Puiul de elefant a urcat pe curcubeu
PERSONAJELE:
PRIMĂVARA, o zână bună cu chip de femeie
LEFĂNŢICĂ, un pui de elefant
PUIUL DE TIGRU
FREDI, un pui de leu
LEUL-TATĂ
MIŢA-STRÂMBĂRIŢA, o maimuţă, dădaca lui Fredi
IEDUŢUL
COPĂCELUL
NORUL DE PLOAIE
MAI MULTE VOCI
DECORUL:
Soare, nori, albine, fluturi, flori, petale, iarbă, izvor, un palat cu geamuri închise, o bicicletă etc.
Un soare somnoros, acoperit cu nori tuciurii.
Coloana sonoră cântă:
Soarele s-a lenevit
Cât a stat o iarnă toată
Cu nori grei acoperit
Primăvara, însă, iată
A venit şi l-a ghiontit
Apare primăvara:
Scoală soare, ştii prea bine:
De mai dormi, nu-i primăvară!
Doar mergând la braţ cu tine,
Iarba fac să-nvie iară!
Apare un soare vesel, mare şi strălucitor, flori, iarbă verde, fluturaşi. Un elefant micuţ aleargă şi cântă:
Lefănţică:
Ce bine e afară,
Când e primăvară,
Soarele luceşte
Şi ne încălzeşte…
Se adresează copiilor:
Aceasta e prima mea primăvară. Vă place primăvara?
Şi mie.
Cântă:
Primăvara-i zână bună,
Caldă şi strălucitoare,
Din atingerea ei blândă
Înfloreşte orice floare.
Tra-la-la, tra-la-la.
Vede un fluturaş şi zice mirat:
Ce frumoasă floricică,
Însă vai, priviţi la ea,
Se desprinde, se ridică
Şi începe a zbura.
Ce de-a albe floricele
Zburătoare sunt pe-aici!
Cum le zice, cine ştie?
(Cu glas obijduit)
Eu nu ştiu, sunt încă pici!
Spuneţi-mi voi, copii!
Fluturaşi? Fluturaşi!
Cântă:
Fluturaşi cu aripioare,
Flori ce zboară pân-la soare!
După o mică pauză iarăşi e vesel, se adresează copiilor din sală:
Dar voi ştiţi cine sunt eu?
Cântă:
Să vă cânt un cântecel:
Toţi îmi zic Elefănţel
Fraţii Lefănţică-mi zic,
Căci sunt piciul cel mai mic.
Aleargă şi cântă fericit:
Ce bine e afară,
Când e primăvară
Tra-la-la, tra-la-la.
Iarăşi se adresează copiilor:
Am o mulţime de prieteni. Soarele e prietenul meu cel mai bun. Soarele e şi prietenul vostru. El e prietenul tuturor.
Cântă:
Soarele mereu e bun,
El nu ştie să urască
Şi cu razele lui blânde
Poate doar să încălzească.
Tu, copile, un mic soare,
Bun şi luminos vei fi,
Dacă raza ta din suflet
Cu blândeţe va-ncălzi…
Şi nouraşii sunt prietenii mei. Când mi se face cald, vine câte un nouraş şi iar e răcoare.
Ia priviţi, copii, cerul e plin de nouraşi de toate culorile!
Apar o mulţime de nouraşi
de toate culorile (baloane colorate)
Lefănţică:
Plin e cerul de culori,
Cad vopselele din nori
Pe pământ şi se topesc
În buchete mari de flori.
Iat-un nor roz-violet
Zboară lin, zboară încet
Spre alt nor, alb-siniliu
Şi-încă unul, auriu…
Vântul de pe cer îi mână,
Norii strâns se ţin de mână
Şi sunt veseli şi zglobii,
Parcă-ar fi nişte copii.
Oare cine a luat
Pensula de-a colorat
Sus pe cer cârdul de nori
În mulţime de culori?
Eu ştiu cine, mi se pare
Pictor e chiar mândrul (..?) Soare!!
Repetă prima strofă din cântecul despre soare:
Soarele mereu e bun
Şi nu ştie să urască,
El cu razele lui blânde
Poate doar să încălzească…
Ce de-a nouraşi simpatici!
Aproape de Lefănţică vine un nouraş alb, siniliu.
