Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Speranţa

                        Cum mângâie dulce, alină uşor

                        Speranţa pe toţi muritorii!

                        Triste?e, durere şi lacrimi, amor

                        Azilul îşi află în sânu-i de dor

                        Şi pier, cum de boare pier norii.

 

                        Precum călătorul, prin munţi rătăcind,

                        Prin umbra pădurii cei dese,

                        La slaba lumină ce-o vede lucind

                        Aleargă purtat ca de vânt

                        Din noaptea pădurii de iese:

 

                        Aşa şi speranţa – c-un licur uşor,

                        Cu slaba-i lumină pălindă –

                        Animă-ne-o dată tremândul picior,

                        De uită de sarcini, de uită de nori,

                        Şi unde o vede s-avântă.

 

                        La cel ce în carcere plânge amar

                        Şi blestemă cerul şi soarta,

                        La neagra-i durere îi pune hotar,

                        Făcând să-i apară în negru talar

                        A lumii paranimfă – moartea.

 

                        Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân,

                        Privirea de lacrimi plină,

                        Văzând cum geniile morţii se-nclin

                        Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin,

                        Speranţa durerea i-alină.

 

                        Căci vede surâsu-i de graţie plin

                        Şi uită pericolul mare,

                        L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin

                        Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin,

                        La pieptu-i îl strânge mai tare.

 

                        Aşa marinarii, pe mare îmblând,

                        Izbiţi de talazuri, furtune,

                        Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând,

                        Speranţa îi face de uită de vânt,

                        Şi speră la timpuri mai bune.

 

                        Aşa virtuoşii murind nu desper,

                        Speranţa-a lor frunte-nsenină,

                        Speranţa cea dulce de plată în cer,

                        Şi face de uită de-a morţii dureri,

                        Pleoapele-n pace le-nchină.

 

                        Cum mângâie dulce, alină uşor

                        Speranţa pe toţi muritorii!

                        Triste?e, durere şi lacrimi, amor

                        Azilul îşi află în sânu-i de dor

                        Şi pier, cum de boare pier norii.