Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Vis de poet

                        Ea era frumoasă, dulce, încântătoare,

                        Ca o floare vie, căzută din soare;

 

                        Lumea-namorată şi de doruri plină

                        O slăvea în taină ca pe o regină,

 

                        Şi pe când nici visul nu-ndrăznea, nici dorul

                        Până lângă dânsa să-şi înalţe zborul,

 

                        Gingaş, cu iubire, un poet ferice

                        Prin a lui cântare îndrăznea a-i zice:

 

                        Când privesc la tine, scumpa mea iubită,

                        Ca o liră dulce inima-mi trezită

 

                        Cântă şi serbează bunurile vieţii,

                        Farmecul iubirii şi al tinereţii.

 

                        Când privesc la tine, draga mea frumoasă,

                        Raiul îmi deschide poarta-i radioasă,

 

                        Şi zăresc printr-însa plaiul nemuririi,

                        Unde ne aşteaptă îngerul iubirii.

 

                        Atunci omenirea, viaţa de amaruri

                        Se îmbracă-n ochii-mi cu plăcute daruri;

 

                        Patria-mi ascunde chinurile-i grele,

                        De zâmbeşte vesel fericirii mele,

 

                        Şi tot ce încântă, tot ce dă uimire,

                        Tot ce-nalţă omul la dumnezeire,

 

                        Dragostea, virtutea, dulcea poezie,

                        Îmi şoptesc de tine şi mă-nchină ţie!

 

                        Iar când, mult ferice, îmi aduc aminte

                        Că între-a noastre inimi sunt legături sfinte,

 

                        Că tu, înger dulce, tu, minune vie,

                        Ai venit din ceruri ca să te dai mie!

 

                        C-al tău sân fierbinte bate pentru mine,

                        C-a ta frumuseţe este al meu bine…

 

                        O! atunci, iubită, sufletu-mi s-aprinde,

                        Nobilă mândrie vine de-l cuprinde,

 

                        Şi simt că el numai e menit pe lume

                        De a fi altarul scumpului tău nume!

 

                        Astfel la picioare-i poetul cânta,

                        Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl asculta,

 

                        Şi-n a sa uimire gingaşă, adâncă,

                        Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă:

 

                        Spune-mi ce minune, care scump odor

                        Ar putea în lume să-ţi insufle dor?

 

                        Care vis de aur s-a oprit din cale

                        Ca să fie visul tinereţii tale?

 

                        Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor

                        Cerul şi pământul să-i alergi uşor?

 

                        Vrei s-anin pe frunte-ţi mărgăritărele,

                        Salbe înşirate pe raze de stele?

 

                        Vrei tu la picioare-ţi lumea s-o închin?

                        Vrei să fii regina cerului senin?

 

                        Spune-mi, ce minune doreşti ca să nască

                        Pentru-a ta plăcere dragostea-mi cerească?

 

                        Dragul meu poete! nu doresc odoare,

                        Din a ta cunună vreau numai o floare.

 

                        Acea floare scumpă dacă aş avea,

                        Altă-mpodobire pe frunte n-aş vrea.

 

                        Şi numai amorul care mă învie

                        Ar întrece-n mine falnica-mi mândrie!

 

                        Tu eşti visul gingaş ce din zborul său

                        Varsă încântare sufletului meu.

 

                        Tu-mi îndulceşti viaţa, tu-mi şopteşti din stele,

                        Tu luminezi calea rugăciunii mele,

 

                        Şi în veci pe tine cu drag te găsesc

                        În orice îmi place, în orice iubesc,

 

                        Ş-o credinţă sfântă de la cer îmi vine

                        Că în altă lume m-am iubit cu tine.

 

                        O! mult îmi e scumpă închinarea ta,

                        Căci, iubind, amorul tu ştii a-l cânta.

 

                        Şi prin armonia dulcii tale lire

                        Vom zbura-mpreună către nemurire.

 

                        O! pleacă-a ta frunte pe inima mea,

                        De ascultă dorul ce şopteşte-n ea,

 

                        Ş-apoi cântă lumii ţara mea slăvită,

                        Cântă România şi pe-a ta iubită!

 

                        Cine-ar putea crede că acest amor

                        A fost o părere, un vis trecător?

 

                        Poetul visase, cum visez poeţii,

                        Flori de altă lume pe cărarea vieţii.

 

                        Iar când la lumină ochii a deschis,

                        În ceruri zburase cerescul său vis!

 

                        O, vis al iubirii! zis-a el cu jale,

                        Simţind două lacrimi pe genele sale.

 

                        Scumpă nălucire! te întoarce-n rai,

                        Mergi de înfloreşte pe cerescul plai,

 

                        Căci un vis, ca tine, aşa de ferice,

                        A-nflori nu poate pe pământ, aice!