Scenete

Abonează-te la fluxul RSS

Scenete pentru copii

Şcoala din Pădure
Puiul de elefant a urcat pe curcubeu
Vârcolacii au furat Luna
Căsuţa iepuraşului Urechiuşă-Gri
Bunicul de după flacăra lumânării
Un extraterestru în codru

Tipăreşte

Vârcolacii au furat Luna

PERSONAJELE:

Piese de teatru şi Scenete pentru copii - Vârcolacii au furat Luna

Vârcolacii (trei tâlhari: Vulpea, Lupul, Ursul)

Oiţa

Cocoşul

Azor, un căţel de pază

Găinuşa Cotcodac şi alte găinuşe

Răţuşca Mac-mac

Coţofana

Albinele

Decor:

Noapte cu o lună mare, mare, ce se ridică deasupra unei păduri, ca un bostan galben şi copt.

Autorul:

                        Luna mare cât bostanul

                        S-a iţit printre copaci.

                        După deal, după pădure

                        O pândesc trei vârcolaci.

                        Vai de mine, vârcolacii

                        Luna au mâncat-o toată,

                        Doar o felie subţire

                        Sus pe cer stă aruncată…

                        Dar veni-va vreme bună

                        Şi din felia subţire

                        Va tot creşte, creşte-ntruna

                        Mare, cât bostanul, luna.

Se face întuneric. Apar cei trei vârcolaci: Lupul, Ursul şi Vulpea, se întind spre lună şi ronţăie câte o bucată. Pe cerul înstelat rămâne o lună subţire, subţire ca o felioară de bostan.

Ursul, Vulpea şi Lupul

(dansează în horă şi cântă înfundat bătând din picior):

                        Luna e mâncată

                        Toată, toată, toată,

                        Peste noi se lasă

                        Noaptea-ntunecată,

                        Noaptea fioroasă,

                        Noaptea cu noroc!

                        Doar pe întuneric

                        Noi furăm cu foc!

                        La muncă, prieteni!

Vârcolacii îşi strâng mâinile şi dispar în diferite direcţii.

Noapte. Un cer plin cu stele şi cu aceeaşi lună subţire.

Pe planul secund decorul unui sat pierdut printre vâlcele. Pe prim plan: o poieţică, căsuţa lui Azor cu un lanţ fără de stăpân. Un copac cu câteva frunzuliţe.

Cocoşul:

                        Cucurigu! Ce mai noapte,

                        Hai treziţi-vă, moţate,

                        Staţi aicea lângă mine

                        Să vedem cum ziua vine!

Găinuşele (cu glasuri piţigăiate):

                        Nu se poate, nu se poate

                        Să ne scoli din somn, bărbate!

                        De ce tot ne scoli se ştie,

                        Tu mereu ai insomnie,

                        Noi afară nu ieşim,

                        Vrem un pic să mai dormim…

Cocoşul:

Cu-cu-ri-gu! Somnoroaselor, nici nu ştiţi ce e frumos pe lume, veşnic dormiţi şi moţăiţi în picioare. Plec afară fără voi să aştept zorii. Darodată cu sosirea zorilor să ştiţi, vreţi nu vreţi tot vă trezesc, cu-cu-ri-gu! Hai, mai dormiţi…

Iese afară, bate din aripi, se apropie de căsuţa lui Azor. Azor nu e nicăieri. Cerul e plin de stele.

Cu-cu-ri-guuu! În poieţica aia e atâta înghesuială. Ce bine e să răsufli aer curat. Ah, nici măcar găinuşa mea cea dragă, Cot-co-da-ca mea frumoasă nu a vrut să mă-nsoţească într-o noapte atât de minunată. Tare mai sunt prostuţe găinuşele astea. Nu înţeleg ce e frumos pe lume, dar un cocoş, un cocoş ca mine, cum ar putea să doarmă când cerul e plin de stele, iar luna e ca o coadă de cocoş? Cum poţi să dormi într-o asemenea noapte?

Cântă şi dansează:

                        Noaptea cerul mi se pare

                        O umbrelă mare, mare.

                        Pe umbrelă-s mii şi mii

                        De steluţe argintii!

