Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Pierde-vară

                        Frunziş al pădurii bătrâne,

                        Doineşti, o tovarăşe-al meu!

                        Doineşte şi vântul prin grâne,

                        Iar apa-n izvoare murmură

                        Şi spune tot, tot spune din gură,

                        Tot spune mereu.

 

                        Sub paltin aici e răcoare,

                        Ies umbre pe dealuri şi pier,

                        Născute din dungi plutitoare

                        De nori ce-n grăbire s-adună

                        Pe munţi, aurită cunună

                        La margini de cer.

 

                        Mă uit la vulturul din zare

                        Cum zboară puternic şi lin,

                        Acum e cât corbul de mare,

                        Cât pumnul abia, cât albina,

                        Şi-n urmă-l înghite lumina

                        Din largul senin.

 

                        S-aude pe coasă cum sună

                        Ciocanul; pe margini de râu

                        Poporul de pasări s-adună.

                        E cântec de luncă, pe creste;

                        Flăcăi ce cosesc, şi neveste

                        Prin lanuri de grâu.

 

                        Iar norii-şi tot schimbă făptura,

                        Se zbuciumă într-înşii arătări –

                        Îşi cască balaurii gura;

                        Văd cuiburi de pajuri măiestre,

                        Şi roibii cei fără căpestre

                        Din smârcuri de mări.

 

                        Prin mare trec zmeii cu-notul;

                        Şi, iată-l, târând un copac

                        Piticul cu barba cât cotul,

                        Ies scroafele-mării cu puii,

                        Şi sparge-nchisorile Gruii

                        Bătrânul Novac.

 

                        Văd Lupul din basme, cu laba;

                        Zmeoaice, şi codu ce-l rod.

                        Pe Greul-pământului baba

                        Cu vrăji-l ucide-ntr-o luncă,

                        Şi uite, Cal-galben s-aruncă,

                        Iar zmeu-i sub pod.

 

                        Frumoasă-mi răsare-o Ileană,

                        Şi cântă-n cosiţa ei flori.

                        Văd zânele goale-n poiană,

                        Scăldându-se ascunse-n pădure,

                        Când vine-un voinic să le fure

                        Cămăşile-n zori…

 

                        Dar iată-l cu galbene plete,

                        Frumos, să-l ucidă de drag

                        La sân îndrăgitele fete –

                        Copilul, născut, al tăcerii,

                        Ce-ţi vine prin liniştea serii

                        Şi-ţi şede pe prag.

 

                        Prin iarba-nspicată el vine

                        Ieşit de sub mucede stânci;

                        Tiptil se strecoară spre mine

                        Şi capul din iarbă şi-l scoate,

                        Dar iute s-azvârle pe coate

                        Şi-aşteaptă pe brânci.

 

                        Soseşte, s-apleacă de-aproape,

                        Iar frunţile noastre s-ating;

                        O pânză eu simt pe pleoape,

                        Părând d-un păianjen ţesută.

                        Şi-n urmă pe ochi mă sărută,

                        Iar ochii-mi se sting.

 

                        Mi-e teamă să-l sperii; şi-alene,

                        Vrând ochii de vrajă să-i scap,

                        Mă-ncerc să duc mâna spre gene.

                        El simte, ştrengarul, se-ntinde

                        Şi mâna cu zâmbet mi-o prinde,

                        Mi-o pune sub cap.

 

                        Şi-n palme-ascunzând obrăjorii

                        Se pierde prin naltul porumb –

                        S-amestecă dealul şi norii

                        Şi-n noapte pământul se-ncheagă:

                        Simt, parcă, topindu-se întreagă,

                        Făptura-mi de plumb.

 

                        Iar vântul doineşte prin grâne;

                        Doineşte tovarăşul meu,

                        Frunzişul pădurii bătrâne,

                        Iar apa din vale murmură

                        Şi spune, tot spune din gură,

                        Tot spune mereu.