Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Toporul şi pădurea

                        Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,

                        Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace

                        Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,

                        Nici nu s-ar povesti.

                        Şi caii lui Ahil, care proorocea,

                        Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.

                        Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc

                        Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc

                        Şi care îmi zicea

                        Că şi el o ştia

                        De la strămoşii lui,

                        Care strămoşi ai lui zicea şi ei c-o ştiu

                        De la un alt strămoş, ce nu mai este viu

                        Şi p-ai cărui strămoşi, zău, nu poci să vi-i spui.

                        Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,

                        Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.

                        Trebuie să ştiţi, însă, şi poci să dau dovadă,

                        Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

                        Astfel se încep toate: vremea desăvâr?e?te

                        Orice inventă omul şi orice duhul naşte.

                        Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,

                        Începu să slutească pădurea cea bătrână.

                        Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:

                        „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte –

                        Începură să zică – toporul e aproape!”

                        – „E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?”

                        Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute

                        Şi care era singur ceva mai la o parte.

                        – „Nu”. – „Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;

                        Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,

                        Decât să ostenească.”

                        Stejaru-avu dreptate:

                        După multă silinţă, cercări îndelungate,

                        Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,

                        Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

                        Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,

                        Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

 

                        Istoria aceasta, d-o fi adevărată,

                        Îmi pare că arată

                        Că în fieşce ţară

                        Cele mai multe rele nu vin de pe afară,

                        Nu le aduc streinii, ci ni le face toate

                        Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate.