Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Legenda rândunelei

                        Din zori, de cum s-aprind,

                        Tot cântă rândunica

                        Sub streşini ciripind

                        Era şi fată mare

                        Şi mândră de-a cătare

                        Şi-apoi, pe lângă toate,

                        Şi fată de-mpărat.

                        Uşor se duce nume

                        De-un lucru bun în lume,

                        Dar mai uşor de-un lucru

                        Frumos cu-adevărat.

                        Şi-n toată lumea vestea

                        I-a mers, cum merg de-acestea

                        Când trec din gură-n gură

                        Grăbit din sat în sat.

 

                        Dă roate şoimu-n zbor

                        Şi ţipă rândunica

                        Şi n-află ajutor.

                        Cum vin în şir cocorii,

                        Venit-au peţitorii:

                        Ieşea din casă unul,

                        Iar celălalt intra.

                        Şi ea şi-a plâns durerea:

                        O, dă-mă cui ţi-e vrerea,

                        Măicuţo, dar străină

                        Departe nu mă da!

                        Şi-n ciuda bietei fete,

                        Ea, vitrega, o dete

                        Străinilor de-acolo,

                        Veniţi de undeva.

 

                        Cad fulgi pe câmpul gol

                        Şi plânge-o rândunică

                        Pierdută dintr-un stol

                        Pe-un larg adânc al mării

                        Spre-adâncul larg al zării

                        Se duc corăbii multe

                        Cu fata de-mpărat.

                        De-amar ea nu mai poate:

                        Inelul scump şi-l scoate,

                        Din deget, şi-l aruncă

                        În marea ce-o străbat.

                        Atunci, să ştii tu bine,

                        Voi mai vorbi cu tine,

                        Când mi-or găsi inelul.

                        Iar mirele-a îngheţat.

 

                        La cuib venind acum,

                        Sfărmat găsi ea cuibul

                        Iar puii morţi în drum

                        Ea blândă se supune

                        Şi face tot cum spune

                        Bărbatul ei, şi-n toate

                        Nu-i dă nici un cuvânt

                        De plângere; nu-şi frânge

                        Nici mâinile, nu plânge,

                        Ci rabdă datul sorţii.

                        Dar, tare-n jurământ,

                        E mută a ei gură:

                        Nici dragoste, nici ură

                        N-arată, ci rămâne

                        De-a pururi un mormânt.

 

                        Prin pomi sunt laţuri mii.

                        Prin aer zboară şoimii,

                        La cuib pândesc copii

                        Şi iată! azi răsună

                        De multă voie bună

                        Palatul tot; cu vuiet

                        La rege robii vin.

                        Un peşte-au prins în mare

                        Şi-n el, în bună stare,

                        Inelul scump al doamnei.

                        I-l dau, de sânge plin!

                        Stăpânul îl priveşte

                        Şi vesel se porneşte

                        La doamnă-sa să-i spună,

                        Scăpat de-atâta chin.

 

                        Aripile i-au frânt,

                        Se zbate-acum de moarte

                        În ţărnă, pe pământ

                        De-acum tu nu mai plânge!

                        Şi-n braţe el o strânge.

                        Cu mâna cea purtată

                        Prin sânge pe inel,

                        Bărbia el i-o prinde:

                        Dar braţele-şi întinde

                        Cu ţipet doamna-n aer,

                        Uitându-se la el.

 

                        Iar braţele-i deodată

                        În vânt încep să bată,

                        Mişcări părând de aripi

                        Cu umblet uşurel.

 

                        Şi s-a nălţat în vânt

                        Deodată rândunica!

                        E negru-al ei vestmânt,

                        Că-n negru se purtase

                        De când se măritase!

                        De-atunci ea vesel zboară

                        Pe dealuri şi pe lunci

                        Şi-ntruna ciripeşte

                        Şi-ntruna povesteşte

                        Tot ce-a tăcut o viaţă

                        De jale şi de munci.

                        Şi cum fu dezmierdată

                        De-o mână-nsângerată,

                        E gâtul rândunelei

                        Ca sângele de-atunci.