Poveşti

Abonează-te la fluxul RSS

Poveşti de Fraţii Grimm

Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Hansel şi Gretel
Scufiţa Roşie
Cenuşăreasa
Lupul şi cei şapte iezi
Muzicanţii din Bremen
Frumoasa adormită
Croitoraşul cel viteaz
Împăratul Cioc de Sturz
Păzitoarea de gâşte
Pomul cu merele de aur
Regina albinelor
Ploaia de stele
Căsuţa din pădure
Prinţul fermecat
Prichindel
Gâsca de aur
Darul piticilor
Bunicul şi nepotul
Croitoraşul cel isteţ
Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă

Poveşti de HC Andersen

Hainele cele noi ale împăratului
Povestea unui gât de sticlă
Soldăţelul de plumb
Crăiasa Zăpezii
Lebedele
Degeţica
Fetiţa cu chibrituri
Răţuşca cea urâtă
Cufărul zburător
Privighetoarea
Mica Sirenă
Fata din soc
Prinţesa şi mazărea
Klaus cel mic şi Klaus cel mare

Poveşti de Ion Creangă

Fata babei şi fata moşneagului
Punguţa cu doi bani
Capra cu trei iezi
Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Stan-Păţitul
Soacra cu trei nurori
Ursul păcălit de vulpe
Dănilă Prepeleac
Povestea porcului
Ivan Turbincă
Păcală
Acul şi barosul
Cinci pâini
Inul şi cămeşa
Popa Duhu
Povestea unui om leneş
Ion Roată şi Cuza-Vodă
Moş Ion Roată şi Unirea
Prostia omenească (Poveste)
Moş Nichifor Coţcariul
Amintiri din copilărie I
Amintiri din copilărie II
Amintiri din copilărie III
Amintiri din copilărie IV

Poveşti Petre Ispirescu

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Aleodor împărat
Ileana Simziana
Sarea în bucate
Prâslea cel voinic şi merele de aur
Balaurul cel cu şapte capete
Broasca ţestoasă cea fermecată
Fata moşului cea cuminte
Făt-Frumos cel rătăcit
Cei trei fraţi împăraţi
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Pasărea măiastră
Zâna munţilor
Greuceanu
Găinăreasa
Cele trei rodii aurite
Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul
Băiatul cel bubos şi ghigorţul
Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Porcul cel fermecat
Zâna zânelor
George cel viteaz
Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Poveste ţărănească
Cotoşman năzdrăvanu
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Hoţu împărat
Fata cu pieze rele
Voinicul cel cu cartea în mână născut
Făt-Frumos cu părul de aur
Fata de împărat şi fiul văduvei
Voinicul cel fără de tată
Făt-Frumos cu carâta de sticlă
Fata săracului cea isteaţă
Înşir-te mărgăritari

Poveşti de Emilia Plugaru

Mărţişorul
Cloşca bunicuţei
Visul lui Tigruţ
Marea Competiţie
Mincinosul
Marele Pictor
Blaniţă Neagră
Culorile
Corniţele
Buturugă
Buchet
Telescopul
Mama adoptivă
Desaga cu fulgi
De-ale buneilor
Bobul de Soare
Vânzătorul de vise
Căluţul zburător
Cadoul de Crăciun
Hau-Hau
Amintirile
A venit Primăvara!
Adevăratul Prieten
Răţuşca Maca
Puiul de Vrăbiuţă
Frunza curajoasă
Mica Pasăre-Uriaşă
Urechiuşele Măgăruşului
Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan
Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Bătrâna doamnă Pădure...
Nouraşul siniliu
Împăratul cel bun
Blestemul Comorii
Crus, Hep şi peştişorul de Aur
Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi
Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer
Oraşul cu ochii de ploaie
Povestea Creionaşului fermecat
Cele două gângănii

Poveşti de Mihai Eminescu

Făt-Frumos din lacrimă
Călin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vântului
Finul-lui-Dumnezeu
Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