Lefănţică:
Vreau nespus de mult să zbor,
Cine să mă-nveţe oare?
Dacă m-aş urca pe-un nor,
Aş ajunge pân-la soare!
Se roagă de un nouraş:
Nouraş, fii curajos,
Vino pân-la mine jos.
Nouraşul se ridică sus, sus.
Lefănţică e supărat:
L-am strigat, l-am tot rugat,
Norul însă a plecat.
Cu cine dar să mă joc? Soarele e prea sus, nouraşii nu coboară jos. Fluturaşii şi floricelele sunt prea gingaşe, mă tem să nu le pricinuiesc vreun rău. Şi atunci cu cine să mă joc? Am o mulţime de prieteni, dar nu am cu cine să mă joc.
Din altă parte a scenei apare un pui de tigru căscând plictisit.
Ah (zice la fel de plictisit),
Ce bine e afară,
Când e primăvară…
Soarele mă încălzeşte şi mă mângâie (cască), vreau să dorm. Un fluturaş zboară pe lângă nasul lui, tigrul ridică lăbuţa (vreasă-lprindă):
Ce floare zburătoare nesuferită. Dacă o prind, îi rup petalele, una câte una, să nu mă mai deranjeze.
Uită de fluturaş. Pune capul pe lăbuţe şi aproape adormit repetă somnoros:
Ce bine e afară,
Când e primăvară…
E prima mea primăvară (şi adoarme sforăind), sforr, sforrr…
Din cealaltă parte a scenei Lefănţică se apropie de puiul de tigru:
Ia priviţi, copii. Într-o zi ca aceasta cineva poate să doarmă? N-am mai văzut vreodată o pisică atât de mare şi atât de somnoroasă. O trezesc îndată să se joace cu mine.
Lefănţică:
Ei, pisică cu mustaţă,
Scoală că e dimineaţă!
Toată lumea s-a trezit,
Primăvara a venit!
Hai scoală, scoală. Cum poţi să dormi, când e atât de frumos afară?
Puiul de tigru mârâie fără să deschidă ochii.
Cine eşti? De ce nu mă laşi să trag un pui de somn când e atât de cald şi de bine…
Lefănţică:
Eu? Cine sunt eu? Lumea-mi zice Lefănţel
Căci sunt încă mititel.
Când voi creşte mai înalt,
Îmi vor zice Elefant!!!
Dar tu cine eşti? N-am mai văzut până acum o pisică atât de mare şi de somnoroasă.
Puiul de tigru se întinde şi cască leneş:
Eu nu sunt pisică,
Pui de tigru sunt.
Cald îmi e la soare,
Fă-mi un pic de vânt…
Lefănţică mişcă din trompă de parcă i-ar face puiului de tigru cu evantaiul. Filozofează:
Eu sunt mic şi tu eşti mic,
Hai să ne jucăm un pic.
Puiul de tigru deschide ochii, sare în picioare urlând speriat:
Vă-le-u-u-u! Mmamă, un uriaş!.. Vino iute, mamă! Mi-e frică!
Lefănţică se sperie şi el. Aleargă mormăind nedumerit:
Eu? Uriaş? Ce pui de tigru prostuţ! Nu am vrut decât să ne jucăm împreună, nu i-aş fi făcut nici un rău.
Cu cine să mă joc? cu cine?
Soarele şi norii
Sunt prea sus de mine,
Cine mi-e prieten,
Cine, oare cine?
Lefănţică şi puiul de tigru dispar.
Pe planul secundar apare fundalul unui palat regesc.
Un pui de leu, cu numele de Fredi urlă în gura mare, gesticulând din mâini şi din picioare:
Vreau afară, vreau afară,
După geam e primăvară…
Plânge cum plâng bebeluşii.
Apare leul împărat (poartă coroană pe cap). Întreabă îngrijorat:
Fredi, scumpul meu băiat,
Spune, ce s-a întâmplat?
Fredi continuă:
Vreau la aer, vreau afară
Vreau s-o văd pe primăvară!
Leul-tată:
Luaţi prinţul la plimbare,
Nu pe jos, nu în caretă,
Ci pe-această BICICLETĂ!!!
Apare dădaca Miţa-Strâmbăriţa cu bicicleta. Face plecăciuni, se strâmbă, se maimuţăreşte.
