Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Singurătate

                        Cu perdelele lăsate,

                        Şed la masa mea de brad,

                        Focul pâlpâie în sobă,

                        Iară eu pe gânduri cad.

 

                        Stoluri, stoluri trec prin minte

                        Dulci iluzii. Amintiri

                        Ţârâiesc încet ca greieri

                        Printre negre, vechi zidiri,

 

                        Sau cad grele, mângâioase

                        Şi se sfarmă-n suflet trist,

                        Cum în picuri cade ceara

                        La picioarele lui Crist.

 

                        În odaie prin unghere

                        S-a ţesut păinjeniş

                        Şi prin cărţile în vravuri

                        Umblă şoarecii furiş.

 

                        În această dulce pace

                        Îmi ridic privirea-n pod

                        Şi ascult cum învelişul

                        De la cărţi ei mi le rod.

 

                        Ah! de câte ori voit-am

                        Ca să spânzur lira-n cui

                        Şi un capăt poeziei

                        Şi pustiului să pui!

 

                        Dar atuncea, greieri, şoareci,

                        Cu uşor-măruntul mers,

                        Readuc melancolia-mi,

                        Iară ea se face vers.

 

                        Câteodată… prea arare…

                        A târziu când arde lampa,

                        Inima din loc îmi sare

                        Când aud că sună cleampa…

 

                        Este Ea. Deşarta casă

                        Dintr-o dată-mi pare plină,

                        În privazul negru-al vieţii-mi

                        E-o icoană de lumină.

 

                        Şi mi-i ciudă cum de vremea

                        Să mai treacă se îndură,

                        Când eu stau şoptind cu draga

                        Mână-n mână, gură-n gură.