Stătea frumoasa pe-un răzor;
Voinicul lângă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior
Şi ea plângea: Un spin în cale!
De ce tot râzi? Ah, cum mă dor
Aceste râsete-ale tale!
Ea are flori de crâng la sân,
Şi-n păr un trandafir sălbatic,
Şi părul ei de rouă-i plin.
Ei, las să râd! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Şi vezi cu ce mi te-ai ales!
Trei fragi? Şi-atât e doară bine!
Căci n-am putut în deal să ies;
Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine!
Cu ochii-nchişi şi strânşi de tot,
Ea de dureri izbea piciorul:
Ah, lasă-mă, că nu mai pot!
Fricoasă eşti! Da! Te-aş vedea!
Fricoasă, eu? Aşa e frica?
N-ai milă de durerea mea!
Nu-ţi pasă! Da! Ca de nimica!
Ba-mi pasă mult, că eu n-aş vrea
Să-mi fie şchioapă nevestica!
Ea-şi potriveşte floarea-n păr,
Şi-i înfloresc zâmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.
Să fiu chiar şchioapă, ce-i apoi?
Că ce ţi-e drag, tot drag rămâne!
Eu nu zic ba! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mâine
Tu cum să joci? Sărac de noi!
Să stai la masă-ntre bătrâne.
Ea-şi ţine braţul stâng pe piept
Şi-ncetişor dezmiardă fruntea
Flăcăului cu braţul drept.
Eu ţie vreau să-ţi fiu pe plac;
Şi n-o să joc, şi ce-i cu asta?
Aşa-i! Dar eu? Eu ce mă fac?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu? De-aş şti că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta!
Ea râde-acum! Nebun ce eşti!
Flăcăul grabnic să ridică:
Ei, iacă spinul! Ce-mi plăteşti?
Vrei plată? Uite, ai trei fragi,
Şi din cosiţă-ţi dau bujorii…
Şi toată frunza de pe fagi!
De dor de fragi să plâng feciorii?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi
Şi pentru fragi dă-mi obrăjorii!
Şi ea-l loveşte-ncetişor,
Zâmbind, cu palma peste gură.
Eu ştiu! Să ceri aşa-i uşor!
Dar las acum! E joi aici
Şi nimeni, aşteptând, nu moare!
Mă porţi ca pe copiii mici!
Dar joi, să ştii! Trei fragi şi-o floare!
Şi joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi eşti datoare!