Recită:
Eu sunt Miţa-Strâmbăriţa,
O dădacă aşa de bună
Cum sunt eu nu mai găseşti,
Lasă Fredi să vă spună!
Spune-le, Fredi, hai spune-le că sună cea mai bună dădacă din lume!
Fredi:
Nu vreau, nu vreau pe bicicletă, vreau pe jos, vreau să alerg.
Fredi se opune în timp ce Miţa-Strâmbăriţa încearcă să-l urce pe bicicletă. Se adresează copiilor:
Pui de leu pe bicicletă
Aţi văzut, copii, vreodată?
Vai de mine, ce se-ntâmplă?
Iar s-a dezumflat o roată!
Rămâne o clipă nedumerită, apoi zice:
Nu pricep la biciclete,
Să plecăm pe jos, băiete!
Fredi e foarte fericit, o sărută pe Miţa-Strâmbăriţa:
Eşti cea mai bună dădacă din lume!
O mai sărută o dată.
Eşti cea mai bună dădacă din lume!
Râde şi ambii apar pe planul din faţă, unde fuseseră mai înainte Lefănţică şi puiul de tigru.
În jurul lor, flori, fluturaşi, soare, nouraşi. Puiul de leu răsuflă din toţi plămânii:
Ah! Ce bine e afară
Când e PRIMĂVARĂ
Miţa-Strâmbăriţa, în felul ei:
Ce bine e afară!
Când e primăvară!
Fredi aleargă după fluturaşi. Miţa-Strâmbăriţa dispare.
Fredi:
Aceasta e prima mea Primăvară. N-am ştiut că o primăvară poate fi atât de frumoasă.
De odată, Fredi, alergând, se loveşte nas în nas cu Lefănţică. Ambii se sperie unul de altul, apoi se privesc cu interes.
Fredi:
Un uriaş! Cine eşti, uriaşule?
Lefănţică:
Eu, un uriaş
Către copii:
Ia priviţi la el,
Uriaş îmi zice,
Iar eu sunt PRICHINDEL.
Puiului de leu:
Lumea-mi zice Lefănţel,
Căci sunt încă mititel.
Când voi creşte mai înalt,
Îmi vor zice Elefant.
Apoi cu glas rugător:
Hai să fim prieteni
Şi să ne jucăm.
Ţine-mă de mână,
Hai să alergăm.
Soarele luceşte
Şi ne încălzeşte
Şi e bine–afară
Căci e Primăvară.
Fredi cu îndoială în glas:
Să ne jucăm? Noi doi să ne jucăm?
Mi-e puţin cam frică,
Eşti atât de mare,
Am să-ntreb de Miţa.
Unde o fi oare?
Strigă:
Miţa, Miţa-Strâmbăriţa!!!
Unde eşti? Ia vino-încoace…
Vine Miţa-Strâmbăriţa.
Fredi către Miţa-Strâmbăriţa:
Acest pui de elefant
Vrea cu mine să se joace,
Miţa-Strâmbăriţa către Lefănţică:
Chiar crezi tu c-o să se joace
Acest puişor de leu
Cu un uriaş ca tine?
Ha-ha-ha, prostuţ eşti, zău,
Fredi-i pui de împărat,
Nu-i un simplu elefant.
Împăraţii nu se joacă,
Cât sunt mici ei au dădacă…
Fredi scânceşte:
Vreau să mă joc, vreau să mă joc cu Lefănţică, lasă-mă să mă joc…
Miţa-Strâmbăriţa:
Să te joci cu-n elefant
Momiţica nu te lasă!
Promenada-i terminată,
Fredi, să plecăm acasă…
Miţa-Strâmbăriţa îl ia pe Fredi, care se opune, dar pleacă. Lefănţică rămâne singur, trist şi îngândurat.
Coloana sonoră cântă încet:
Peste dealuri şi prin lunci,
Prin păduri şi prin poiene,
Colo-n munţi prin văi adânci
Peste tot floarea se-aşterne…
Ce bine e afară,
Când e primăvară,
Când iarba înverzeşte
Pământul e-nverzit,
Când floarea înfloreşte
Pământul a-nflorit.
Şi florile şi iarba
Podoabe sunt, pe care
Pământul şi le pune,
Când e scăldat în soare.
