Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
S-a dus amorul

                        S-a dus amorul, un amic

                        Supus amândurora,

                        Deci cânturilor mele zic

                        Adio tuturora.

 

                        Uitarea le închide-n scrin

                        Cu mâna ei cea rece,

                        Şi nici pe buze nu-mi mai vin,

                        Şi nici prin gând mi-or trece.

 

                        Atâta murmur de izvor,

                        Atât senin de stele,

                        Şi un atât de trist amor

                        Am îngropat în ele!

 

                        Din ce noian îndepărtat

                        Au răsărit în mine!

                        Cu câte lacrimi le-am udat,

                        Iubito, pentru tine!

 

                        Cum străbăteau atât de greu

                        Din jalea mea adâncă,

                        Şi cât de mult îmi pare rău

                        Că nu mai sufăr încă!

 

                        Că nu mai vrei să te araţi

                        Lumină de departe,

                        Cu ochii tăi întunecaţi

                        Renăscători de moarte!

 

                        Şi cu acel smerit surâs,

                        Cu acea blândă faţă,

                        Să faci din viaţa mea un vis,

                        Din visul meu o viaţă.

 

                        Să mi se pară cum că creşti

                        De cum răsare luna,

                        În umbra dulcilor poveşti

                        Din nopţi o mie una.

 

                        Era un vis misterios

                        Şi blând din cale-afară,

                        Şi prea era de tot frumos

                        De-au trebuit să piară.

 

                        Prea mult un înger mi-ai părut

                        Şi prea puţin femeie,

                        Ca fericirea ce-am avut

                        Să fi putut să steie.

 

                        Prea ne pierdusem tu şi eu

                        În al ei farmec poate,

                        Prea am uitat pe Dumnezeu

                        Precum uitarăm toate.

 

                        Şi poate că nici este loc

                        Pe-o lume de mizerii

                        Pentr-un atât de sfânt noroc

                        Străbătător durerii!