Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
In opressores

                        Fericit va fi cine va lua copiii

                        lor din faşă şi va zdrobi capul

                        lor de pietrele drumului

                        (Psalm 123)

 

                        Tu te plângi că milă nu-i?

                        Mai aştepţi tu mila lui?

                        Haina el ţi-o ia din cui,

                        Pâinea de pe masă.

                        Casa ta, şi ei stăpâni!

                        Prindeţi ce vă cade-n mâni,

                        Şi-i loviţi la mir, români,

                        Că-i la voi acasă.

 

                        Numai temniţe ne-au zidit,

                        Numai lanţuri au gătit,

                        Numai cuie-au făurit,

                        Cruci de schingiuire:

                        Dar, pe moşi şi pe nepoţi,

                        Şi pe iad, pe dracii toţi,

                        Nu mai vrem să fim iloţi,

                        Nu vrem umilire!

 

                        Noi ne-am plâns şi-am plâns de-ajuns,

                        Ne-au bătut, şi ne-am ascuns;

                        Ne-au scuipat, şi n-am răspuns –

                        Am crezut în soartă.

                        Noi murim de mii de ori:

                        Şi e laş aşa să mori!

                        Sus, români! Suntem datori

                        Numai cu o moarte

 

                        Prigoniţi de soartă noi?

                        Slabi şi de virtute goi?

                        Laşi copii din taţi eroi?

                        E minţit cuvântul!

                        Azi ne prigonesc acei

                        Cari ne cred tăcând la ei

                        Că privim tăcând la ei

                        Cum ne-nchid mormântul.

 

                        Staţi cu mâna-n sân, flăcăi?

                        N-auziţi plângând prin văi?

                        Ceru-i roşu de văpăi

                        Şi se umflă vadul:

                        Dumnezeu ni-e într-ajutor!

                        Dacă şi el e de-ai lor,

                        Nu-l mai vrem ocrotitor:

                        Ne-nfrăţim cu iadul.