Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Înserarea (Fragment dintr-un poem)

                        După culmi de piatră sură când îşi pleacă-ncet mărirea,

                        Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea.

                        Între brazi feriţi de vânturi, lângă zid de stâncă drept,

                        A durat-o-n vremuri grele domn viteaz şi înţelept.

 

                        Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă,

                        Pe o lespede umbrită în privazul de firidă,

                        Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic,

                        Spune leatul şi domnia voievodului cucernic.

 

                        Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii

                        Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii…

                        Dar acum încremenită poarta schitului rămâne,

                        Când coboară seara, nimeni n-o mai mişcă din ţâţâne.

 

                        Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele,

                        Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, –

                        Ci prielnic duhul păcii stăpâneşte-aici de veacuri…

                        Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri,

 

                        Ca un semn de biruinţă râde veselă-n culori

                        Minunata strălucire a belşugului de flori.

                        Şi-n amurgul serii calde munţii Coziei s-arată

                        Cum îşi zugrăvesc pe ceruri muchea neagră şi crestată, –

 

                        Tot mai roşii scad în zare luminoasele văpăi,

                        Vălul nopţii se coboară tot mai negru peste văi…