Poveşti


Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Tipăreşte
Blestemul Comorii

        Tiţ e o cârtiţă. Tiţa e prietena lui. Tiţ cu Tiţa locuiesc împreună într-o casă frumoasă de la marginea câmpiei.

Poveşti de Emilia Plugaru - Blestemul Comorii

Au o grădină îngrijită, hambarele sunt mereu pline, nu duc grija zilei de mâine, de aceea nu prea le pasă, ba chiar nici nu vor să audă de vecini. Cel mai apropiat vecin le este un iepuraş bicisnic care aleargă toată ziulica fără rost. Când acesta îi salută, Tiţ cu Tiţa nici măcar nu privesc în direcţia lui. De când cu seceta însă, cârtiţele se gândesc că nu e bine să umble cu nasul pe sus.

         – Hei! Le bate la uşă într-o zi iepuraşul. Veniţi pe toloacă! Ne adunăm să vedem cum ne descurcăm pe vreme de secetă!

Şi iată-i pe toţi acolo unde de obicei e veselie şi voie bună. De data asta e doar tristeţe. Prima vorbeşte găinuşa:

         – Dacă arşiţa va continua, zice ea, vom fi nevoiţi să ne căutăm un alt loc de trai.

         – Adevărat, e de acord iepuraşul. Fără o foiţă de varză, fără apă, fără un firicel de iarbă nu e chip să trăieşti.

         – Dar… Unde să ne ducem? Îşi scoate botişorul din vizuină şoricelul Chiţ. Aici e casa noastră! Şi Chiţ se retrage, căci pe câmpie e prea cald

         – Asta e… intervine bursucul. Nu avem unde ne duce… Nimeni nu ne-aşteaptă cu colacii în coadă… Trebuie să găsim comoara! Să dezlegăm blestemul.

         – Comoara?! Şopteşte găinuşa. Eu una nu mai cred în comori. E doar o legendă. O poveste…

         – Ba nu, se ridică în picioare bursucul. Comoara există. O ştiu de la bunica. Iar ea de la străbunica… Pe vremea străbunicii mele a mai fost o asemenea secetă. Au căutat comoara şi au găsit-o. Altceva că nu au ştiut cum s-o împartă… Din pricina asta – comoara s-a ascuns în pământul câmpiei. Trebuie să o căutăm…

         – Când o vom găsi, când o vom împărţi frăţeşte, strigă Chiţ entuziasmat, se va întâmpla o minune!

         – Ce fel de minune?

         – Vor ţâşni izvoarele, vor curge pârăiaşele! Va înverzi şi va înflori câmpia! Dacă vreţi să ştiţi noi, şoriceii, de mult căutăm comoara!

         – Şi… aţi găsit-o? De aceea sunteţi atât de bogaţi? râde pe sub mustăţi Tiţ.

         – Nu-ţi bate joc, se supără şoricelul. Te rog să-mi vorbeşti frumos! Pe vreme de secetă suntem toţi la fel…

Apoi de supărat ce e nu mai vrea să participe la discuţie. Toţi îl privesc dojenitor pe Tiţ. Lui Tiţ nu-i pasă însă. Nu-i pasă de şoricei, nu-i pasă de iepuraşi, un singur lucru îl preocupă – e secetă şi dacă aceasta va dura, într-o bună zi ar putea să moară de foame. Aşa ceva nu va permite să se întâmple… Câmpia fierbe de căldură şi liniştea care se lasă e apăsătoare. Fiecare e doar cu gândul său trist.

         – Eu presupun, sparge tăcerea iepuraşul, că cineva o fi găsit demult comoara. Şi o ţine ascunsă… Gândiţi-vă singuri, nu e uşor să găseşti o comoară şi să o împarţi cu altcineva.

         – Ia stai un pic! Se repede brusc cârtiţoiul spre iepuraş. Nu cumva dumneata eşti acela?! Recunoaşte! Unde ai ascuns comoara?!

Şi Tiţ îl scutură de blăniţă pe bietul urecheat.

         – Liniştiţi-vă! Îi desparte Bursucul. Aţi înnebunit?! Comoara străluceşte ca soarele. Nu am văzut nici un soare coborât pe pământ. Asta-nseamnă că nimeni nu a găsit-o…

Animăluţele privesc cerul. Prin împrejurimi plouă. La ei – nici un strop. Câmpia e blestemată de o comoară care aşteaptă să fie găsită şi împărţită cinstit. Până atunci izvoarele seacă, ploaia îi ocoleşte, grădinile li se ofilesc. Trag foame, sete şi în toate nopţile fiecare visează că el a găsit comoara. Şi nici unul nu e convins că dacă ar găsi-o, ar împărţi-o fără regrete cu prietenii săi.