Pe un petic de câmpie
Flori de păpădii se-nşiră
De pe cer un soare galben
Le priveşte, le admiră
Curge-un izvoraş cuminte
Murmurând duios prin iarbă,
Apa lină cristalină
De argint pare o salbă.
Salcia cu plete lungi
Peste izvoraş se lasă
Îi atinge faţa rece,
Îl sărută drăgăstoasă.
Ce mai vale, ce mai luncă,
Ce zăvoi ca în poveşti,
O lucrare mai frumoasă
Ca aceasta nu găseşti…
Lefănţică stă în loc şi plânge: pic, pic (curg lacrimile)
Apare frumoasa Primăvară.
Recită:
Un pui de elefant
Flămând şi însetat
Nu şi-a găsit prieteni
Şi plânge ne-ncetat
Jivinele din preajmă
Glumesc pe seama lui
Mai multe glasuri:
E mare cât un munte
Dar plânge ca un pui
Priviţi la el surate
Halal aşa voinic
Lefănţică:
Sunt mare dar…sunt mic…
Scânceşte şi pleacă. Apare un ieduţ.
Primăvara:
Un ieduţ umblând desculţ
În pădure s-a înţepat
Într-un spin şi a oftat…
Ieduţul:
Of, mă doare, dar nu plâng,
Căci eu nu sunt un nătâng…
Mai vesel:
Sunt ca tata curajos,
Să scânceşti nu e frumos.
Aleargă şi cântă:
Tra-la-la, tra-la-la
Ce bine e afară
Când e primăvară
Soarele luceşte
Iarba înverzeşte…
E prima mea Primăvară, nu am ştiut până acum că o primăvară poate fi atât de frumoasă!
Apare un petic de câmpie cu o mulţime de toporaşi înfloriţi.
Ieduţul:
Toporaşi! Ce de-a toporaşi!
Înfloresc iar toporaşii
Sinilii ca nouraşii
Printre iarba verde, pete
Alb-albastre, violete,
Priviţi, copii, caisul a-nflorit
Şi albinele-au pornit…
Pe florile unui zarzăr zumzăie câteva albine:
Zum, zum, zum.
Soarele, florile, fluturii sunt prezenţi mereu.
Ieduţul cântă vesel:
Roză floare de cais,
Zumzet dulce de albine,
Vis frumos, de paradis,
Ning copacii peste mine.
Roiuri albe de petale
Pe aripi de îngeri zboară,
Te îmbată iar caişii
Cu parfum de primăvară…
N-am mai văzut până acum o primăvară atât de frumoasă şi de minunată.
De după cortină se ridică un copăcel firav.
Ieduţul mirat:
Ia priviţi, copii, un copăcel! Răsare un copăcel! Voi ştiţi cum se naşte un copăcel? Nu ştiţi? Vă spun eu:
În pământ o semincioară
Stând la cald a încolţit
Trei sau patru frunzuliţe
Din seminţe au pornit
Spre lumină şi cu-ncetul
Creşte-n sus un copăcel,
Vrea s-ajungă până la soare!
Să aveţi grijă de el,
Copilaşi, căci ca şi voi
Copăcelul este mic,
Să nu-l rupeţi, îngrijiţi-l
Şi va creşte pom voinic.
Voi avea grijă de el. Are nevoie de apă ca să crească. Chiar acum plec la izvor după apă.
Ieduţul găseşte o căldăruşă, vrea să plece, dar apare Lefănţică scâncind.
Ieduţul:
Ce-ai păţit, micuţule? De ce plângi?
Lefănţică (nu mai plânge):
Mi-ai zis micuţ? Toată lumea îmi spune că sunt un uriaş. Dar eu sunt mic. Am obosit, mi-e foame, mi-e sete.
Tace un pic, apoi îşi aminteşte:
Dar de unde ştii că sunt micuţ?
Ieduţul:
Eşti micuţ fiindcă plângi ca toţi micuţii. Când vei creşte mare, ca mine, n-o să mai plângi de la orice fleac. Hai linişteşte-te, spune-mimaibine cum te cheamă?
Lefănţică:
Pe mine? Lefănţică.
