Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Tipăreşte
Cufărul zburător

        Era odată un negustor aşa de bogat încât ar fi putut să pardosească cu bani de argint toată strada lui şi pe lângă asta şi o ulicioară aproape toată, dar nu le pardosea pentru că-şi întrebuinţa altfel banii şi când dădea o para, lua înapoi un galben, fiindcă era priceput; dar într-o bună zi a murit.

Poveşti de Hans Christian Andersen - Cufărul zburător

        Fecioru-su a moştenit toată averea şi când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viaţă de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie şi arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede şi nu i-au mai rămas decât patru bănuţi de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi şi o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să ştie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul aşa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ţi bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-şi facă şi de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

        Acuma, să vedeţi, cufărul acesta era tare ciudat. Cum îl încuiai, putea să zboare. Aşa a făcut şi feciorul de negustor; l-a încuiat şi îndată a zburat cu cufărul pe horn, deasupra norilor, tot mai departe şi mai departe. Când fundul cufărului scârţâia, feciorul negustorului se temea să nu se spargă în bucăţi şi să trebuiască să facă o tumbă cumplită şi asta nu-i prea plăcea. Şi a mers aşa cât a mers şi a ajuns în ţara turcilor. A ascuns cufărul într-o pădure şi a intrat în oraş. Nu s-a uitat nimeni la dânsul. Fiindcă turcii umblau ca şi el, cu halat şi cu papuci. Cum mergea el aşa, a întâlnit în drum o doică cu un copil la piept.

        – Ascultă, doică turcească, a întrebat-o el, ce palat e acela de colo, cu ferestre aşa de înalte?

        – Acolo stă fata sultanului, a răspuns femeia. S-a prorocit că are să fie foarte necăjită din pricina unui iubit şi de aceea n-are voie nimeni să stea de vorbă cu ea, decât numai dacă sunt de faţă sultanul şi sultana.

        – Bine, mulţumesc! a spus feciorul de negustor; s-a dus în pădure, s-a băgat în cufăr, a zburat până pe acoperişul palatului şi s-a strecurat la prinţesă pe fereastră.

Prinţesa dormea pe o sofa şi era atât de frumoasă încât feciorul de negustor nu s-a putut opri şi a sărutat-o. Ea s-a trezit şi s-a speriat, dar el i-a spus că e dumnezeul turcilor şi a venit prin văzduh la dânsa şi ea a fost foarte măgulită. Pe urmă au stat împreună de vorbă şi el i-a spus tot lucruri minunate, i-a spus că ochii ei sunt două lacuri adânci în care gândurile înoată ca nişte zâne ale apei şi i-a spus că fruntea ei e un palat de gheaţă cu încăperi frumoase şi tablouri şi i-a mai spus de barza care aduce copii mititei şi drăgălaşi.

Frumoase lucruri spunea! Şi pe urmă i-a cerut prinţesei mâna şi ea îndată a spus da!

        – Să vii sâmbătă seara, a zis ea; sâmbătă seara, sultanul şi sultana vin la mine la ceai. Au să fie foarte mândri că mi-a cerut mâna dumnezeul turcilor; caută numai şi învaţă bine o poveste frumoasă, pentru că tatei şi mamei le plac foarte mult poveştile; mama vrea să audă poveşti cu tâlc şi cuviincioase, iar tata vrea să fie vesele.

        – Bine, n-am să aduc alte daruri decât o poveste, a spus el şi a plecat, dar înainte de plecare prinţesa i-a dat o sabie împodobită cu bani de aur şi de asta avea el nevoie.

Şi-a luat zborul, şi-a cumpărat un halat şi după aceea s-a dus în pădure şi acolo s-a apucat să născocească o poveste; până sâmbătă trebuia să fie gata şi nu era chiar aşa de uşor.

        Sâmbătă seara povestea era gata. Sultanul, sultana şi toată curtea erau la ceai la prinţesă. Toţi l-au întâmpinat cu prietenie.

        – Nu vrei să ne spui o poveste? a spus sultana; dar una care să fie cu tâlc.

        – Dar să fie şi cu haz, a zis sultanul.

