Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Zadarnic şterge vremea…

                        Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!

                        În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,

                        Uitarea mână-n noapte a visurilor turme

                        Şi toate trec ca vântul – dar chipul tău nu trece.

 

                        În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,

                        În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,

                        Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,

                        Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

 

                        Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă

                        Şi văd în veci aievea divinul tău profil.

                        O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,

                        Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

 

                        Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,

                        Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus

                        Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă

                        Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

 

                        Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,

                        În inimă cât fibra din urmă va trăi,

                        Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,

                        Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

 

                        O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!

                        Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,

                        Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,

                        Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.