A. – De ce plângi, o, dona Diana,
De ce ochiu-ţi lăcrimează?
Nu eşti sântă şi frumoasă
Ca o dramă spaniolă?
Ştii: don Manuel, perfidul,
Inconstant iubeşte-o altă,
Alta brună, dulce, pală,
Ca o noapte-a primăverii.
D. – Nu-i aceea ce mă doare,
De ce inima mi-e-amară,
Căci don Manuel ş-acuma
E fidel ca totdeauna;
Dar aceea ce mă doare
Şi-ochii mei îi fac să plângă
Este că Negruzzi Iacob
M-a tradus în româneşte.
A. – Şi de ce tu să te superi,
Ideal al lui Moretto,
Au în limba cea germană
N-au tradus ei comedia,
Ei, străinii! îns-EspaDa
Te adoră, o, Madona,
Cum mi te-a creat Moretto.
D. – Nici n-aş plânge, caro mio,
De ar fi traducţiune;
Rea or bună, ea nu schimbă
Din valoarea mea internă.
Dar Negruzzi, mio caro,
El a scris o comedie,
Comedie-originală:
Viclenie şi amor. Acolo mă văd pe mine, Figurând sub nume – Elena,
Iar pe Manuel, il caro,
Văd că mi-l numesc Costică.
Dară cum c-a imitat-o
Nici n-o spune, nici n-o scrie,
Ci pe mine mă sileşte
Să recit la versuri rele
Care sună ca drimbala
A ursarilor gitani.
A. – De-a făcut asta Negruzzi
Cu Madona lui Moretto,
Atunci eşti nenorocită
Dona Diana, dona Diana!