Ploaia stă… Din loc dosit
Ies gângănii fără număr.
Cerul şede ghilosit
C-un ştergar vărgat pe umăr.
Trei băieţi
Nătăfleţi,
Unul creţ
Şi altul cârn,
Celălalt – pistruiat şi gros,
C-o prăjină şi un târn
Au dat curcubeul jos.
Iar acuma stă de-şi ia
Fiecare partea sa:
Cârnul – albastrul de cicoare
Creţul – galbenul de soare.
Celălalt – roşul şi-a ales.
Dar cum nu s-au înţeles
A cui parte-i mai frumoasă,
Au plecat pe-acasă toţi
Supăraţi vreo săptămână…
Zice cârnul: – Uite, mamă,
Curcubeul meu din mână
Nu-i aşa că-i fără seamăn?!
– Poate, cârnul meu, dar eu
– Nu văd nici un curcubeu.
– Creţul mi se lăuda:
– Tată, curcubeu aşa,
– Zi, mai are cineva?!
– Tata zice: – Ştiu şi eu?
– Nu văd nici un curcubeu.
– Dar şi celălalt cu pistrui:
– Curcubeu
Ca al meu
Altu-n lume, mâcă, nu-i!