Deși internetul abundă de informații despre frumusețea și unicitatea sentimentelor trăite pe perioada sarcinii, trebuie să știi din start că nu este totul chiar atât de roz. Dar mai ales trebuie să știi că această perioadă a vieții este percepută diferit de fiecare femeie și nu există reguli general acceptate după care să te conduci imediat ce ai aflat că ești însărcinată. Fiecare perioadă a sarcinii are farmecul, unicitatea și momentele sale mai puțin plăcute. Este bine să fii pregătită și informată despre schimbările care se vor produce la nivelul corpului și stării tale emoționale. Citește mai jos cum să faci față momentelor mai puțin plăcute din timpul gravidității, învață să le depășești cu maturitate și înțelepciune și bucură-te din plin de perioada unică și magică a sarcinii.

Grețurile de dimineață. Deși nu li se întâmplă tuturor gravidelor, grețurile matinale (pot apărea în orice moment al zilei sau nopții), uneori însoțite de vomă, sunt o normalitate pe perioada sarcinii, iar vestea bună este că dispar treptat după primul trimestru. Simptomul este generat de hormonul sarcinii HCG care apare odată cu creșterea placentei. Poți încerca trucuri simple, dar eficiente care te vor ajuta să depășești aceste momente stânjenitoare. Ține pe noptieră o bucățică de ciocolată pe care să o mănânci imediat ce te trezești, pentru a crește nivelul de zahăr din sânge înainte să te ridici din pat. În plus, în loc de 3 mese pe zi, e de preferat să ai 5 sau 6, dar mai reduse cantitativ, pentru a nu sta cu stomacul gol și pentru a menține nivelul zahărului stabil.

Oboseala. Primul trimestru de sarcină este marcat și de un sentiment acut de apatie, letargie și nivel crescut de oboseală. Dacă ești la muncă, vei observa că-ți este tot mai greu să te ocupi de sarcinile pe care anterior le considerai minore, pot apărea dificultăți de concentrare. Oboseala din perioada sarcinii este și ea o normalitate și apare că urmare a creșterii nivelului hormonului progesteron. Pentru a combate oboseala, odihnește-te cât poți de mult. Asigură-te că te alimentezi corect, că iei cantitatea de fier și proteine de care ai nevoie.

Trimestrul doi al sarcinii este cel mai plăcut pentru majoritatea graviduțelor. Simptomele din primul trimestru scad în intensitate sau dispar complet, iar copilul nu este atât de mare încât să-ți creeze discomfort comprimându-ți organele interne. Este perioada în care poți să te bucuri din plin de sarcină și de momentele magice pe care ți le oferă.

Luarea în greutate. Trimestrul 3 este marcat uneori de momente mai puțin plăcute, pe care trebuie să le depășești cu stoicism. Este cea mai obositoare perioadă din punct de vedere fizic și emoțional. Trebuie să știi din start că până la sfârșitul sarcinii vei lua în greutate de la 11 la 16 kg. Surplusul de kilograme se datorează copilului, placentei, lichidului amniotic, iar acest lucru s-ar putea să-ți scadă imaginea de sine. Să te simți grasă sau neatractivă. Este posibil ca multe din haine să nu te mai încapă, dar poți depăși ușor problema înnoindu-ți garderoba cu haine gravide. Această industrie a revoluționat lumea modei, iar acum poți găsi haine pentru gravide stilate și comode pentru toate gusturile și buzunarele. Câteva ore de shopping îți vor schimba instant starea de spirit.

Frica. Tot în ultimul trimestru de sarcină se accentuează și starea de frică, întrucât se apropie momentul nașterii, iar acest lucru îți poate induce o stare de panică și anxietate. Pentru a depăși momentul încearcă să te relaxezi cât mai mult, acordă-ți cât mai mult timp liber pe care să ți-l dedici în totalitate. Dar mai ales vorbește cu partenerul sau cu medicul tău despre toate aceste temeri și anxietăți. Simpla verbalizare a stării tale emoționale te va ajuta s-o depășești mai ușor.