Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Braminul

                        Eu v-am spus odată, că omul când greşeşte

                        Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte;

                        Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,

                        Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.

 

                        În India bogată

                        Un cuvios bramin,

                        Deşi era în faptă

                        De rele patimi plin,

 

                        Însă prin iscusinţa acea de ipocrit,

                        El da încredinţare

                        Că ar avea purtare

 

                        Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.

                        Oare ipocrizie

                        Şi-ntre bramini să fie?

                        (Sau numai pe la noi

                        Sunt lupi în piei de oi?)

                        La astă întrebare

 

                        Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.

                        Braminii împreună cu toţii vieţuiesc

 

                        Şi se povăţuiesc

                        De un păstor mai mare.

 

                        Ei sunt pilduitorii de lege în popor;

                        Au multe slujbe grele,

                        Au post nu prea uşor

                        Şi aspre rânduiele.

 

                        Deci, într-o zi de post

                        Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost,

                        Socoate cum s-o deie

                        Ceva la fruptişor

                        Şi-i vine-n gând să ieie

                        Un proaspăt ouşor

 

                        Şi să-l cam învârtească la para lumânării.

                        Urmând aceasta, iată pe uşile cămării

 

                        Păstorul se iveşte:

                        – Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?

                        Vezi cum se dezveleşte

                        Oricât de mic păcat.

 

                        – Oh! dreptule părinte, braminul au răspuns.

                        Întru aşa ispită vicleanul m-au adus!

 

                        Iar dracul de sub pat,

                        Ca mâţa au ţipat:

 

                        – Ba, ba, cucernice! mă iartă,

                        Eu singur văd întâiaşi dată

 

                        Cum ouăle se coc

                        L-a lumânării foc

 

                        Şi-ţi mulţumesc pentru ştiinţă,

                        Dorindu-ţi pocăinţă.

                        Adio! Ţine minte că dracul nu cunoaşte

                        Câte, un bun făţarnic, în cugetul său naşte.