Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Ariciul şi cârtiţa

                        – Sunt liberă, am dreptul,

                        O cârtiţă zicea,

                        Pe sub pământ cu-ncetul,

                        Să scurm cât mi-ar plăcea.

 

                        Şi cine poate oare de mine să se lege,

                        Când eu mă cred în lege?

                        Prefac în ţărnă neagră pământul sănătos

                        Şi-l fac moşinoios…

                        – Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,

                        Neîmpăcată ură

                        Asupra tuturor ca tine vietăţi,

                        Ce zac în răutăţi.

                        Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,

                        Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;

                        Văd iarăşi o grădină de frumuseţi cuprinsă,

                        Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.

                        Şi pentru ce tu oare nu scormoleşti gunoaie,

                        Ca să lucrezi în ele cât vrei la moşinoaie,

 

                        Iar nu pământ curat:

                        Cunoaşte dar, că duşman îţi sunt neîmpăcat…

                        După aşa cuvinte, ariciul iată, vede

 

                        Un moşinoi mişcând;

                        Cu armele-i întinse la dânsul se repede

                        Şi cârtiţa mi-o scoate abia, abia suflând.

 

                        – A! Îmi căzuşi pe ace,

                        Ariciul ei îi zice, – socot că te-am pătruns? –

                        – Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.

 

                        Oftând ea a răspuns.

                        – Ei fie! astă dată te las în bună pace,

                        Ariciul îi rosteşte, dar iată-ţi hotărăsc

                        Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!

 

                        Sunt publicişti pe lume ce purure cârtesc.

                        (Şi fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).

                        Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,

 

                        Încât lor nu le place:

                        Dar totuşi câteodată ariciul îşi găsesc.