Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Hau-Hau

        Trebuie să-l vedeţi pe Hau-Hau. Nu e un pui de lup obişnuit. Are ochii mereu roşii, blăniţa zburlita, e jigărit, slab, priveşte mereu cu teamă, căci ştie – în haită puii ca el sunt nimiciţi. Haita are nevoie de animale puternice. Însă atât timp cât mama e căpetenia haitei, nu i se va întâmpla nimic rău. Lupoaica Loh nu permite nimănui să se apropie de Hau-Hau. Depune eforturi enorme sa facă din el un adevărat luptător, un adevărat lup. L-ar fi lăsat de izbelişte, aşa e legea lupească, ori te naşti puternic, ori nu exişti. Loh a ignorat legea, lucru nemaiîntâlnit până atunci. A cerut permisiunea lupilor maturi să încerce. Poate că reuşeşte. E unicul ei pui şi nu vrea să-l sacrifice. Dar nici să-l mângâie pe căpşor nu poate.

Poveşti de Emilia Plugaru - Hau-Hau

        – Un lup trebuie sa fie rău, feroce, să atace, să rupă, să sfâşie fără de milă, fără de frică, se gândeşte ea. Doar aşa poate supravieţui. Puiul său însă, de parcă nu ar fi îndeajuns că are o sănătate şubredă, mai e şi fricos pe deasupra. Mereu se doseşte în spatele ei, dar sclipirea din ochi îi spune că încă nu e totul pierdut. Uneori, când e foarte iritată, îl rupe, îl muscă până la sânge şi atunci în ochii lui Hau-Hau apare revolta. Revolta îi este salvarea. Revolta naşte dorinţa de răzbunare, răzbunarea naşte dorinţa de supravieţuire. Şi in fiecare zi Loh îi aplică acelaşi tratament. După ce invocând orişice fel de nimicuri îl scutură cum trebuie, îi aduce o bucată bună de carne, apoi îl pune să alerge ore în şir. În mintea lui Hau-Hau încolţesc fel de fel de planuri. Şi bineînţeles că acestea sunt planuri de răzbunare. Şi nu doar împotriva mamei sale. Toţi ţâncanii, care măcar o dată au încercat să-l umilească – vor da socoteală atunci când el va fi mare şi voinic. Iar voinic şi mare va fi neapărat. Acest lucru e de netăgăduit. Şi ţâncanii vor primi după merit. Căci în lipsa mamei Loh – nu e zi să nu-l atace, să nu-l umilească.

        De când aleargă simte putere în picioare, are o poftă nebună de mâncare şi se pare că a prins pofta de viaţă. Îi place să alerge până la celălalt capăt de pădure unde a găsit o poiană frumoasă. Se culcă în poiană, priveşte spre cer şi se visează cel mai puternic şi mai vestit lup de pe lume.

        Într-o zi, pe locul unde de obicei se odihneşte, vede o fiinţă firavă, delicată pe care o întâlneşte pentru prima dată. E un pui neastâmpărat de căprioară ce s-a îndepărtat de maică-sa. Lui Hau-Hau i se zburleşte părul, ochii i se umplu de sânge… Adică cum de a îndrăznit cineva să-i ocupe locul? Furios, se repede rânjind spre gâtul firav al puiului de căprioară. Puiul sare speriat, dar nu i se întâmplă nimic grav căci şi Hau-Hau e încă un pui. Colţii nu-i sunt pe deplin pregătiţi să sfâşie. În loc să alerge, să o caute pe maică-sa, ieduţa rămâne ţintuită pe loc.

        – De ce te-ai repezit cu atâta furie? întreabă ea nedumerită. Cine eşti? Ce rău ţi-am făcut?

        – Sunt un Lup! Sunt Hau-Hau! îşi umflă pieptul mica dihanie. Sunt cel mai de temut lup din împrejurimi! Voi sfâşia tot ce voi întâlni în cale căci aşa trebuie să fie oricine! Doar sfâşiind, rupând poţi supravieţui în această pădure! zice Hau-Hau, dar răutatea din glas îi scade un pic. Numai că… trebuie să aştept până cresc… Tu cine eşti? întreabă el fără să facă vreo mişcare războinică şi ieduţa înţelege că nu o mai paşte mare primejdie.

        – Eu? răspunde ea nehotărâtă. Sunt o… ieduţă. Fiica ciutei.

        – Şi ce cauţi în poiana mea, fiică de ciută?!

        – În primul rând, această poiană nu e a ta! prinde curaj ieduţa. În al doilea – nu ai dreptate când zici că supravieţuieşte doar acel de e rău. Mama îmi spune mereu că trebuie să fiu bună şi blândă, eu sunt aşa cum zice mama şi uite că totul e minunat.

        – Ha! Ha! Ha! râde cu poftă Hau-Hau. Aşteaptă până-mi cresc colţii! O sa vezi cât de minunat o să-ţi fie! Dacă bineînţeles până atunci nu-ţi va ieşi în cale haita noastră de lupi!

        – Că tare tontălăi mai sunteţi! se amestecă-n vorbă o mică vulpiţă roşcată şi foarte cochetă apărută brusc dintr-un tufiş. Ca să reuşeşti – nu trebuie să fii nici rău şi nici prost de bun. Trebuie doar să ai niţică minte şi să ştii să şmechereşti. Cum credeţi că o străbunică de-a mea l-a păcălit pe moş Mormăilă, adică pe nenea Urs, care e voinic cât o stâncă? Prin amăgeli. Minciuna, păcăleala te face cea mai puternică fiinţă de pe Pământ! îşi încheie discursul vulpiţa apoi, bâţâind din codiţă, foarte mândră de sine, pleacă.