        – Da, da! a răspuns el. Ascultaţi: era odată un mănunchi de chibrituri şi chibriturile acestea erau foarte mândre de originea lor. Se făleau fiindcă se trăgeau dintr-un brad bătrân şi înalt, din care fiecare din ele era o aşchie. Chibriturile şedeau pe masă între o scăpărătoare veche şi o tigaie tot veche de fier. Îşi aduceau aminte de tinereţe şi povesteau tigăii:

        "Când eram noi în copac, stăteam într-o creangă verde. Dimineaţa şi seara beam ceai de diamant, adică rouă, toată ziua ne îmbăiam în soare, când era soare, şi păsările ne spuneau poveşti. Vedeam că suntem bogate prin faptul că fagii şi mestecenii şi ceilalţi copaci numai vara erau îmbrăcaţi şi iarna erau goi, pe când familia noastră avea mijloace să se îmbrace în verde şi vara, şi iarna. Dar iată că într-o bună zi a venit un tăietor de lemne şi familia noastră s-a împrăştiat în toate părţile. Trunchiul familiei a ajuns catarg pe o corabie mare, care dacă voia putea să facă şi înconjurul lumii, ramurile celelalte s-au dus care încotro, iar noi avem acuma menirea să aprindem oamenilor lumina; de aceea noi, obraze subţiri, am ajuns să stăm la bucătărie."

        "Soarta mea s-a desfăşurat altfel, a spus tigaia de fier lângă care şedeau chibriturile. De la început, de când am venit pe lume, am fost de o mulţime de ori curăţită şi încălzită; eu fac treabă cu temei şi sunt la loc de cinste aici în casă. Singura mea bucurie este să şed după masă la locul meu, curată şi frecată, şi să schimb vorbe înţelepte cu tovarăşele mele. Afară de căldarea de apă, care se duce câteodată în curte şi se întoarce, toţi câţi suntem aici stăm mereu în casă. Numai coşniţa ne aduce noutăţi şi trebuie să spun că vorbeşte cu prea multă îndrăzneală despre cele ce se petrec afară. Deunăzi, o oală bătrână s-a speriat aşa de tare de ceea ce vorbea coşniţa, că a căzut de la locul ei şi s-a spart; era o femeie aşezată şi cu păreri sănătoase, asta pot să v-o spun."

        "Mai taci acuma, că ai vorbit destul", i-a tăiat vorba scăpărătoarea şi a izbit o dată în cremene că au sărit scântei în toate părţile. "Mai bine să ne veselim oleacă."

        "Da, haide să vedem care dintre noi e de neam mai bun", au spus chibriturile.

        "Ba nu, mie nu-mi place să vorbesc de mine, a zis oala de lut. Hai mai bine să povestim câte o întâmplare. Uite, încep eu. Am să spun ceva care s-a întâmplat oricui; aşa fiecare are să înţeleagă mai repede despre ce-i vorba şi are să se bucure. Mi-am petrecut tinereţea pe marginea mării, într-o familie liniştită…"

        "Începe foarte frumos, au spus farfuriile. Cu siguranţă că povestea are să ne placă."

        "În casa aceea, mobilele erau şterse de praf, duşumelele măturate şi spălate şi la fiecare două săptămâni se puneau perdele curate."

        "Ce frumos povesteşti, spuse mătura. Se vede imediat că povesteşte o femeie, e ceva delicat şi fin…" "Da, da, se vede asta!", a spus căldarea de apă şi de plăcere a sărit în sus şi apa a curs pe jos pleoscăind. Oala a povestit mai departe şi la sfârşitul poveştii a fost tot aşa de frumos ca şi la început.

Farfuriile au zăngănit de bucurie şi mătura a scos câteva fire de pătrunjel verde din ligheanul cu nisip şi a încununat oala, fiindcă ştia că asta are să-i necăjească pe ceilalţi.

        "Dacă o încununez, mâine mă încununează şi ea pe mine", s-a gândit mătura.

        "Mie mi-a venit poftă să dansez.", a spus vătraiul şi a început să danseze. Doamne, iartă-mă, cum mai ridica piciorul în sus! O pernă veche care zăcea aruncată într-un colţ a plesnit când a văzut.

        "Ei, mă încununaţi şi pe mine?", a întrebat vătraiul.

Şi l-au încununat şi pe el.

        "Neam prost!", şi-au spus în gând chibriturile.

Acuma samovarul trebuia să cânte, dar a spus că-i răcit şi nu poate dacă nu fierbe. Dar asta era numai sclifoseală. Nu voia să cânte decât pe masa din sufragerie. Pe marginea ferestrei era o pană de scris, veche, cu care scria scrisori bucătăreasa. N-avea nimic deosebit, doar atâta că fusese băgată prea tare în cerneală, dar era mândră de asta.