Poveşti de Ioan Slavici

Doi feţi cu stea în frunte
Boierul şi Păcală
Păcală în satul lui
Ileana cea şireată
Spaima zmeilor
Floriţa din codru
Limir-Împărat
Zâna Zorilor
Stan Bolovan
Rodul tainic

Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Neghiniţă
Palatul de cleştar
Norocul dracului
Departe, departe
Poveste
Bunicul
Bunica
Hagi-Tudose
Sultănica
Pravoslavnicul şi slăninile
Fata moşului
Sorcova
Şuer
Văduvele

Poveşti de Nicolae Filimon

Roman Năzdrăvan
Omul de piatră
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos

Tipăreşte
Darul piticilor

        A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.

Poveşti de Fraţii Grimm - Darul piticilor

Şi mergând ei aşa, într-o seară, după ce soarele apuse în dosul munţilor, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat, care se desluşea din ce în ce mai mult. Şi cum cântecul suna ciudat dar şi deosebit de plăcut, îşi uitară de orişice oboseală şi-o luară repede înspre partea de unde venea cântecul.

        Luna răsărise de-acum pe cer şi lumina drumul ca ziua, aşa că cei doi călători putură să meargă fără de nici o oprelişte. Şi-n curând, ajunseră la o colină. Şi pe colina aceasta zăriră o mulţime de omuleţi care se ţineau de mână şi dănţuiau plini de voioşie, învârtindu-se în cerc. Şi-n timp ce jucau de mama focului, cântau cu toţii o melodie tare duioasă. Păsămite, ăsta era cântecul pe care-l desluşiseră cei doi călători. În mijlocul piticilor se afla un bătrân, care era mai mare de stat decât ceilalţi şi omuleţul ăsta purta un veşmânt împestriţat cu toate culorile şi-avea o barbă cenuşie, care-i atârna până la glezne.

        Croitorul şi giuvaergiul se opriră să privească la dănţuiala piticilor şi se minunară de frumusestea jocului şi de dulceaţa cântecului.

        La un moment dat, bătrânul le făcu semn să intre şi ei în joc şi omuleţii desfăcură cercul cu dragă inimă, îmbiindu-i la rându-le să se prindă în horă.

        Cum era îndrăzneţ din fire, giuvaergiul se şi apropie dar vezi că croitorul se sfii la început şi rămase pe loc. Dar când văzu cum se veselesc cu toţii, îşi luă inima în dinţi şi se prinse şi el în joc. Cât ai clipi, cercul se închise din nou şi prichindeii se prinseră să cânte şi să topăie ca nişte apucaţi, făcând sărituri de doi coţi. În acest timp, bătrânul scoase un paloş care-i atârna la cingătoare şi începu să-l ascută.

        Şi când fu de ajuns de ascuţit, aruncă o privire înspre cei doi străini că li se făcu la amândoi inima cât un purice. Dar până să se gândească bine la ce aveau de făcut, bătrânul îl apucă pe giuvaergiu de chică şi, cu cea mai mare iuţeala, îi tăie părul de pe cap şi mândreţea de barbă stufoasă. Şi la fel păţi şi croitorul.

        După ce-i sluţi astfel, bătrânelul îi bătu pe umăr, de parcă ar fi vrut să le spună că e bucuros că nu s-au împotrivit şi, dacă văzură asta, celor doi le mai veni inima la loc.

        Moşneagul le arătă cu degetul o grămadă de cărbuni şi le dădu de înţeles să-şi umple cu ei buzunarele. Şi cu toate că nu pricepeau la ce le-ar putea folosi nişte cărbuni, amândoi îl ascultară. Apoi plecară mai departe, să-şi găsească un culcuş peste noapte, că picau de somn.

