Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ursiţii

                        Ici în vale, la fântână,

                        Două fete spală lână…

 

                        (Cântecul lui Bujor)

                        Colo-n vale, la fântână,

                        Două fete spălau lână,

                        Spălau lână şi râdeau,

                        Iar din gură-aşa grăiau:

 

                        Când a bate vânt de seară

                        Prin ogorul de secară,

                        De trei ori să descântăm

                        Ş-în fântână să cătăm.

 

                        Dacă-a fi să ni se prindă,

                        Om vedea ca-ntr-o oglindă

                        De-om avea sorţi cu noroc

                        Şi ursiţi cu ochi de foc.

 

                        Cum bătu vântul de seară

                        Prin ogorul de secară,

                        De trei ori au descântat,

                        În fântână au cătat,

 

                        Şi pe-a sa limpede faţă,

                        Ca prin vis de dimineaţă,

                        Au văzut ele, zâmbind,

                        Două chipuri strălucind.

 

                        Cele umbre bălăioare,

                        Cu guriţe zâmbitoare,

                        Pluteau lin, se legănau

                        Şi pe fete le-ngânau…

 

                        *

 

                        Iată că pe apă-n faţă,

                        Ca prin vis de dimineaţă,

                        Alte două s-au ivit,

                        Chipuri mândre la privit.

 

                        Iar aceste umbre nouă

                        Nu erau ca cele două,

                        Albe ca floarea de crin,

                        Blânde ca cerul senin,

 

                        Ci erau de vânt pişcate,

                        Cu păr negru, sprâncene late

                        Şi cu ochii şoimuleţi,

                        La ochire mult semeţi.

 

                        Ian vezi, soro, ce minune!

                        (Zis-au fetele nebune)

                        Dorul nostru-i împlinit…

                        Mult e mândru la privit!

 

                        Vezi tu cele umbre mute?

                        Parcă vor să ne sărute.

                        Vezi cum braţele-şi întind?

                        Parcă vor să ne cuprind!

 

                        N-au sfârşit bietele fete,

                        Şi pe frunte şi pe plete

                        Nu ştiu cine le-a furat

                        Câte-un dulce sărutat!

 

                        *

 

                        Cele fete, la fântână,

                        De-atunci nu mai spală lână;

                        Căci în codri şi la drum

                        Îşi petrec zilele-acum.

 

                        Acum ştiu ce fel s-aruncă

                        În duşmani gloanţe din luncă,

                        Ş-ades ele au văzut

                        Ce-i fuga de arnăut,

 

                        Că de când pe frunţi, pe plete,

                        Au simţit mândrele fete

                        Câte-un dulce sărutat,

                        Ele-n codri au urmat

 

                        Doi voinici cu sprâncene late,

                        Cu feţe de vânt pişcate

                        Şi cu ochii şoimuleţi,

                        La ochire mult semeţi.