        "Dacă samovarul nu vrea să cânte, spuse ea, n-are decât să nu cânte. Afară la fereastră e o privighetoare în colivie şi ştie ea să cânte. E drept că n-a învăţat nicăieri, dar putem să trecem asta cu vederea."

        "Eu cred că nu se cuvine să facem una ca asta, a zis ceainicul de tablă (cânta şi el şi era văr bun cu samovarul) cred că nu-i bine să ascultăm cum cântă o pasăre străină. Ce fel de patriotism e ăsta? Să spună coşniţa dacă am sau n-am dreptate!"

        "Sunt foarte supărată, zise coşniţa, sunt cum nu se poate de supărată pe voi toţi. Aşa înţelegeţi voi să vă petreceţi seara? N-ar fi mai înţelept lucru să facem puţină ordine? Să stea fiecare la locul lui şi eu am să vă arăt ce să faceţi. Aveţi să vedeţi ce frumos are să fie!"

        "Să facem cât mai multă zarvă!", au spus cu toţii.

În clipa aceea a intrat bucătăreasa şi toţi au amuţit şi nu s-au mai mişcat. Dar nu era oală care să nu ştie ce e în stare să facă şi cât e de nobilă. Fiecare se gândea: "Hei, dac-aş fi vrut, să vezi ce petrecere ar fi fost!"

Bucătăreasa a luat chibriturile şi a făcut focul. Cum s-au mai aprins toate şi cum au mai ars! Şi se gândeau:

        "Acuma poate oricine să vadă că noi suntem mai de preţ decât toate celelalte. Uite cum strălucim şi ce lumină dăm!"

Dar repede-repede au ars şi n-a mai rămas nimic din ele.

        – Frumoasă poveste, a spus sultana. Parcă aş fi fost şi eu în bucătărie cu chibriturile. Da, acuma poţi s-o iei pe fiica noastră de soţie.

        – Da, da! a spus sultanul, luni te-nsori cu fiica noastră. Îl tutuiau acum, fiindcă curând avea să facă parte din familie.

Cu o zi înainte de nuntă, seara, a fost iluminaţie în tot oraşul. S-au împărţit pesmeţi şi covrigi şi copiii pe stradă şuierau din degete şi era minunat de frumos.

        "Trebuie să fac şi eu ceva", s-a gândit feciorul de negustor şi a cumpărat rachete, pocnitori şi artificii, le-a pus cu el în cufăr şi şi-a luat zborul.

        Era o zarvă cumplită! Toţi turcii ţopăiau şi jucau de le săreau papucii până peste cap; asemenea minunăţie cum era cufărul zburător nu mai văzuseră niciodată. Acuma vedeau şi ei că într-adevăr dumnezeul cel turcesc avea s-o ia pe fata sultanului.

        Feciorul de negustor s-a întors cu cufărul în pădure şi pe urmă ce şi-a spus el: "Hai să mă duc prin oraş, să văd ce spune lumea". Nu-i de mirare deloc că era curios să afle. Câte şi mai câte nu spuneau oamenii! Fiecare văzuse în felul lui, dar tuturor li se păruse frumos ce văzuseră.

        – Am văzut pe dumnezeul turcilor, zicea unul, ochii îi străluceau ca nişte stele şi barba lui e ca o spumă.

        – Zbura îmbrăcat cu o mantie de foc, zicea altul. Şi pe pulpanele mantiei şedeau îngeri. Minunate lucruri mai spuneau oamenii şi a doua zi avea să fie nunta.

        Feciorul de negustor s-a dus iar în pădure, ca să se bage în cufăr, dar când a ajuns în pădure, ia cufărul de unde nu-i! Cufărul arsese tot. Se aprinsese de la nişte artificii şi nu mai rămăsese din el decât scrum. Acum feciorul de negustor nu mai putea să zboare şi nu se mai putea duce la fata sultanului.

        Ea l-a aşteptat pe acoperiş toată ziua. L-o mai fi aşteptând şi acuma, dar el cutreieră lumea şi spune poveşti; poveştile lui însă nu mai sunt aşa de frumoase ca aceea cu chibriturile pe care a spus-o când era dumnezeul turcilor.

Priveşte Cufărul zburător în format video…