Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Sunt un om liber (2)

Sunt un om liber,

ceea ce eu gândesc singur,

ceea ce eu scriu singur,

noapte de noapte,

poate ajunge, ziua,

în mâinile voastre,

sub ochii voştri,

poate intra în lume,

poate intra

în istoria literaturii,

sub formă de libertate

care-şi caută rostul.

 

Nici o libertate

n-are nici un rost

singură,

fără setea de ea,

fără nevoia de ea,

fără dorul de ea,

fără negaţia ei

care-i necesitatea.

 

Hemoragia libertăţii inutile!…

 

Bronzul fără formă

nu va fi niciodată monument,

libertatea fără necesitate

nu va fi niciodată creaţie,

cred în libertate

dar nu cred în opoziţia

dintre libertate şi necesitate,

a fi liber nu e mai mult

decât a fi necesar,

a fi necesar nu e mai mult

decât a fi liber.

 

A fi necesar! Ce puţin, nu?

Dar ce mult,

dacă te simţi într-o zi

inutil

când tu te guduri pe ţărm

şi cineva se îneacă în apă,

cerându-ţi surd adevărul.

De ce eu? De ce tocmai mie?

De unde mă cunoaşte pe mine?

Să-şi cheme cunoscuţii,

rudele,

prietenii,

nu pe mine,

eu am nevoie de linişte,

vreau să mă odihnesc,

vreau să mă deconectez,

nu-i aşa,

nu cunosc, n-am văzut, n-am auzit.

 

…Şi omul se îneacă,

mai mult apăsat

de indiferenţa ta

decât tras în adânc de bulboane

astfel se îneacă el,

în vreme ce tu

teoretizezi

libertatea de a-l lăsa

liber

să se înece,

din moment ce nu tu

l-ai aruncat în apă.

 

Şi iată-te

în apă şi tu,

cerând ajutor,

ingrată e lumea,

oamenii au ajuns la indiferenţă,

fără nici o ruşine,

fără nici o remuşcare,

stau pe ţărm,

şi tu te îneci

şi îi strigi

şi ei îţi lasă libertatea

de a nu-ţi fi necesari,

dacă de atâtea ori

le-ai închis uşa-n nas

şi telefonul, când te-au rugat

întâmplător, ceva,

de ce să te tulbure acum,

când eşti liber să bei

toată apa lumii?

 

Bucură-te de libertate

naufragiul personal,

de ce să-i mai chemi,

de ce să-i mai învinovăţeşti,

ei fac cu tine

ceea ce şi tu faci cu ei,

îşi văd de treabă.

Nu-i treaba mea, nu-i treaba mea,

de ce să mă bag,

aşa a murit acum mulţi ani

un strălucit profesor de matematici,

într-o Craiovă indiferentă,

venea de la baia de aburi,

îi făcuseră frecţie la cap

şi a căzut pe stradă,

trecătorii – unii dintre ei elevi –

îl ocoleau, mirosea a spirt

şi lor li se părea că e beat

şi câţi nu au plâns apoi

aflând că l-ar fi putut salva

doar aplecându-i-se deasupra

cu puţină apă rece!

 

Indicii greşite, aşa şi pe dincolo,

toţi suntem hiperdeştepţi,

toţi ştim,

zvonuri şi colportaje,

nimic limpede

şi senzaţia bolnăvicioasă

că eşti liber

într-o seară

dumnezeiască

de pe lume.

 

Atunci, poţi comite crime,

atunci, poţi iubi mortal,

nici nu e mare deosebire

între iubire şi crimă,

iubeşti din toată lumea

o singură fiinţă,

omorând în sufletul tău

restul de cinci miliarde,

o seară de miracol,

în care ţi se pare

că eşti liber

să faci

numai ceea ce trebuie.

 

Astfel şi ei,

astfel şi eu,

omorâi o pădure întreagă

să-mi fac hârtie

pentru ca poemele mele

să ajungă la voi,

omorâi o mină de plumb

şi luai din viaţa semenilor mei,

tipografii de la „Casa Scânteii”,

editorii de la „Cartea Românească”

şi muncitorii ceferişti

şi muncitorii de la fabrica de hârtie,

muncitorii forestieri,

ca să ajung până la voi,

astfel şi eu,

liber la masa mea de scris

dar nedoritor de libertate,

când e să-mi fac publică

libertatea de poet.

 

Sunt un om liber,

ceea ce scriu eu

ajunge până la voi.

Sunt un om liber,

poezia mea

are adresă,

are culoare,

are apartenenţă,

are personalitate juridică,

are miros,

are patrie,

are părinţi,

are defecte

şi are prin ce pădure

să ajungă la voi.

 

Câte nuiele m-au bătut în copilărie,

câte nuiele m-au bătut în tinereţe,

toate s-au prefăcut

în pădurea aceasta

care-mi este hârtie,

pentru poezia mea,

pentru libertatea de a vă fi poet.

 

Ceea ce ieri m-a durut

astăzi mă mângâie,

ceea ce m-a ars alaltăieri

astăzi mă oblojeşte,

pădurea-mi acoperă cu vuietul ei

rănile copilăriei şi ale adolescenţei,

supravieţuiesc rănilor mele

făcute cu nuiaua

şi tot pe nuia îmi transcriu

supravieţuirea

şi libertatea de a vă fi necesar.

Vă sunt necesar? Aveţi nevoie de mine?

E destul că, din când în când,

cade o pădure

în capcana hârtiei de scris?

 

Vă dau toată libertatea mea

pentru un semn de viaţă,

spuneţi-mi că vă mai sunt necesar,

nu mă lăsaţi singur, să înnebunesc

în libertatea cea mare

că n-aveţi nevoie de mine.

 

Vorbiţi-mi, scrieţi-mi, atenţionaţi-mă,

(Adresa mea este:

Adrian Păunescu, Bucureşti sectorul I,

strada Dionisie Lupu numărul 84)

dacă nu, să ştiţi că renunţ,

şi aşa sunt unii care cred

că am scris prea mult,

arătaţi-mi adevărul, confirmaţi-mă,

infirmaţi-mă, dar auziţi-mă,

sunt un om liber,

adică nu pot trăi singur,

sunt un om liber,

adică am nevoie de ecou,

sunt un om liber,

adică

nu pot

fără voi,

nu pot,

credeţi-mă, sunt un om liber.