Ieduţul:
Lefănţică? Ce nume frumos ai! Aşteaptă un pic, îţi voi aduce îndată o căldăruşă cu lapte să-ţi potoleşti foamea şi setea.
Pleacă, apoi revine cu căldăruşa. Ieduţul îi întinde căldăruşa lui Lefănţică:
Bea, Lefănţică, laptele te va face vesel şi voinic, cine bea lapte creşte mare.
Lefănţică:
Ce lapte dulce, îţi mulţumesc. Dar pe tine cum te cheamă?
Ieduţul:
Sunt ieduţul din pădure,
Am de-acum şi coarne-n cap, (îşi arată corniţele)
Ia priveşte ce corniţe,
O să fiu ca tata – ţap!
Lefănţică
Eşti atât de bun, ieduţule, şi soarele e bun, şi nouraşii, şi fluturaşii, toată lumea e bună!
Primăvara cântă:
Şi tu, copile, să fii bun
Cu cei ce te iubesc,
Căci ei îţi dau căldură
Şi mare ei te cresc,
Dar să nu uiţi, copile,
De dragostea ta are
În orice zi nevoie
O pasăre, o floare…
Ieduţul:
Joacă-te, Lefănţică, odihneşte-te până mă întorc eu de la izvor cu o găleată de apă. Vreau să ud acest copăcel, apoi ne vom juca împreună.
Lefănţică:
O găleată? Dar merg şi eu la izvor, în stropitoarea mea încap zece, ba nu, douăzeci de căldăruşe cu apă. Vom uda toţi copăceii din jur şi toate floricelele, vom fi prietenii primăverii.
Ieduţul:
Eşti un bun prieten, Lefănţică.
Lefănţică şi Ieduţul pornesc cântând:
Să plecăm în doi la muncă
Şi la joacă tot în doi!
Copilaşi şi mici şi mari,
Fiţi prieteni ca şi noi!
Tra-la-la, tra-la-la.
Lefănţică îşi umple din izvor stropitoarea, iar ieduţul găleata, revin pe primul plan şi se opresc lângă copăcel, îl udă cu apă. Copăcelul creşte tot mai mare şi mai mare cu frunze şi cu floricele multe.
Copăcelul:
Mulţumesc, prieteni!
Ce bine e afară,
Când e primăvară!
Soarele luceşte
Şi ne încălzeşte,
Iar când ai prieteni buni
Inima-ţi bate mai tare,
Cu prietenii alături
Într-o clipă voi fi mare.
Apare Fredi pe bicicletă. Miţa-Strâmbăriţa, abia răsuflând, aleargă din urmă şi strigă:
Fredi, mai încet, o să cazi, Fredi!
Miţa-Strâmbăriţa dispare. Fredi îi zăreşte pe cei doi, aruncă bicicleta şi aleargă spre ei:
Lefănţică, noroc! Ce copăcel minunat! Staţi că vă ajut şi eu!
Aleargă cu căldăruşa, aduce apă. Toţi trei cântă:
Roză floare de cais,
Zumzet dulce de albine,
Vis frumos, din paradis,
Pe aripi de înger vine.
Cad petale albe, moi,
Roi de fluturaşi ce zboară,
Te îmbată iar caişii
Cu parfum de primăvară.
Coloana sonoră cântă:
Peste dealuri şi prin lunci
Prin păduri şi prin poiene,
Şi în munţi, şi-n văi adânci
Peste tot floarea se-aşterne.
Apare pe cer Norul de ploaie:
Sunt un nor de primăvară,
Am şi eu o stropitoare
Plină ochi cu ploaie caldă,
Ce să fac cu ploaia oare?
Am să dau ploiţă-n glie
Ca să crească pom şi floare,
Hai, ploiţă, hai, ploiţă,
Fă să crească pomul mare!
Fredi, Ieduţul şi Lefănţică dansează şi cântă:
Vine ploaia, vine ploaia
Şi ne udă, şi ne scaldă
C-un şuvoi de apă caldă,
Stăm pe loc, nu ne ferim,
Căci mai mari toţi vrem să fim.
Ieduţul:
Plouă, plouă, pic-pic-pic,
Să crească spicul voinic.
Pic-pic-pic, pe plaiul meu,
Cu spicul să cresc şi eu.
