Poveşti


Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Frunza curajoasă

        Se leagănă pe ramul îngheţat, dar se ţine din toate puterile să nu o ia vântul, să nu o strivească gerul. Nu se va da bătută cu una cu două. Pentru nimic în lume nu-şi va părăsi ramul. Arborele a rămas dezgolit, ar fi prea de tot să-l părăsească şi ea. S-a născut, a crescut hrănindu-se cu seva lui şi e datoare să-i arate recunoştinţă.

Poveşti de Emilia Plugaru - Frunza curajoasă

        Gerul şi vânturile reci au sucit-o, au ruginit-o, au încreţit-o încât nu o mai recunoşti. Cât de frumoasă era când abia se desfăcuse din mugur… Cât de frumoasă era când soarele îi turna prin vinişoare aur şi aramă… Dar… Cele trecute sunt bune trecute. Nu-i pare rău de nimic.

        Bineînţeles, ar fi putut să plece cu surioarele sale atunci când vântul le-a smuls rând pe rând, le-a purtat în braţe ca pe nişte păsărele, apoi le-a aşternut jos la rădăcina copacului. Acum toate dorm sub plapuma de zăpadă. Probabil se simt bine, nu au nici o grijă. Fiecare însă cu soarta sa. Ea şi-a ales singură soarta.

        Nu a ştiut niciodată ce înseamnă adevăratul frig. Acum o ştie din plin. Nici singurătatea nu a ştiut ce înseamnă. E alături de ram, dar ramul mereu rămâne tăcut. Îşi aminteşte cu nostalgie de zilele când foşnea fericită împreună cu celelalte frunze la fiecare adiere de vânt. Şuşoteau, şuşoteau şi doar înainte de furtună tăceau mâlc. Furtuna trecea, trecea spaima şi iarăşi se puneau pe şuşotit. În hainele lor se adăposteau mulţime de păsărele şi ce frumos mai cântau acestea la fiecare revărsat de zori. Cântătoarele au plecat, au rămas doar câteva vrăbiuţe care uneori se aşează pe rămurica sa.

        – Priviţi! zise una din vrăbiuţe într-o zi. O frunză foarte curajoasă. E aproape la fel de curajoasă ca şi noi.

        – Şi de ce mă rog e curajoasă, nu pricepu altă vrăbiuţă.

        – Păi cum de ce? Nu o fi oare un act de curaj faptul că a rămas alături de arbore, înfruntând gerul, zăpada şi vântul?

        – O fi… Numai că… Cine are nevoie de asemenea curaj? Credeţi că frunza asta prostuţă foloseşte la ceva? Ba bine că nu. Arborele a avut nevoie de frunze atunci când risca să fie uscat de arşiţă. Imediat ce riscul a trecut, s-a descotorosit de ele…

        Cât de mult au durut-o vorbele acelei vrăbiuţe… Îi trecuse prin gând chiar să se lase smulsă de vânt. Şi ar fi făcut-o… Dacă nu auzea glasul ramului.

        – E mult de când nu am scos o vorbă, şopti el. Noi, ramurile, bucuriile şi tristeţile le trecem în tăcere. Nu ne este în fire să ne exteriorizăm emoţiile… Acum însă, când te văd atât de abătută – trebuie să-ţi vorbesc.. Vreau să-ţi mulţumesc pentru curajul de care ai dat dovadă. Recunoştinţa ta mă copleşeşte. Te rog să nu pleci. Te voi ajuta să rezişti până la primăvară. Iarna îşi are farmecul ei. Vei vedea lucruri minunate, rămâi…

        Acestea au fost unicele cuvinte pe care i le-a spus ramul. De atunci nu i-a mai vorbit. Dar ea ştie, doar el o ţine să nu fie smulsă şi dusă de vânt.

        Când au căzut primii fulgi a înţeles ca a nimerit într-o lume de poveste. Nu mai simţea nici frig, nici singurătate. Era fericită, se juca cu fulgii, îi prindea în haina sa, vântul îi scutura, dar veneau alţii şi alţii…

        În fiecare zi vrăbiuţele şi câţiva porumbei se aşează alături să mai sporovăiască sau să privească la copilaşii ce alunecă cu săniuţele de pe derdeluş. Iar veselia copiilor e atât de molipsitoare încât uneori îi vine şi ei cheful să coboare, să alunece pe luciul zăpezii.

        Noaptea se înveleşte cu o plapumă albă din fulgi, dar niciodată nu-şi trage plapuma până peste cap căci îi place enorm să privească cerul. Vara nu a reuşit să vadă cerul înstelat, era acoperită de alte frunze, acum însă i se deschide în faţă frumuseţea, strălucirea stelelor şi a lunii în toată splendoarea lor. Iar lucrul cel mai interesant e că uneori se vede zburând prin spaţiu, ajunge până la o steluţă, steluţa îi dăruieşte din căldura sa, se întoarce la ram, împarte cu el căldura şi în felul acesta are încrederea că îi este de folos.

        Şi uite-aşa trec zilele, nopţile până când într-o bună zi soarele începe să strălucească puternic. Se topeşte rapid zăpada, apoi lucrurile se schimbă vertiginos.

        Din pricina luminii şi a căldurii bătrâna frunză adoarme, se trezeşte doar când aude alături un foşnet bine cunoscut, însoţit de ciripit de păsărele.

        – Fâş, fâş, fâş, abia de şoptesc micile frunzuliţe proaspăt născute din muguri, căci afară e primăvară. Priviţi, o frunză veche…

        – Nu vreau să ajung ca ea, zice o frunzuliţă mică, mică. E atât de… încreţită şi de… urâtă. Chiar o să fim la fel?

        Nu-i răspunde nimeni. La urma urmei ce importanţă are? Acum sunt tinere şi frumoase. Vor acoperi copacul, îl vor proteja de arşiţă, de furtuni, de fulgere şi atât timp cât în fiecare primăvară pe ramurile lui vor răsări alte flori, alte frunze – asta va însemna că arborele continuă să trăiască. Şi anume ele, frunzuliţele tinere sunt dovada că el e viu.

        Bătrâna frunză zâmbeşte fericită. Nu fiecărei frunze îi este dat să-şi vadă nepoatele. Nu mai are ce face pe ram. La prima adiere de vânt se lasă smulsă. Vântul o roteşte prin aer ca pe o păsărică, apoi o aşează cu grijă alături de suratele sale smulse încă de cu toamnă. Frunza cea curajoasă nu are nici o îndoială – va veni timpul când se va naşte iară. Va fi frunză, sau fir de iarbă sau floare – cine poate şti?