O căciulă ţuguiată
Şi-o broboadă cafenie,
S-o colinde pe bunica,
Au pornit de la chindie.
Merg cu greu căci drumul este
Prea înzăpezit şi ninge,
Iar broboada cafenie
Una, două-ncepe a plânge:
– Vai, troianul e cât mine,
Ia-mă-n braţe, bade Nică.
Ce năvalnic neaua vine,
Iar eu sunt aşa de mică…
Nică nu-i cu mult mai mare,
Doar cu-n an şi jumătate.
O ridică în spinare,
Vrea s-o ducă dar nu poate…
Picii plâng, căci vor la buna.
Nici nu văd când înspre ei
Se îndreapt-un moş cu plete:
-Încotro, măi voinicei?
V-aţi pornit cu colindatul?
Hai, luaţi-mă cu voi.
Da-ţi mânuţele încoace.
Să pornim la pas vioi.
Ca să vezi, minune mare,
Le-a ieşit în cale-acum,
Nu un moş ca orişicare,
Ci chiar moşul Moş Crăciun!
La glas seamănă cu bunul,
Moşul, însă-i negreşit,
Mai bătrân, e alb ca neaua
Şi-i cu mult mai gârbovit.
Îmbrăcat în haină lungă,
Cu steluţe argintii,
Moşul îi ridică-n braţe
Şi-i sărută pe copii.
– Ieşi afară, bunicuţo,
Strigă picii chiar din drum,
Când ajung la poarta bunei –
L-am adus pe Moş Crăciun!