                        Uneori îmi zic în gând:

                        Bine-ar fi să-mi iau avânt

                        Şi să zbor până la stele,

                        De acolo, de pe ele

                        Mi-ar părea pământul mic

                        Cât un bob crescut în spic.

Se opreşte din dans.

Noaptea, bineînţeles e nemaipomenită. Un lucru totuşi mă îngrijorează…

Şopteşte spre sală:

                        Hoaţa şi vicleana vulpe

                        Deseori pe-aicea vine,

                        Dă târcoale la poiată,

                        Dar în curte e un câine,

                        Câinele ce stă de veghe

                        Să nu intre vreun duşman.

                        Nu e-un câine oarecare,

                        E Azor, căţel avan.

                        Eh, de ce să-mi fie frică,

                        Când de strajă-i Azorică?

Nu-i aşa, copii? Cu Azor în curte, nu mă paşte nici o primejdie. Dar ce se-ntâmplă? Am auzit un foşnet! Voi aţi auzit?

                        Nu cumva iar vine vulpea

                        La coteţul cu găini?

                        Linişte-i, nu-i nici un sunet,

                        Doar lătrat frumos de câini.

                        Iar foşneşte.

                        Ce se-ntâmplă, ce să fie,

                        Cine ştie, cine ştie?

                        Oare chiar nu e nimică?

                        Pe unde-o fi Azorică?

 

Strigă:

Azoricăăăă, Azoricăăă!

Se adresează sălii:

Nu-mi răspunde… O fi plecat iar la prietena sa de peste trei case. E cam uşernic Azorică ăsta al nostru, deseori o şterge de acasă. Va trebui să mă descurc de unul singur.

Cântă:

                        Nu mi-i frică de nimic,

                        Sunt cocoşul cel voinic,

                        Am şi pinteni şi secure

                        Şi o sabie în teacă,

                        Numai să încerce vulpea

                        Pe aici cumva să treacă!

                        Sunt cocoşul cel viteaz,

                        Noaptea-ntreagă voi sta treaz!

Ridică privirile spre cer:

Cât de înalt şi de-nstelat e cerul de asupra satului. Iar căsuţele par mici, mici ca nişte grăuncioare semănate pe marginea drumului. Eh, păcat că nu e alături şi Cotcodaca mea, e o noapte atât de frumoasă!

Cântă şi dansează:

                        Noaptea cerul mi se pare

                        O umbrelă mare, mare,

                        Pe umbrelă-s mii şi mii

                        De steluţe argintii…

De odată, zice speriat:

Iarăşi se aude ceva…

Apare Vulpea:

Cocoşelule!

Cocoşul se sperie şi începe a striga:

Cu-cu-ri-g-u-u-u-u, Azorică! Unde eşti, Azorică?

Vulpea:

Vai, cocoşelule, nu fi prostuţ şi nu mai striga atâta. N-am venit ca să-ţi fac vreun rău. M-a trimis chiar Azorică. Ştii, te-am auzit vorbind atât de frumos despre stele, despre sat şi m-am înduioşat. Eşti poet, cocoşelule. Chiar dacă nu mă crezi, şi eu sunt un suflet de poet. Îmi place poezia, îmi place cântecul dar mai ales îmi place cum cânţi tu cucurigu, de aceea şi sunt acum aici.

Cocoşul:

Co-co-co. Nu-mi împuia capul cu linguşelile tale. Nu e prima dată când păcăleşti cocoşei. Unde e Azor?

Vulpea:

Păi asta e, Azor e în poiana din pădurea de după deal. Când luna va creşte mare, mare cât un bostan, acolo în poiană va avea loc concursul pentru cel mai frumos cântec de cocoş. Azor e preşedintele juriului, şi sunt sigură că tu vei fi acela care vei lua Premiul Mare. De-ai şti ce premiu… O călătorie gratis până la lună. Hai, cocoşelule, nu mai sta pe gânduri. Vremea trece. Azor ne aşteaptă. Îţi dai seama? Să ratezi o asemenea călătorie numai fiindcă ţi-e frică de mine?

Cocoşul:

Mie? Mi-e frică? De unde ai luat-o? Nu mi-e frică chiar deloc. Dar de ce ai venit tu să-mi spui despre concurs? De ce nu mi-a spus Azor?

