Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Umbrei lui Nicu Ghica

                        Tu ce-ai fost în lume atât de iubit!

                        Inimă de înger! suflet amărât!

 

                        Mare a fost taina durerilor tale,

                        De-ai lăsat în lacrimi, de-ai lăsat în jale

 

                        Patrie, soţie, rude şi copii.

                        Ce te plâng pe malul tristei veşnicii!

 

                        Dar cât de grozavă, cât de nepătrunsă

                        A fost acea taină in sânu-ţi ascunsă,

 

                        Astfel tu in suflet erai simţitor

                        Şi l-a altor patimi dulce-ndurător,

 

                        Astfel ştiai face jertfi necontenite,

                        Că din pragul morţii te-ai fi-ntors, iubite.

 

                        De gândeai ce lacrimi laşi în urma ta,

                        De puteai copiii a ţi-i săruta!

 

                        O, fiinţă blândă, umbră mult jelită!

                        Auzi tu din ţărmul unde eşti sosită

 

                        Cum te plânge lumea care te-a pierdut?

                        Cum te plânge ţara care te-a avut?

 

                        Vezi tu vălul negru, noaptea-ntunecată

                        Care peste inimi s-a întins deodată?

 

                        Simţi tu de departe ce deşert cumplit

                        Laşi între prietini care te-au iubit?

 

                        Omenirea tristă a pierdut în tine

                        O comoară scumpă, un izvor de bine.

 

                        Patria un reazem, noi un frăţior,

                        Copilaşii tineri fericirea lor!

 

                        O, voi, lanţuri tainici, voi, legături sfinte

                        De copil al ţării, de om, de părinte!

 

                        Visuri de iubire şi de viitor,

                        Ce-ngânaţi în cale-i omul trecător!

 

                        Voi, simţiri înalte ale omenirii,

                        Glasuri mângâioase a Dumnezeirii,

 

                        Toate, într-o clipă, cum de-aţi părăsit

                        Sufletu-i nemernic, gându-i rătăcit?

 

                        Astfel a vrut soarta! şi când ea voieşte,

                        Omul cade! iarba pe-a lui urmă creşte!

 

                        Omul e o taină, viaţa lui un vis,

                        Sufletelor blânde cerul e deschis!

 

                        Cel ce-a fost odată ştersu-s-a din lume

                        Ca un fulger iute, ca un val de spume.

 

                        Cel ce răspândit-a bunuri pe pământ,

                        Singur, în tăcere, zace sub mormânt,

 

                        Singur, într-un codru, doarme el departe

                        De al lumii zgomot, visuri mult deşarte,

 

                        Şi umbra-i e-ngânată jalnic, lin, uşor

                        De-al codrului freamăt şi de-al nostru dor!