Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Seara

                        Ai durat prin aer punte

                        Din fâşii de foc: te-ai dus

                        Tot mai sus şi tot mai sus

                        Stai acum pe-un vârf de munte

                        Şi-ţi întorci senina frunte

                        Spre apus.

 

                        Roşii, ca o lună nouă

                        Ai tu hainele subţiri,

                        Lungi şi fără-mpodobiri.

                        Iar pe tâmplele-amândouă

                        Porţi, strălucitori de rouă,

                        Trandafiri.

 

                        Ochii-i ţii la soare ţintă,

                        Şi cu ochii tu-l dezmierzi:

                        E flăcău şi-acum îl pierzi,

                        Şi ţi-e drag, şi stai ca frântă…

                        El s-a dus, şi jalnic cântă

                        Codrii verzi.

 

                        Umed aer te-mpresoară

                        Şi-n durerea ta atunci

                        Rupi cununa şi-o arunci:

                        Roşii flori prin aer zboară

                        Desfoiate, ca să moară

                        Jos prin lunci.

 

                        Plângi acum. Te-a învins iubirea!

                        Albe lacrimi cad pe flori

                        Şi pe frunze, când scobori

                        Plânsă către văi privirea.

                        Şi-o să plângă toată firea

                        Până-n zori.

 

                        Te-a cuprins necaz deodată

                        Şi din ochi cu ciudă strângi,

                        Parc-ai vrea să rupi, să frângi

                        Să-ţi răzbuni, frumoaso fată

                        Parcă lumea-i vinovată

                        Că tu plângi!

 

                        De pe turn – ce-i el de vină? –

                        Aurul tu ni-l despoi;

                        De pe ape iei apoi

                        Ce-i argint şi ce-i lumină!

                        Codrii tu, de ciudă plină,

                        Ni-i laşi goi.

 

                        Fluturii de prin vâlcele

                        Tu-i ascunzi acum cu zor,

                        Culci în cuiburile lor

                        Veselele rândunele,

                        Şi pe uşa dragii mele

                        Pui zăvor.

 

                        Iar în urmă, răzbunată,

                        Moartea cum o simţi venind.

                        Cu mânie tresărind

                        Scuturi fruntea-ntunecată

                        Şi-atunci pletele-ţi, deodată

                        Se desprind.

 

                        Peste braţele rotunde,

                        Peste pieptul tău frumos,

                        Ca un râu întunecos

                        Părul ţi se varsă-n unde

                        Şi din creştet el te-ascunde

                        Până jos.

 

                        Cu mişcări nespus de line

                        Tu te nalţi apoi spre cer;

                        Văi şi lunci şi toate pier –

                        Neagră-n urmă-ţi Noaptea vine,

                        Fâlfâind din aripi pline

                        De mister.