        Merseră ei ce merseră, dar nu prea mult şi când ajunseră în vale, clopotele de la biserică băteau de miezul nopţii. Şi pe dată cântecul amuţi. Tot alaiul piticilor se făcu nevăzut şi colina rămase pustie în lumina lunii. Cei doi călători găsiră adăpost la un gospodar care se îndură de ei să-i lase în grajd. Şi făcându-şi culcuşul pe-un maldăr de paie, amândoi se culcară, învelindu-se cu ţoale, că se lăsase frigul. Vezi însă că din pricina oboselii, uitaseră să-şi scoată cărbunii din buzunar şi o greutate care-i înghioldea şi-i apăsa îi făcu să se trezească mai devreme ca de obicei. Băgară ei mâna în buzunar, să vadă ce-i supără, şi când o scoaseră, nu le veni să-şi creadă ochilor că în loc de cărbuni era plină de aur! Şi ce crezi, părul de pe cap şi barba le crescuseră la loc, din belşug.

        Acu’ erau oameni avuţi, dar vezi că giuvaergiul, care din fire era mai hrăpăreţ, îşi umpluse mai vârtos buzunarele decât croitorul şi avea de două ori mai mult aur decât acesta. Dar parcă era mulţumit! Un hrăpăreţ, când are mult jinduieşte după şi mai mult… Cum era lacom de avere, giuvaergiul îi propuse croitorului să mai zăbovească pe acele locuri şi, când s-o întuneca, să meargă iarăşi la colina unde-i găsise pe pitici şi să ia cu ei o comoară şi mai mare. Vezi însă că croitorul nici nu vru să audă de aşa ceva.

        – Eu sunt mulţumit cu ce am. Peste puţin o să ajung meşter şi-o să mă însor cu aleasa inimii. Şi pot spune că o să fiu un om fericit… La ce m-aş lăcomi?

Dar ca să-i facă pe plac, mai rămase încă o zi în satul unde mânaseră peste noapte. Către seară, giuvaergiul îşi atârnă pe umăr câteva traiste ca să poată îndesa în ele cât mai mulţi cărbuni şi-o porni la drum către colina piticilor. Şi ca şi în noaptea trecută, îi află pe toţi acolo, jucând de mama focului şi cântând. Moşneagul îl mai tunse o dată chilug şi după asta îl îndemnă să ia din grămada de cărbuni. Giuvaergiul doar atâta aştepta şi începu să-şi umple traistele cât încăpea în ele. Apoi se întoarse fericit în satul unde aştepta croitorul şi, culcându-se, se acoperi cu haina. Şi mai înainte de a adormi, îşi spuse: "Chiar dacă m-o înghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o să strâng din dinţi şi-o să rabd!" Şi dormi el legănat de dulcea presimţire că a doua zi va fi un om putred de bogat.

        În zori, de cum deschise ochii, se sculă să-şi cerceteze buzunarele, dar nu mică-i fu mirarea când scoase de acolo doar cărbuni. Şi oricât de mult căuta, nu găsi decât tot cărbuni. "Nu-i mare pagubă, se mângâie el, că tot mi-a mai rămas aurul pe l-am dobândit în noaptea trecută!" Şi se duse să-l ia de unde îl ascunsese, ca să-şi mai bucure ochii cu strălucirea lui. Şi ce crezi, odată rămase încremenit de spaimă, că-n locul aurului erau acum doar cărbuni! De amar, se bătu peste frunte cu palma plină de negreală şi pe loc simţi că tot capul îi este neted ca în palmă, şi la fel şi bărbia.

        Vezi însă că nenorocirea lui nu luase încă sfârşit… Abia acum băgă de seama că pe lângă cocoaşa din spate, îi mai crescuse o cocoaşă la fel de mare şi-n faţă. Abia atunci pricepu că fusese pedepsit pentru lăcomia lui şi, de mâhnit ce era, începu să se jelească amarnic. La ţipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn şi găsi o mulţime de vorbe bune ca să-i ogoiască durerea:

        – Ai fost tovarăşul meu de drum şi-o să rămâi la mine cât oi trăi. Şi-o să împărţim averea frăţeste.

Croitoraşul se ţinu de cuvânt, dar bietul giuvaergiu trebui să poarte toata viaţa cele două cocoaşe. Şi cum rămăsese chelbos, trebui să-şi acopere capul cu o căciulă, ca să nu i se vadă beteşugul ăsta.