         – La treabă! Primul îşi ia lopăţica bursucul şi începe să sape. Cârtiţa şi cârtiţoiul sunt cei mai buni săpători. Muncesc cu râvnă şi speră să dea primii de comoară. Iepuraşul şi găinuşa abia de zgreapşănă pământul.

         – Uită-te la el, zice cârtiţa privind în direcţia iepuraşului. Nu-i arde de muncă. Un leneş, o putoare. Dacă găsesc comoara, nu am de gând să o împart cu de-alde el.

         – Tare mă tem, răspunde Tiţ, că nu o să găsim nimic şi că degeaba facem bătături. Comoara de mult stă în cocioaba lui Urechilă.

         – Atunci ce aşteptăm? Să-i cotrobăim prin casă. Cât mai iute. Să nu pierdem timpul.

Şi în timp ce ceilalţi trudesc, Tiţ cu Tiţa răscolesc de zor în căsuţa iepuraşului. Bineînţeles că nu găsesc nimic.

         – Oare cum arată blestemata aia de comoară, întreabă într-o zi cârtiţoiul.

         – Cum, cum… se dă cu părerea iepuraşul. Probabil că e o moviliţă de morcovi de aur care străluceşte ca soarele. Altfel nici nu are cum să fie. Eh, oftează el. Aş da toate comorile din lume doar pentru o foiţă de varză. Toate…

         – Hm, se gândesc cârtiţele. Nu am căutat bine. Să mai încercăm…

Dar nici de astă dată nu au parte de noroc. În schimb, în loc de comoară, în magazia urecheatului dau de o moviliţă de morcovi adevăraţi.

         – Să-i luăm, zice Tiţ. E secetă. Tot mai bine decât nimic. Ne vor prinde bine. Iute cară totul în propria magazie. Apoi aleargă la casa găinuşei. Nici aici nu dau de urma comorii. Găsesc însă doar câteva săculeţe cu grăunţe şi niţică făină.

E mare jale pe câmpie. De parcă nu ar fi de ajuns seceta abătută peste ei. Acum cineva le mai şi fură ultima bucăţică de pâine.

         – Ziceam că dau comoara pe o foiţă de varză, plânge iepuraşul. Acum aş fi fericit să am măcar o fărâmă de morcov. Mi-au luat totul. Totul…

         – Dacă prind hoţul, strigă găinuşa, îi ciugulesc ochii! Îi scot dinţii! Îi tai labele! Să nu mai fure!

         – Oare cum o fi să fii hoţ? se întreabă iepuraşul. Am impresia că nu e uşor. Eu de exemplu nu aş avea curajul să fur.

         – A fura, zice întristat bursucul, nu e un curaj. E o nelegiuire, o crimă… Îl vom găsi pe tâlhar. Îl vom pedepsi. Dar mai întâi să găsim comoara.

Şi iarăşi caută. Şi iarăşi cârtiţa şi cârtiţoiul sunt cei mai buni săpători. Ei sapă adânc sub pământ şi nimeni nu ştie că de fapt aceştia pregătesc un beci în care vor aduna bunurile furate.

Găinuşa, iepuraşul şi şoricelul sunt sleiţi de puteri. Doar bursucul îşi mai păstrează din forţă.

         – Vom găsi comoara, îi îmbărbătează el. Promit. Vă dau cuvântul meu de cinste.

Dar în loc de comoară, săpând, Bursucul dă de o şuviţă de apă. Şuviţa parcă atât şi aştepta, să fie găsită şi eliberată.

Limpede, cristalină, apa ţâşneşte la suprafaţă şi jumătate de câmpie e acoperită de o ploaie de stropi.

         – Apă! Strigă animăluţele. Avem apă! Suntem salvaţi!

         – Dacă avem apă, dansează de bucurie găinuşa, înseamnă că vom avea şi roadă!

         – Voi avea varză! Ţopăie desculţ, doar în chiloţei iepuraşul.

         – Poate… aceasta e comoara? Rămâne pe gânduri, bursucul.

         – Nici vorbă, nu e de acord şoricelul. Comoara pe care o căutăm e din aur curat. Şi străluceşte ca soarele.

         – Totuşi, hotărăşte bursucul, trebuie să încetăm căutările. E timpul să ne îngrijim de grădini.

Şi doar Tiţa cu Tiţa continuă să sape.

         – Ha! Ha! Ha! râd ei cu poftă. Ăia vor avea roadă, noi – beciurile pline! Să mai săpăm un beci!