 

Vulpea (bâlbâindu-se):

Păi, păi, cum să-ţi zic? A vrut să-ţi spună, dar nu a reuşit. M-a trimis pe mine gândind că-ţi va face o surpriză. Ce să mai lungim vorba? Dacă nu doreşti să mergi, rămâi cu bine. Eu plec să caut alt cocoş.

Se preface că pleacă.

Cocoşul:

Stai, stai, aşteaptă. De merg cu dumneata, cine va trezi găinuşele dis de dimineaţă?

Vulpea:

Vai, cocoşelule, nu-ţi face griji. Până dimineaţă vei fi acasă împreună cu Azor.

Cocoşul:

Dar pe lună? Pe lună când voi pleca?

Vulpea:

Oricând, cocoşelule, oricând. Drumul spre lună îţi va fi mereu deschis.

                        De pe lună „cucurigu”

                        Vei cânta în orice zi,

                        Asta-i şansa ta cea mare,

                        Altă şansă nu va fi!

Hai, nu mai zăbovi. Luna creşte şi creşte. Acuş începe concursul.

Cocoşul:

D-a-a-a! Ce să fac? Să plec sau să nu plec? Voi cum mă sfătuiţi, copii? Să nu plec? Nu, mai bine plec. Fie ce-o fi.

                        Sunt cocoşul cel viteaz,

                        Toată noaptea voi sta treaz.

                        Vreau pe lună şi pe stele,

                        De acolo de pe ele

                        Mi-o părea pământul mic

                        Cât un bob crescut în spic…

Cocoşul pleacă dus pe sub aripă de către vulpe.

Pe fundalul aceluiaşi sat, Oiţa cu furca-n brâu, toarce lână. Acelaşi cer înstelat, cu luna subţire, subţire ca o felioară de bostan.

Oiţa:

                        Nopţile nu dorm, muncesc.

                        Lână torc de-acu de-un an

                        Lână albă, fir subţire,

                        Ca să ţes din el suman.

Mi se scurg ochii de atâta întuneric. Adineaori cerul era luminat de o lună mare, mare. Acum din lună n-a mai rămas decât o felioară mică. Se vede că iarăşi vârcolacii au devorat luna şi au semănat pe Pământ întunericul. Eh, e greu să ţeşi şi să torci pe întuneric. Dar ce pot să fac? Cum altfel să-mi cresc şi să-mi întreţin mieluşeii?

                        Torc lâniţă, ţes suman,

                        Adun din greu tot ban cu ban,

                        Şi aşa din an în an…

                        Tare-mi place să muncesc,

                        Fără muncă nu trăiesc…

Din altă parte a scenei apare Lupul. Se dă mai aproape de copii şi întreabă încetişor:

Copii, ştiţi cine sunt eu?

Copiii:

Lupul! lupul!

 

Lupul:

Adevărat, mai încetişor însă, să nu vă audă oiţa aia de acolo. Eu sunt nenea Lupul. Dar luaţi aminte, acum nu mai seamăn cu lupii de prin alte poveşti. Sunt altfel de lup. Aceia erau primitivi, pe când eu… Eh, veţi vedea voi singuri ce fel de lup sunt. De când m-am împrietenit cu cumetra Vulpe, am învăţat multe lucruri bune de la ea. De exemplu, cumetriţa mi-a deschis ochii că viclenia şi minciuna sunt cele mai necesare calităţi pentru orice tâlhar care se respectă. Aţi auzit cum behăia oiţa: „Tare-mi place să muncesc, Fără muncă nu trăiesc…”. Ptfu!

Se strâmbă şi scuipă.

Toate oile sunt nişte proaste. Zi şi noapte muncesc şi muncesc. Nu pricep! Eu, de exemplu, nu muncesc, dar n-o duc rău deloc!

Dansează şi cântă:

                        Munca nu e treaba mea,

                        Să muncească cel ce vrea!

                        Eu am alte griji pe lume,

                        Acuşica veţi vedea!

Se apropie de oiţă:

                        Bună vreme, cumetriţă,

                        Ce mai faci, dragă oiţă?

Oiţa (strigă):

Aoleu, ajutor, lupul, săriţi, salvaţi-mă, Azoricăăăăăă! Unde eşti, Azorică?! Iarăşi lipseşte Azor de la slujbă. Ce mă fac?