        – Stai! o ajunge din urmă Hau-Hau. Aşteaptă! Învaţă-mă te rog arta şmecheritului, am auzit că voi, vulpile, sunteţi foarte pricepute.

        Mica vulpiţă îl priveşte mirată, râde şi îi zice să vină mâine în poiană.

        A doua zi, cu noaptea-n cap, puiul de lup e la locul cu pricina. Aşteaptă, aşteaptă, nici pomină de vulpiţă. În sfârşit iat-o că vine.

        – Înainte de a te învăţa şmecherii trebuie să ne întrecem la alergat, zice ea şi o rupe la fugă. Hau-Hau nu o poate întrece. Alergând fără să privească sub picioare, pe neprins de veste ambii nimeresc într-o groapă adâncă. Noroc că fundul gropii e acoperit cu frunze, altfel şi-ar fi rupt picioruşele. Nici vorbă să iasă fără ajutorul cuiva de acolo. Strigă, strigă – degeaba. Nimeni nu-i aude.

        – Ştii, zice vulpiţa. Nu e altă soluţie, trebuie să mă urc pe spatele tău, să mă zgaibăr cumva de aici. După care născocesc cum să te scot şi pe tine.

        – Mai bine urc eu pe spatele tău, răspunde Hau-Hau.

        – Eşti atât de mare, de puternic, eu însă sunt mică, micuţă, uşurică, uşurică, nu te voi putea ţine…

        – Hm… Ai dreptate, e de acord puiul de lup oferindu-şi imediat spinarea.

        Dar şmechera de vulpe de cum se vede sus porneşte să hohotească.

        – Te-am păcălit! Te-am păcălit! Strigă ea. Aşa-ţi trebuie dacă eşti prost! Nu doar jigărit şi urât, mai eşti şi prost ca noaptea! se tăvăleşte de râs vulpiţa în timp ce Hau-Hau scrâşneşte din măsele. Îşi jură că dacă iese din groapă, zare de vulpe nu va rămâne cu blăniţa întreagă.

        – Degeaba te căzneşti, continuă puiul de vulpe. Nimeni nu te va scoate! Lupii tăi sunt departe, iar eu sunt prima din neamul meu care a reuşit să păcălească un lup. Ha! Ha! Ha! Rămâi cu bine, Lup păcălit de Vulpe! Vise plăcute, adaugă ea şi ca de obicei, bâţâind din codiţa-i cochetă – pleacă.

        Două zile încheiate stă Hau-Hau pe fundul gropii. A treia zi dimineaţa vede pe mal mica ieduţă. Nu reuşeşte să o roage ceva căci ieduţa fuge, dar la puţin timp revine cu mama ei. Ciuta se căzneşte să-l scoată la suprafaţă, aruncă în groapă crengi groase de stejar, Hau-Hau se urcă şi până la urmă reuşeşte. E slăbit, dar e foarte fericit. Blânda ciută îl serveşte cu lapte, cu pâinică şi brânză, bucatele sunt foarte gustoase şi e pentru prima dată când un pui de lup mănâncă altceva în afară de carne. Îi mulţumeşte ieduţei şi se întoarce acasă. Lupoaica credea că nu-l mai vede. Acum însă e într-al nouălea cer de fericire. Nu-l întreabă nimic şi nici el nu-i spune nimic. Atât doar că mama observă schimbări în comportamentul fiului său. Acum Hau-Hau se antrenează de zor, peste câteva săptămâni va fi întrecerea între ţâncani care îi va hotărî soarta. Pe zi ce trece devine tot mai voinic, tot mai înrăit. Şi iată că ziua hotărâtoare vine. Nimeni nu poate să-l întreacă. Îi învinge pe toţi şi o face cu atâta iscusinţă încât lupii bătrâni rămân surprinşi. Hau-Hau atacă pe neprins de veste, prinde momentul când adversarul se aşteaptă cel mai puţin. Puiul căpeteniei Loh nu e doar voinic sau iscusit în luptă, e şi foarte şmecher ceea ce-l ridică cu mult în ochii bătrânilor lupi. Ei văd în el viitorul conducător. Dar Hau-Hau preferă să trăiască de unul singur. Într-o bună zi dispare din haită, devenind groaza pădurii.

        Hau – Hau nu cruţă pe nimeni. Toţi cei care l-au obijduit cândva sunt nimiciţi. Pădurea nu a mai cunoscut atâta teroare. Animalele sunt sacrificate fără de milă. Şi mai ales – vulpile. Doar ciutele sunt lăsate în pace. Şi nimeni nu pricepe de ce…

        Un lup slab, jigărit, cu părul mereu zburlit, cu ochii mereu roşii, rânjind şi urlând nimiceşte vietăţile ce le întâlneşte în cale. Vestea despre Hau-Hau s-a dus peste tot în lume. Oamenii îşi sperie copiii când aceştia nu sunt cuminţi: Va veni Hau-Hau! Te va lua! Te va mânca!

        Nu vă temeţi, dragi copii! Hau-Hau nu mai există. De mult e oale şi ulcioare. Chiar şi lupii cât sunt ei de lupi – nu au mai putut răbda atacurile lui sângeroase. L-au urmărit, l-au prins şi l-au sfâşiat în mici bucăţele. Iar acum – nici o vulpe nu îndrăzneşte să mai păcălească vreun lup…