Vremea trece şi lumea uită de comoară. Dar nu uită de hoţ. Şi nici hoţul de ei. În fiecare noapte cineva le face mari stricăciuni prin grădini. Nimeni nu-l poate prinde pe tâlhar.

         – Eu zic că hoţul nu e de pe la noi, se dă cu părerea iepuraşul. Nu are cum să fie de-al nostru.

         – Iar eu zic, ba chiar sunt convins că nemernicul e de pe-aici, îl fixează cu privirea cârtiţoiul.

         – Străin sau ba, îl vom prinde oricum, e hotărât bursucul.

         – Ai auzit? Întreabă Tiţ pe Tiţa. Îl vor prinde.

         – Pe cine?

         – Pe hoţ…

         – Tiţ, şopteşte Tiţa. Nu-mi arde de asta… Priveşte acolo!

         – Unde?

         – În colţ… Am găsit-o când săpam.

         – O ulcică? Ce o fi în ea?

         – Nu ştiu. Dar mi-e frică… Dacă e o ulcică… din aia? Cu un vrăjitor rău înăuntru? Am păţit-o. Îţi dai seama?

         – Trebuie să o deschidem.

         – Tiţ, mi-e teamă!

         – Dar să furi nu te temi?

         – Tiţ…

         – Adu lopata! Iute!

Şi Tiţ izbeşte cu putere în ulcică.

         – Comoara?! Strigă într-un glas cele două cârtiţe şi beciul se luminează de parcă soarele ar fi coborât pe pământ.

         – Am găsit Comoara! Sare în sus de bucurie Tiţ.

În faţa lor, printre cioburi, stă ditamai bolovan de aur.

         – Tiţa! Strigă Tiţ. Aurul ăsta ne ajunge să trăim până la adânci bătrâneţi fără să fim nevoiţi să furăm. Tiţa, suntem bogaţi! Foarte bogaţi! Nu degeaba ziceam mereu că Dumnezeu dă noroc doar celor isteţi şi deştepţi. Ce noroc!

         – Tiţ, oftează Tiţa, nu putem folosi comoara.

         – De ce?

         – Fiindcă imediat ce o vom scoate la suprafaţă va lumina ca un soare. Şi toată lumea va afla că am găsit-o.

         – Mda… stă pe gânduri cârtiţoiul. Ai dreptate. Ce e de făcut? Ce e de făcut? Ştii ceva? Nu o putem folosi pe câmpia noastră, dar pe altă câmpie?

         – Ce vrei să zici?

         – Vreau să zic că vom săpa un tunel până trecem de hotar. Apoi scoatem aurul şi-l folosim fără frică.

         – Eşti nemaipomenit, Tiţ!

         – Vezi? Ce înseamnă să fii deştept?

Şi Tiţ cu Tiţa se apucă de săpat. O vreme nimeni nu-i vede, nu stie, nu aude nimic de ei.

         – Cum crezi, întreabă Tiţa după mai multe săptămâni de muncă, am trecut de hotar?

         – Nu ştiu, Tiţ.

         – Eu însă cred că da! Adu comoara! Ieşim!

         – Priviţi! Strigă iepuraşul şi aleargă cât îl ţin picioruşele. Au găsit comoara! Co-moa-ra! Străluceşte ca soarele!

Mare sărbătoare. Toată lumea îi îmbrăţişează pe Tiţ şi pe Tiţa. Iar ei se îneacă de necaz. Până să treacă de hotarul câmpiei rămăseseră doar câţiva paşi.

         – Iar acum, zice fericit bursucul, e timpul să împărţim comoara.

Însă cum să împarţi egal un bolovan de aur? Nimeni nu ştie. Se sfătuiesc, se ceartă, se iau la bătaie. Iar se sfătuiesc, iar se ceartă, iar se iau la bătaie. Şi cât se ceartă, şi cât se bat – puţin câte puţin bolovanul de aur îşi pierde din strălucire. Ca soarele care apune… Apoi, sub privirile nedumerite ale celor adunaţi, aurul se preface într-un simplu bolovan de pământ. După care dispare.

         – Mda… oftează bursucul. Comoara nu ne aparţine. Ea aparţine pământului. Pământul însă ne hrăneşte, ne adapă şi, de fapt, el ne este adevărata Comoară.

În anii cu secetă – trăitorii Câmpiei îşi aduc aminte de blestemul comorii.

În anii cei buni – cineva le strică şi le fură semănăturile.

Hoţul încă nu e prins. Bursucul bănuieşte cine e. Dar un proverb zice: hoţul nu e hoţ până nu e prins.

         – Trebuie să avem răbdare, se gândeşte Bursucul. Ulcica nu merge prea des la apă…