Lupul:

Nu striga, draga mea, nu are rost, linişteşte-te. Voi fi fiind eu lupul din codru, dar acum sunt alt fel de lup, de data asta nu am venit să te jupoi de piele, ci am venit la Dumneata cu o rugăminte, de, ca un lup cumsecade…

Oiţa (se calmează):

Cu o rugăminte? Nu te cred…

Lupul:

Zău…

Îşi face cruce.

                        Am venit c-o rugăminte.

                        Ştiu că eşti oaie cuminte,

                        Toată viaţa cât trăieşti

                        Ştiu că-ţi place să munceşti.

                        Fă-mi te rog un cojocel,

                        Iarna să mă-mbrac cu el.

Dumnezeu m-a pedepsit. Uite, ţie, de exemplu, ţi-a dat pielicică frumoasă şi călduroasă, eu însă umblu toată iarna cu pielicica asta jerpelită prin codru şi urlu de frig. Toată viaţa o să-ţi fiu recunoscător dacă îmi coşi o cojocică exact ca a ta. Îţi voi plăti bani grei. Ce zici, batem palma?

Oiţa:

Dumneata mă rogi? Un lup să roage ceva o oaie? Sunt mândră de aşa ceva, dar nu cumva vrei să mă păcăleşti?

Lupul:

Vai, departe de  mine gândul… Ce, sunt vulpe ca să te păcălesc? Doar ştii că numai ea umblă cu păcăleli în dreapta şi-n stânga. Eu sunt un lup cinstit, ce Dumnezeu…

Oiţa:

Fie precum zici, aproape că m-ai convins.

                        De mă rogi, îmi pare bine!

                        Îţi cos cojocel pân” mâine,

                        Însă, Lupule, să ştii:

                        După cojocel când vii,

                        Vezi să nu te simtă câinii,

                        Căci de se trezesc stăpânii

                        Pielea-ţi găuresc pe loc

                        Şi rămâi fără cojoc…

Lupul (către sală):

                        Să nu am eu cojocel?

                        Iute am să-nhăţ un miel,

                        Şi în codru fug cu el.

                        Ha-ha-ha! Îmi cos singur cojocel.

Lupul înşfacă un miel de lângă oiţă şi dispare în codru.

Oiţa (strigă cu deznădejde, fugind de pe scenă):

Azorică, ajuto-o-o-o-r!!!

Se face întuneric. O mică pauză. Se luminează un pic.

Lupul (îmbrăcat în cojoc miţos de miel):

Ei, copii, mă recunoaşteţi? Sunt eu, nenea Lupul. Vă place cojocul meu? Eu singur mi l-am meşterit.

                        În cojoc îmi şade bine,

                        Curge lâna de pe mine.

                        Parcă-s oaie sau cârlan,

                        Nicidecum un lup avan,

                        Iar de astăzi sunt şef mare,

                        M-au pus baci peste mioare.

                        Am maşină, sunt bogat,

                        Am în codru un palat,

                        Duc o viaţă de stăpân,

                        Ca la Dumnezeu în sân…

                        Şi mai am o meserie,

                        Cos căciuli şi cos cojoace,

                        Din pielcică de oiţă,

                        Meseria tare-mi place.

Pleacă dănţuind:

                        Mâine dimineaţă,

                        Să veniţi la piaţă!

                        Va fi o zi mare,

                        Va fi sărbătoare!

Se schimbă decorul.

Pe fundalul unui codru, o prisacă. Luna subţire, pe cerul înstelat.

Pe planul din faţă, apare Ursul, îmbrăcat în halat alb, cu un afumător în mână. Vine la marginea scenei.

Ursul:

                        Nu-i uşor deloc, să ştii,

                        Prisăcar la stup să fii!

                        Tu eşti singur, tu eşti unul,

                        Iar albinele sunt mii!

Pufăie din afumător:

                        Fumul negru nu prea-mi place,

                        Dar nu vreau să-mi pună ace!

Pufăie iarăşi din afumător.

                        Printr-o ceaţă grea de fum,

                        Prin prisacă îmi fac drum!

