Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Holera

                        Jos, pe malul Prutului,

                        La casele Vâlcului,

                        Vâlcul bea, se veseleşte,

                        Cu trei fete se-ndrăgeşte,

                        De holeră nici gândeşte;

                        Maică-sa grija-i ducea

                        Şi cu lacrimi îi zicea:

                        „Dragul mamei Vâlcule,

                        Mândrule, voinicule!

                        Tu tot bei şi veseleşti,

                        De holeră nici gândeşti,

                        Lasă-mi-te de beţie

                        Şi de dalba veselie,

                        Că holera-i chiar la Prut

                        Şi chiar dincoace-a trecut!”

                        Vâlcul ei se supunea,

                        Patru boi la car punea

                        Şi pe cal încăleca,

                        Drumul la vale-apuca,

                        Apuca-n călătorie

                        Să facă negustorie.

                        Când la cotul Prutului,

                        Prin mijlocul câmpului,

                        El zarea, mări, vedea

                        O clonţată ce râdea,

                        O clonţată înveninată,

                        Cu pielea pe trup uscată

                        Şi cu părul despletit

                        Tot cu şerpi împleticit.

                        Ea din loc în loc sărea,

                        Spini în urmă-i răsărea,

                        Iarba câmpului ardea

                        Şi oamenii morţi cădea!

                        „Cale bună, măi drumeţ:

                        Unde mergi aşa sumeţ?”

                        „Cale-ntoarsă, cloanţă fa,

                        Unde-alergi curând aşa?”

                        „Merg la casa Vâlcului

                        De pe malul Prutului

                        Ca să-i ridic zilele,

                        Să mă duc cu dânsele.”

                        „Alei! iazmă călătoare,

                        Boală rea ş-ucigătoare!

                        Na-ţi calul şi armele,

                        De-mi lungeşte zilele,

                        Să-mi mai văd copilele

                        Că-mi sunt dragi ca soarele.

                        Na-ţi şi carul, na-ţi şi boi,

                        Numai te du de la noi!”

                        „Nu vreau arme omeneşti,

                        Că eu am arme drăceşti.

                        Am trei coase nevăzute,

                        Cu ciocan de foc bătute:

                        Una pentru cei voinici,

                        Una pentru copii mici,

                        Una pentru fete mari

                        Şi neveste cu ştergare,

                        Nu vreau nici carul cu boi,

                        Ci vă vreau pe toţi pe voi,

                        Să vă umflu zilele,

                        Să mă duc cu dânsele.”

                        Vâlcul biet se oţerea,

                        Holera la el sărea,

                        Oasele şi le-ntindea

                        Şi pe Vâlcu-l cuprindea.

                        Gură pe gură punea,

                        Buze pe buze lipea,

                        Zilele i se sorbea.

                        Apoi cloanţa iar râdea,

                        Cu zilele purcedea,

                        Şi voinicul mort cădea

                        Jos la cotul Prutului,

                        În mijlocul câmpului!