Fredi:
Plouă, plouă, pic-pic-pic,
Vreau să fiu şi eu voinic,
Ploaia peste mine pică
Şi-o să cresc ca Lefănţică!
Vine Miţa-Strâmbăriţa gâfâind, îl înşfacă pe Fredi şi ţipă speriată:
Fredi, scumpul meu băiat,
Ce-ai păţit, ai căpiat?
Unde s-a văzut vreodat’
Ca un pui de împărat
Uite-aşa să facă baie
Cu supuşii săi în ploaie?!
Şterge-o iute la palat!!!
Fredi se împotriveşte, ţipă:
Nu vreau la palat! Nu vreau la palat! Vreau în ploaie!
Pe cer se adună mai mulţi nouraşi de ploaie. Se ciocnesc între ei, se ciondănesc:
Şi eu vreau să ud copăcelul şi floricelele, lasă-mă şi pe mine!
Apare Primăvara. Fredi, Lefănţică, Miţa-Strâmbăriţa, Ieduţul stau pe loc nedumeriţi.
Primăvara:
Nouraşii mei zglobii,
Negri iată-i de mânie,
Nu vă speriaţi, copii,
Dar va fi o bătălie.
Ascundeţi-vă un pic,
Căci acum întâia oară
Veţi vedea cât de frumos
Plouă când e primăvară.
Chiar şi Soarele, de frică,
Într-un colţ mai liniştit
S-a retras ca să aştepte
Până cearta ia sfârşit.
Uite-s norii, încleştaţi,
Mânioşi, stau faţă-n faţă.
Bu-bu-bu, comanda sună
Şi-a pornit o mare harţă.
Tot cu suliţe de foc
Norii ‘ntruna se străpung,
Cap în cap se bat ca ţapii,
Se lovesc şi se împung,
Şi se luptă piept la piept,
Parcă-ar fi lei-paralei,
Că de atâta fierbinţeală
Curge apa de pe ei!
Coloana sonoră:
Plouă cerul, lacrimi sfinte,
Picături ce se adună
În izvorul lin, cuminte,
În adâncuri de fântână.
E scăldat pământul iarăşi,
Stropi de ploaie făr’ de care
Nu mai încolţeşte spicul,
Fir de iarbă nu răsare.
Plouă cerul lacrimi sfinte,
Stropii cad şi cad şiroaie,
E sfinţit din nou pământul
Cu o blândă, caldă ploaie…
Primăvara:
Bătălia dintre nori
Pare să nu ia sfârşit,
Dar… apare Curcubeul –
Cearta s-a mai potolit.
Norii pleacă, n-au ce face
Lângă curcubeul care
Pentru ei e semn de pace.
Sus pe cer din nou e soare.
Lefănţică, Ieduţul, Fredi, Miţa-Strâmbăriţa ies din ascunziş:
A ieşit soarele! Ura-a-a, a ieşit soarele!
Miţa-Strâmbăriţa:
Priviţi, curcubeul! Fredi, curcubeul, iată curcubeul!
Lefănţică, Ieduţul şi Fredi:
Curcubeul???
Lefănţică:
Ce arcuri fermecătoare au apărut pe cer! E curcubeul? Dar cine e Curcubeul?
Primăvara:
Curcubeul e podeţul
Dintre norii cei cu ploi,
Dintre inimile voastre
Şi-ntre soarele din voi.
Lefănţică:
Vreau să mă urc pe acest podeţ. Ajută-mă, te rog, Primăvară.
Apar toate personajele, fac semicerc în jurul copăcelului, în timp ce Primăvara îl ia de mână pe Lefănţică şi îl urcă pe curcubeu.
Puiul de tigru:
Ia priviţi la Lefănţică,
Pare-atât de mic de-aici!
Eu credeam că-i uriaş,
Iar el e ca mine – pici.
Cade o ploaie de petale, cântă cu toţii:
Roză floare de cais,
Zumzet dulce de albine,
Vis frumos, de paradis,
Pe aripi de înger vine.
Cad petale albe, moi,
Roi de fluturaşi ce zboară,
Te îmbată iar caişii
Cu parfum de primăvară.
Continuă să cadă petale, personajele fac din mână spectatorilor în timp ce se lasă cortina:
La revedere, prieteni, la revedere.
SFÂRŞIT