Se întunecă. Când se luminează, ursul e cu un stup în spate. Merge greoi de-a lungul scenei.

Cântă:

                        Zdup, zdup, zdup,

                        Am furat un stup!

                        Zdup, zdup, zdup

                        Am furat un stup!

Se linge pe degete.

                        Ce gustoasă este mierea,

                        Mierea dulce de albine,

                        Nu mie frică de răceală

                        Chiar şi dacă iarna vine!

                        De vreţi miere naturală,

                        Cumpăraţi-o de la mine!

                        Mâine disdedimineaţă

                        O să fiu cu ea la piaţă!

                        Zdup, zdup, zdup!

                        Am furat un stup!

                        Am furat un stup!

                        Am furat un stup!

Ursul pleacă cu stupul în spate. Se lasă linişte. Întuneric. Încetul cu încetul cerul se luminează. Luna e mare şi galbenă cât un bostan copt. La lumina lunii, pe fundalul codrului întunecat, pe planul din faţă se întâlnesc cei trei tâlhari, vârcolacii.

Autorul:

                        Luna mare cât bostanul

                        S-a iţit printre copaci,

                        După deal, după pădure

                        O pândesc trei vârcolaci.

Lupul, ursul şi vulpea cântă:

                        Suntem răi, suntem răi,

                        Suntem inşii cei mai răi,

                        Nimeni nu mai e ca noi.

                        Peste munţi şi peste văi

                        Suntem trei tâlhari de soi!

                        Noaptea când e mai în toi,

                        Atunci, iată, e de noi!

                        Hop, hop, hop. hop, hop,

                        Nu ne place să muncim,

                        Dar vrem bine să trăim

                        Ca în codru am furat

                        În cruciş şi-n curmeziş,

                        Apoi iar  în lung şi-n lat,

                        Însă nu ne-am săturat!

                        Hop, hop, hop. hop, hop!

                        Încă nu ne-am săturat!

                        Hop, hop, hop. hop, hop!

                        Chiar şi luna de pe cer

                        Într-o clipă o dăm jos!

                        Fără lună, fără stele

                        Cerul e mult mai frumos!

                        Hop, hop, hop. hop, hop!

Luna dispare de pe cer. În bezna nopţii tâlharii cântă şi bat din picior:

                        Hop, hop, hop, hop, hop, hop!

                        Galbenă şi luminoasă,

                        Luna-i dulce şi gustoasă!

                        Am furat-o, am mâncat-o,

                        Am tăiat-o-n patru, -n opt

                        Ca bostanul când e copt!

                        Suntem răi, suntem răi,

                        Suntem inşii cei mai răi,

                        Nimeni nu mai e ca noi,

                        Peste munţi şi peste văi

                        Suntem trei tâlhari de soi!

                        Nu ne pasă de lumină,

                        De albini, cocoşi şi oi,

                        Căci tot binele din lume

                        Îl dorim doar pentru noi!

                        Hop, hop, hop. hop, hop!

                        Noaptea când e mai în toi,

                        Atunci, iată, e de noi!

                        Hop, hop, hop, hop, hop, hop.

                        Să ne veselim, prieteni,

                        Mâine-ncepe altă zi,

                        Sărbătoare ne e viaţa,

                        Şi aşa mereu va fi!

                        Hop, hop, hop, hop, hop, hop!

Din nou e linişte. Încetul cu încetul, se luminează. De după deal apare soarele. Acelaşi decor. Pe planul secund un sat pitulit printre vâlcele, scăldat în verdeaţa nucarilor de pe marginea drumurilor. Pe planul din faţă, o gospodărie ţărănească, un gărducean de nuiele cu ulcele înfipte în pari. Căsuţa lui Azor. O coţofană speriată strigă necontenit.

Coţofana:

                        Car, car, car, car, car.

                        E incendiu, e pojar.

                        Staţi, opriţi-vă în loc,

                        Dealul tot e numai foc!

Apare găinuşa (dă din aripi).

Găinuşa:

                        Nu te teme, coţofano,

                        Peste deal cuptoarele

                        Şi le-aprinde dimineaţa

                        Când răsare soarele!

Mai bate o dată din aripi.

                        Unde-i oare cocoşelul?

                        Unde oare s-o fi dus?

