun că Ţara o iubeşti la fel cum îţi iubeşti fiul. Dar dacă eşti Împărat şi îţi iubeşti Ţara precum îţi iubeşti fiul, tot aşa îi iubeşti şi pe ceilalţi fii ai ei.

Atâta timp cât a domnit Împăratul cel Bun în împărăţie nu au existat copii flămânzi şi desculţi. Iar când la tron s-a ridicat Prinţul, a condus cu atâta înţelepciune şi bunătate încât poporul i-a zis pe bună dreptate Împăratul cel Înţelept şi Bun.