                        M-am cam întrecut cu somnul,

                        Soarele de-acu e sus.

Apare Azor. Mârâie un pic, apoi îşi aşterne capul pe labe şi adoarme.

Găinuşa:

                        Scoală, scoală, Azorică,

                        Scoală, scoală că mi-e frică,

                        Nu e cocoşelul meu.

Azor:

                        S-o fi dus pe la găini

                        La coteţul din vecini.

(mârâie somnoros)

                        Lasă-mă un pic să dorm,

                        Că mie tare, tare somn,

                        Sunt un căţeluş viteaz

                        Toată noaptea am stat treaz.

                        Nopţi întregi stau la poiată

                        Să nu fure vreo moţată

                        Vulpea rea şi roşcovană,

                        Cumetriţa cea vicleană.

Mâ-r-r-r, mi-e somn. Lăsaţi-mă să dorm n-am închis un ochi…

Găinuşa:

                        Eşti un leneş, măi Azor,

                        Doar cu somnul îi dai zor…Bine, dormi.

Îşi ridică speriată aripile în cap.

Vai de mine şi de mine. Am uitat să aduc pe lume ouşorul meu de aur. Cot-co-dac, cot-co-dac (se foieşte). Am atâtea de făcut. Când să le reuşesc pe toate? Cot-co-dac, cot-co-dac.

De care lucru să mă apuc mai întâi?

                        Chiar de dimineaţă

                        O să plec la piaţă

                        Cu ouă de vânzare.

                        Cine mai vrea oare

                        Să mă însoţească?

Răţuşca Mac-mac:

Mac, mac, mac, merg şi eu la piaţă. Aşteaptă-mă un pic, Găinuşă. Nu-mi găsesc şorţuleţul. Sunt cam distrată. Gata, l-am găsit. Ce frumos e şorţuleţul meu!

Îşi pune şorţuleţul, cântă şi dansează.

                        Pestelcuţa cu buline

                        Prinsă-n brâu îmi şede bine,

                        Sunt răţuşcă frumuşică,

                        O să-mi pun şi boneţică.

                        Azi e sărbătoare,

                        Plec la târgul mare

                        Să vând ouşoare.

                        Mac, mac, mac,

                        Mac, mac, mac.

                        O să cumpăr de la târg

                        Turte dulci, turte cu mac,

                        Costumaşe pentru baie,

                        Săpunele pentru scaldă,

                        Ca să pot ieşi apoi

                        Cu răţuştele la baltă.

                        Mac, mac, mac,

                        Mac, mac, mac.

                        Tare-mi plac, vai ce-mi plac

                        Turtele coapte cu mac.

Autorul:

                        Merge raţa şi găina,

                        Merg la piaţă legănat.

                        Marfa lor de calitate,

                        Nu e marfă de furat.

                        Marfa lor e aur, frate,

                        Aur scump, aur curat!

Găinuşa şi răţuşca, ca două gospodine de la ţară, cu broboade pe cap, cu coşuleţe în mână, se îndreaptă spre piaţă. Pe planul din faţăe scris:

PIAŢA DIN CODRUL DES.

Lupul şi vulpea, în centrul pieţei, la tarabe. Găinuşa şi răţuşca se opresc la o margine, aşezând coşuleţele lor jos şi dezvelind marfa.

Autorul:

                        Găinuşa Cotcodac

                        Şi răţuşca Mac-mac-mac.

                        Au venit de dimineaţă

                        Ouă dulci să vândă-n piaţă.

                        La o masă cu un coş

                        Stă cumetra cea roşcată,

                        Vinde pene de cocoş!

                        Chiar acolo lângă poartă

                        Lupul vinde-un cojocel,

                        E fudul, căciulă poartă,

                        Din blăniţa unui miel!

Vulpea:

                        Pene de vânzare!

                        Pentru domni şi doamne,

                        Pentru domnişoare,

                        Pene ieftine, frumoase,

                        Hai veniţi încoace!

Lupul:

                        Cumpăraţi cojoace!

                        Sunt un croitor vestit,

                        Meseria tare-mi place,

                        Toată viaţa am muncit,

                        Cos căciuli şi cos cojoace,

                        Cine-mbracă-cojocel

                        Nu ştie ce-i frigu-n el!

                        La cojoace, la cojoace,

                        Hai veniţi încoace.

Autorul:

                        Lupul cumpără o pană

                        Să şi-o pună la căciulă.

                        Vulpea vrea cojoc, nu blană,

                        În cojoc e mai fudulă.

                        Cu un stup şi ursul vine,

                        Pune un cântar pe masă,

                        Vinde miere de albine,

                        Din preţ nici un pic nu lasă.

Ursul:

                        Miere de albine

                        Mierea cea de leac

                        Pentru orice boală,

                        Preţul… e un fleac!

                        Ascultaţi ce zice

                        Un bun prisăcar:

                        Dacă guşti din miere

                        Nu ştii de amar!

Autorul:

                        Zarvă mare-i când de-odată

                        Vulpea ursului îi strigă:

Vulpea:

                        Lasă-ţi mierea-acolo baltă,

                        Şi ne-aşternem toţi pe fugă!

Autorul:

                        Fuge vulpea, fuge lupul,

                        Pe hoţeşte, pe furiş,

                        Ursul lasă-n pace stupul

                        Şi toţi trei fug în tufiş.

                        Printre mese, zum, zum, zum,

                        Un roi de albine zboară…

Albinele (mai multe glasuri):

                        Vă punem ace chiar acum!

                        Hoţi, bandiţi, ieşiţi afară!

Albinele, cu nişte suliţe subsuoară, zboară încet şi zic toate cu glas apăsat:

                        Zum, zum, zum,

                        Zum, zum, zum!

                        Laşilor, ieşiţi în drum!

                        Cine a văzut o vulpe

                        Cu prietenul său lup?

                        Ştiţi pe unde se ascunde

                        Ursul ce-a furat un stup?

(Albinele merg ba înainte ba înapoi de-a lungul cortinei)

                        Zum, zum, zum,

                        Zum, zum, zum.

                        Laşilor, ieşiţi în drum!

Răţuşca (spre sală):

                        Mac, mac, mac

                        Mac, mac, mac,

                        Ce să fac, ce să fac?

                        Frică mi-e, mai bine tac.

Găinuşa:

                        Cotcodac, cotcodac,

                        N-o să tac, nu vreau să tac!

                        Pentru hoţi există leac!

                        Au fugit toţi în tufiş,

                        Pe hoţeşte, pe furiş!

                        Cotcodac, cotcodac,

                        Şi-au găsit tâlharii leac

                        Şi cojoacele lor ac,

                        Cotcodac, cotcodac!

Albinele

(se apropie de cei trei tâlhari care stau ascunşi sub un tufiş improvizat):

 

                        Hoţi cu inima-n călcâie,

                        Fuga marş la puşcărie!

Se face întuneric, apoi iarăşi lumină. Ursul, vulpea şi lupul stau după gratii.

Autorul:

                        Lupul, vulpea şi cu ursul

                        Au furat, au tot furat

                        Pân la urmă însă iată

                        Că ulciorul lor s-a spart.

Încetul cu încetul se stinge lumina. Luna pe cer e din ce în ce mai mare, ca un bostan copt. La lumina lunii pe fundalul din spate, satul pierdut printre vâlcele.

Autorul:

                        Luna mare cât bostanul

                        S-a iţit printre copaci.

                        În temniţă stau închişi

                        Trei tâlhari, trei vârcolaci.

 

                        Noaptea-i toată de argint,

                        De argint e luna care

                        Stă pe cer spre sat privind

                        Cu un ochi rotund şi mare.

                        De argint e şi ograda,

                        De argint căsuţa mea,

                        Doarme dus în noapte satul,

                        De pe cer se stinge-o stea…

 

                        Doarme satul în vâlcică

                        Fără teamă, fără frică.

                        Treaz e numai Azorică,

                        Tot priveşte spre înalturi

                        Şi se simte vinovat,

                        Sus pe lună parcă vede

                        Cocoşelul cel crestat.

                        Noaptea lui Azor îi pare

                        O umbrelă mare, mare

                        Pe umbrelă-s mii şi mii

                        De steluţe argintii!..

 

Personajele îşi scot măştile:

RĂMAS BUN LA TOŢI, COPII!